Cuvânt și iubire

Apropiată vizită a papei în România ne obliga să trecem în vedere evoluţia modelelor românilor, cel ortodox modo-valah şi cel unit cu Roma, latinist, al Şcolii Ardelene. Carpaţii despart orientul de occident atât fizic, cât şi spiritual, social-politic.

1054 Marea Schisma. Constantinopolul şi Roma se anatemizează reciproc.

1214 Cruciaţii refac pentru scurt timp unitatea creştină.

1439 Împăratul Bizatului şi papa de la Roma refac la Conciliul de la Florenţa unitatea creştină, dar Constantinopolul cade sub turci şi Luther face reforma.

1600 Mihai Viteazul adera la Liga Creştină a Sfântului Imperiu Roman condusă de papa, reface unitatea naţională, dar cea spiritual eşuează şi e decapitat.

1700 Ortodocşii romani din Transilvania se unesc cu Roma, descoperă astfel originea latină a neamului şi Şcoala latinistă, Ardelenă formează Programul de emancipare naţională, care intră în conflict cu atât cu maghiarii, cât şi cu greco-slavii din Ţările Române.

1859 Alexandru Cuza uneşte Moldova cu Munteania. Unirea cu Roma eşuează.

1918 România Mare este visul împlinit al lui Mihai Viteazul, Cuza şi nu în ultimul rând al Şcolii Ardelene. Unirea cu Roma eşuează/România Mare se dezmembrează.

1948 Biserica unită cu Roma e integrată în Biserica moldo-valaha. Modelul de viaţă occidental e interzis, cel ortodoxo-comunist modo-valah devine dictatorial până în anul 1989.

1962-65 În vremea Conciliului de la Vatican, papa Paul VI s-a întâlnit cu patriarhul ortodox Athenagoras (aromân) şi au revocat decretele de excomunicare. Un Sinod Ortodox nu a avut loc, totuşi ridicarea anateimei a generat o destindere în Lagărul ortodoxo-comunist, care sub Mihail S. Gorbaciov şi Fericitul Ioan Paul II s-a încheiat cu renunţarea la marxism-leninism şi la Cortina de Fier.

1973 Nicolae Ceauşescu este în vizită la papa Paul VI, care îl asigură de sprijin şi îi înmânează un memoriu legat de soarta Bisericii unite. (anexe) După un deceniu de bunăstare, când a ieşit la iveală reaua credinţă a Dictatorului, e lichidat.

1989 După desfiinţarea Lagărului moscovit şi a Cortinei de Fier, Biserica unită cu Roma este tolerată, bisericile şi bunurile nu sunt însă retrocedate. Modelul moldo-valah încearcă să domineTransilvania şi Banatul cu ajutorul maghiarilor/UDMR.

1991 Ion Iliescu, reprezentant al curentului ortodoxo-comunist moldo-valah merge în vizită la Ferictul Ioan Paul ÎI la Roma, dar refuză să-l primească în România.

1999 Emil Constantinescu îl invită la Bucureşti şi Fericitul Ioan Paul ÎI este primit călduros de sute de mii de credincioşi, care scandeză UNIRE, UNIRE. Aderarea României la UE/NATO, la civilizaţia occidentală devine apoi realitate.

2013 Traian Băsescu este primit la Roma de papa Benedict XVI.

2015 Klaus Iohannis îl invită pe papa Francisc. Climatul în care va avea loc această vizită în ajunul Marelui şi Sfântului Sinod Panortodox şi a Anului Sfânt la Roma: Papa Francisc a lansat la Istanbul un apel ferm pentru unitatea Bisericilor Catolică şi Ortodoxă, despărţite de un mileniu, arătând că victimele războaielor şi tinerii cer ca acest pas istoric să fie făcut.

„Singurul lucru pe care îl doreşte Biserica Catolică şi pe care îl urmăresc ca Episcop al Romei (…) este comuniunea cu Bisericile Ortodoxe”, a asigurat Suveranul Pontif într-un mesaj citit în faţa Patriarhului Ecumenic al Constatinopolului, Bartolomeu I, după ce au participat împreună la o liturghie.

De o importanţă excepţională în mesaj este faptul că Papa a ţinut să sublinieze că nu există nici o pretenţie din partea catolicilor: „Biserică Catolică nu doreşte să impună nici o condiţie, în afara celei a profesiunii de credinţă comune. Suntem gata să salutăm împreună modalităţile prin care să garantăm unitatea necesară a Bisericii în condiţiile actuale.”

Francisc şi-a continuat mesajul istoric: „În lumea de astăzi se ridică cu putere voci pe care nu putem să nu le auzim şi care cer Bisericilor noastre să-şi asume până la capăt condiţia de discipoli ai Domnului nostru Iisus Hristos”.

Bisericile, Catolică şi Ortodoxă, s-au separat în 1054, când Papa Leon al IX-lea şi Patriarhul Mihail I Celularie al Constantinopolului şi-au aruncat reciproc anatema. Printre diferenţele care divizează cele două blocuri creştine se află celebrul Filioque (Catolicii susţin că Duhul Sfânt din Sfânta Treime purcede din Tatăl şi din Fiul, în vreme ce Ortodocşii cred că acesta purcede doar din Tatăl), sau Primatul Papei (întâietatea, infailibilitatea şi superioritatea faţă de ceilalţi episcopi). Spre deosebire de Papa, Patriarhul Constantinopolului nu are putere reală asupra lumii ortodoxe, el având doar un rang onorific. Bisericile ortodoxe sunt autocefale, ele nu se subordonează unui Primat din afara ţării.

Traian Băsescu la Roma

Pontificatul papei Benedict al XVI-lea şi mandatul prezidenţial al lui Traian Băsescu aproape că se suprapun, de aceea ultima lor întâlnire, 15 februarie 2013, a marcat situaţia actuală a dialogului început atât de promiţător de Fericitul Ioan Paul al II-lea la Bucureşti în anul 1999 şi mai ales liniile directoare pentru urmaşi.

În primul rând exista un consens privind promovarea acquis-ului comunitar, adică a drepturilor şi a obligaţiilor, a normelor şi valorilor europene, a codului canonic romano-catolic modernizat şi actualizat în permanenţă, fundamentul juridic al UE, ceea ce presupune un dialog al occidentalilor cu toţi ortodocşii, care să depăşească nivelul mişcării ecumeniste din perioada Războiului Rece.

În al doilea rând, Biserica Romei este angajată în procesul educaţional, nu numai prin Colegiul Pio Romeno, care pregăteşte preoţi romani de aproape un secol, şi doreşte să participe în continuare cu vasta sa experienţă la depăşirea marasmului din sistemul de învăţământ actual din România. Pentru că un tineret cu o slabă pregătire profesională n-are şanse într-o Europă unită.

În al treilea rând, milioanele de emigranţi, care vor să trăiască într-un spaţiu de civilizaţie occidentală în care acquis-ul comunitar este de la sine înţeles (nu ca în România unde nici nu e înţeles, nici nu e transpus în practică) se bucura de sprijinul Bisericii romano-catolice prin punerea la dispoziţie a sute de biserici unde greco-catolicii şi ortodocşii romani sunt bineveniţi. Integrarea lor în societate se face nu de rare ori cu sprijinul nemijlocit al Bisericii Romei.

În al patrulea rând, sărăcia mai ales a pensionarilor, actualmente mai numeroşi decât salariaţii sunt ajutaţi direct de Ordinul maltez, care a împlinit recent 900 de ani. În semn de apreciere preşedintele României s-a întâlnit cu Marele Maestru al Ordinului Cavalerilor de Malta şi a decorat mai mulţi cavaleri.

În al cincilea rând, situaţia Bisericii romano-catolice şi greco-catolice sunt în mod firesc, permanent în atenţia papei de la Roma, mai ales că într-o jumătate de secol de dictatura ateistă, ortodoxo-comunista, catolicii au suferit privaţiuni şi persecuţii, care nici până în zilele noastre nu au fost înlăturate.

Preşedintele Băsescu a fost extrem de impresionat de întrevederea cu papa Benedict al XVI-lea: „Să mă scuzaţi pentru sinceritate, dar dacă nu aş fi sincer, mai bine nu aş vorbi. Sentimentul cu care am plecat a fost acela că am avut o întâlnire unică, care nu se va mai repeta, şi care nici nu va mai putea avea vreodată un sentiment asemănător”.

În calitatea sa de şef al statului şi al bisericii ortodoxe, Traiana Băsescu lasa urmaşilor săi un sincer indem de continuarea dialogului cu Roma pentru integrarea de facto în marea familie europeană occidentală. În concepţia constantinopolitană, şeful statului este şi capul bisericii ortodoxe. În simfonie cu statut. Şi cu acest prilej preşedintele n-a lăsat nici un dubiu că în România şeful statului este şi capul bisericii, pentru că absolut toţi preoţii şi ierarhii indiferent de rit sunt salariaţii săi, ai statului.

În anul 2005 am avut prilejul, încurajat de prof. Unv. Dr. Dan Popescu, prorectorul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, să prezint în cadrul unui simpozion ştiinţific internaţional – Sărăcie/bogăţie şi integrarea României în UE -, zece teze cu titlul Traian Băsescu la Roma. Fără să fac vreo modificare sau completare anexez această comunicare în speranţa că importanţa dialogului cu Roma va fi mai uşor de înţeles. Bremen la februarie 2013

Simpozionul ştiinţific internaţional Sărăcie/bogăţie şi integrarea României în UE – Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, 20 – 21 mai 2005

Traian Băsescu la Roma (10 teze)

 

I.

În tradiţia bizantină a culorilor definitorii pentru partide, la alegerile din 2004 au concurat pravoslavnicii „albastrii” şi „portocalii” prooccidentali. După victoria surprinzătoare a celor din urmă până şi în Ucraina, ce obligaţii are de îndeplinit în est şi vest, România? Vizita noului Preşedinte Traian Băsescu la Chişinău, la poporul său din republica vecina direct subordonata politic Cremlinului şi religios Patriarhului întregii Ruşii Alexei II, a fost de bun augur, dar piatra de hotar, de încercare a noului regim, ca şi a celor precedente de altfel, e vizită la Papa de la Roma.

II.

Patriarhul occidentului, Papa Ioan Paul ÎI primeşte de la sine înţeles pe toţi şefii de state şi patriarhi orientali. Acesta este punctul de plecare al agendei noului Preşedinte şi a Peafericitului Părinte Patriath Teoctist în Europa, în lumea romano-catolicilor. Roma are din totdeauna, dar mai ales în zilele noastre, o deschidere fără precedent faţă de romani, dar ea a fost boicotata şi de ortodoxo-comunistul Nicolae Ceauşescu şi de (neo) comunistul Ion Iliescu. Primul era oarecum încătuşat într-un „Lagăr”, după o Cortină de Fier păzită de Armata Rosie, în Pactul de la Varşovia, CAER. Al doilea era un agent de influenţa, pregătit de Moscova încă sub Stalin să-i apere pe romani cu duhul şi sobornicia pravoslavnica în formă sa secularizata, marxist-leninista, de influenţa nefastă a capitalismului şi occidentului.

III.

Ceauşescu a fost la Roma şi a promis marea cu sarea occidentului, ceea ce a făcut posibilă dezvoltarea şi bunăstarea anilor 70, dar când Mihail S. Gorbaciov a deschis larg porţile Lagărului comunist, Ceauşescu şi-a dat aramă pe faţă şi a fost împuşcat. Iliescu cu Preafericitul au fost şi ei de nenumărate ori la Papa de la Roma, în occident şi au căutat să preamărească Revoluţia din 1989 şi reorientarea moldo-valaha de la est spre vest. Dar n-au fost nici credibili, nici la înălţimea mometului istoric după vizita Papei Ioan Paul al II-lea la romani şi sunt marginalizaţi.

IV.

Preşedintele democrat Traian Băsescu va trebui să-i depăşească pe predecesorii ortodoxo-(neo) comunişti. El, împreună cu BOR-ul, Parlamentul etc., are voinţa şi legitimitatea de a-i scoate pe romani din izolarea, mizeria milenară prin începerea unui dialog deschis şi sincer cu Roma. Acesta este fundamentul autentic şi singura garanţie a integrării durabile a României, Moldovei în Europa şi în acelaşi timp oferă şi şansa emancipării romanilor din Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Grecia şi a milioanelor la muncă în occident.

V.

Domnitorii moldo-valahi, de la Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mihai Viteazul până azi, cooperează pozitiv sau negativ, volens, nolens cu „a doua şi a treia” Romă Imperiul Otoman şi Rus, dar şi cu Sfântul Imperiu Roman, Roma. Latini pravoslavnici, moldo-valahii sunt religios şi politic, duhovniceşte, soborniceşte, geostategic predispuşi şi într-un anumit sens, chiar condamnaţi la o duplicitate bine cunoscută şi în occident. În efortul lor de supravieţuire, cu un picior în răsărit şi altul în apus, sunt însă prinşi în final cu ocaua mică şi lichidaţi ca Ceauşescu, Ion Antonescu, Mihai Viteazul său înlăturaţi de la putere ca tademul Iliescu-Nastase, dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen, Alexandru Cuza moare în exil etc.

VI.

După marea invazie a slavilor din sec.7 în Europa şi grecizarea Imperiului Roman de răsărit, urmaşii romanilor, romanii pierd legătura geografică şi spirituală cu Roma, iar alianţa greco-slava împotriva elementului latin, i-a îngenunchiat definitiv, politic şi religios. De atunci greco-slavii îi pedepsesc pe romanii, când ei înclină spre Vest mai mult decât considera oportun Sultanul, Tarul rus, ambii susţinuţi necondiţionat de Patriarhii greco-pravoslavnici. Şi occidentalii trec la măsuri drastice când romanii trădează. În acest conflict de interese, est-vest, atât turcii cât şi ruşii sunt interesaţi în cooperarea cu occidentul, aşa că romanii se folosesc de această marjă de manevră, de regulă chiar la comanda stăpânilor lor, şi încearcă să iasă de sub tutela Constantinopolului şi Moscovei, şi să revină la Roma.

VII.

Roma îi ajută pe români, ajunşi în robie la duşmanii lor naturali, grecii şi slavii. De la ocuparea Constantinopolului 1204, la Conciliul de la Florenţa 1439, la Unirea transilvănenilor 1700, la crearea Principatului moldo-valah 1859, a Vechiului Regat 1881, a României Mari 1920, la Revoluţie 1989, la vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti 1999, la integrarea în UE 2007, occidentalii întind mai tot timpul o mână de ajutor romanilor decăzuţi în captivitatea babiloniană greco-pravoslavnica. Dar moldo-valahii ori n-au reuşit prin ei înşişi, ori au fost boicotaţi, ori pur şi simplu n-au înţeles (cu excepţia uniţilor, a lui Cuza şi Kogălniceanu), că originea lor latina nu-i suficientă, ci trebuie refăcute şi legăturilor spirituale cu Roma, punctul de plecare a civilizaţiei lor, singura din lume, care nu se defineşte rasial (anglo-saxonii, ungurii) sau geografic (ibericii, italienii), ci cultural – de la Roma.

VIII.

Moldo-valahii se tem de occident, pentru că nu cunosc „Acquis” -ul UE, de aceea, ori nu fac deosebire între normele, valorile vesteuropene şi cele ortodoxe, ori nu accepta incompatibilitatea dintre estul şi vestul continentului. Romanii sunt geografic în Europa. Dar asta nu-i însă de ajuns pentru UE. În „Lagărul” moscovit era instituţionalizata prăpastia dintre ortodoxo-comunism şi occidentul imperialist. Dar şi acum se refuza, în mod cu totul surprinzător, ca două societăţi nu pot face casă comună în UE fără armonizarea normelor divergente, ca UE se bazează pe codul canonic romano-catolic, nu cel greco-bizantin, că efortul de a eluda, cu paleative culturale occidentale fondul religios al integrării europene, e contraproductiv.

IX.

Religia e fundamentul şi cheia comportamentului politic, social-economic, aşa că aderarea romanilor la UE, fără dialogul cu Roma şi reunificarea într-o formă sau alta a creştinismului e o minciună pioasă. Interdependenta religie-politica tabuizata de ortodoxo-(post) comunişti, ca şi bariera de comunicare, de sorginte religioasă, cu care se luptă de secole colonialiştii, capitaliştii, comuniştii, imperialiştii, globaliştii, adepţii aderării tehnocratice, „fără Dumnezeu” la Europa, nu dispare peste noapte. Totuşi fără armonizarea valorilor orientale cu cele occidentale, integrarea europeană politica şi social-economica e numai o faţadă, a la prinţul rus Potemkin.

X.

Cele două state româneşti, ori se reorientează şi reorganizează după legislaţia UE, şi astfel se vor reunifica (ex. Germania), ori rămân la periferia Europei, unde divide et impera e la ordinea zilei. Dacă refuza sau nu înţeleg importanţa dialogului cu Roma, România are soarta Basarabiei dezmembrată. Banatul, Transilvania se vor „regionaliza” de Bucureşti, ca Ţările Baltice de Moscova, sau ca Slovenia, Croaţia etc. de Belgrad. De un mileniu se încearcă refacerea unităţii europene creştine şi apoi politice. Acum se implementează „Acquis” -ul UE, codului canonic romano-catolic modernizat şi apoi se spera că va avea loc automat armonizarea cu tradiţia ortodoxă. De un deceniu se introduc la moldo-valahi legi şi instituţii UE în speranţa că după eşecul „formelor fără fond”, acum formă va genera fondul. Dar pentru că s-a întârziat dialogul cu Roma – condiţio sine qua non a aderări la UE -, rezultatele sunt modeste, la cel mai sărac neam latin din Europa.

————————————————

Prof. Dr. Viorel Roman

Consilier academic la Universitatea din Bremen.

20 mai 2015

 

Cărţi şi articole:

• De la Ram la Roma. Studii, articole şi conferinţe, 1990-1999. Anexe: Discursuri prilejuite de vizită Papei Ioan Paul al II-lea în România. Bucureşti 1999, 220 p.
• Iliescu la Roma. Cine va începe dialogul? Partidă Naţională sau Convenţia Neoliberală? În: Dimineaţa, Nr.184 (696), Bucureşti, 20 sept. 1992
• Integrarea în Europa/UE de la Împăratul Traian la Papa Ioan Paul II. În: Dias natalis Traiani, Deva, 18 sep. 2004; În: România Mare, Bucureşti, 15 oct. – 5 noe. 2004
• Integrarea românilor în Uniunea Europeană. În: Timpolis, Timişoara, 1,8,17 martie 2004; în: Viaţa Basarabiei. Seria nouă, anul III, Nr. 2 (10), Chişinău 2004
• Putin la Papa de la Roma. În: Magazin, Timişoara, ian. 2004
• Revenirea românilor la Roma. În: România Mare, Nr. 700-704, Buc. 2004
• Roma, Bizanţul şi postcomuniştii. În: Vremea, Bucureşti, 6 apr. 1996
• Românii şi maghiarii la Limes. În: Graiul Maramureşului, Baia Mare 6-22 martie 1995; în: Totuşi iubirea, Buc., mai 1996; în: Curierul Primăriei, Cluj-Napoca 1,1995,9-17
• România´s Transformation 1711-2003. În: The 27Th Annual Congress – ARA, Târgu Jiu, 3 iun. 2003; în: Lumina. Nr.4-5-6, Pancevo 2003; în: România Mare, Nr. 675-7, Buc. 2003
• Traian Băsescu. În: România Mare, Nr. 756, Buc., 7 ian. 2005; în: Clipă, Anaheim (SUA) 20 ian. 2005; în: Alo, Bucureşti, ian. 2005
• Transilvania. Românii la încrucişarea intereselor imperiale. Cu H. Hofbauer. Buc. 1989, 188 p.
• Transition în România. În: The BAL Baloldali Alternativa Egyesülés, Budapest, 1 nov. 1997
• Unirea cu Roma – 1698 şi 1998 – integrarea în Uniunea Europeană. În: România Mare, Buc., 16. Ian 1998; în: Graiul Maramureşului, Baia Mare, 17, 18 ian. 1998,
• Unirea cu Roma a Românilor. În: Clipă, Nr. 672-4, Anaheim (SUA) 2004.