Iacob Cazacu-Istrati – Cuvântul adevărat este cel mai mare adevăr și jurământ

24 May 2015 by admin, Comments Off on Iacob Cazacu-Istrati – Cuvântul adevărat este cel mai mare adevăr și jurământ

Din voia Domnului, cu permisiunea familiei Vieru, dintr-o iniţiativă frumoasă, de a inaugura un cenaclu la Toronto, cu sprijinul şi binecuvântarea lui Ovidiu Creangă, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, care a sugerat ideea, ca cenaclul să poarte numele poetului Grigore Vieru, cu dragostea a 21 de inimi, pline de respect faţă de valori, la   29 noiembrie 2009, în oraşul Toronto, Provincia Ontario, Canada a fost inaugurat Cenaclul „Grigore Vieru”. Şedinţa de inaugurare a avut o agendă complexă, care a accentuat, pe etape, prin versurile atât de semnificative (Formular, Legământ, Cămăşile, Pentru ea, Răsai, Mi-e dor de tine, mamă, Nu am moarte cu tine nimic etc.) datele biografice şi capodopera literaturii române, lăsată nouă, ca moştenire, de Grigore Vieru – „lacrima şi surâsul românilor de pretutindeni”, precum s-a exprimat, la moartea poetului, un forumist la Pro TV Chişinău.

 Evenimentul, oglindit în ziarul “Literatura şi Arta” (http://www.literaturasiarta.md/public/1598ro_Nr_50.pdf), a avut loc într-o frumoasă zi de duminică, caldă şi însorită, destul de primăvăratică pentru „ultima lună de toamnă” în Canada, la 29 noiembrie 2009, pe adresa 326 Major Mackenzie Drive. La inaugurare au   participat 21 de persoane, dintre care 16 români, 2 ruşi, 2 evrei şi un grec. Vin cu lux de amănunte fiindcă un cenaclu literar nu se lansează, atât de des, mai ales în comunităţile româneşti în care este bine observată influienţa, activitatea sporită a coloanei a 5 pentru dezbinarea in continuare a neamului românesc, pentru separarea în continuarea RM de România şi păstrarea aşa zisei „limbi moldoveneşti” şi „naţionalitate moldovenească”. Tot în acest contest se înscrie şi formarea asociaţiilor, comunităţilor, fundaţiilor cenaclurilor şi altor ONG-uri moldoveniste, adică a moldovenilor, nu a românilor moldoveni sau a românilor bassarabeni pentru a accentua statalitatea RM şi tot despre ce am scris mai sus…Iată în condiţiile acestei lupte s-a fondat Cenaclul  GRIGORE VIERU 6 ani în urmă, când folosindu+se de bunătatea şi slăbiciunea noastră duşmanii noştri au interpretat cum au dorit ei fondarea Cenaclului, chiar apărând şi un articol într-un ziar rusesc „AMERICANCA” un articol cu toate cele petrecute la şedinţa ceneclului exagerate, schimbate după placul duşmanilor, chiar accentuând că s-a fondat o comunitate a celor veniţi în Canada din Republica Moldova, adică o Internaţională… prin aceasta discreditându-l şi pe bunelu Ovidiu Creangă, cofondator al cenaclului.

Dar ne-am luat de seamă la  timp şi acum ne bucurăm de succesele frumoase ale acestui neobişnuit cenaclu condus de D-na Maria Tonu. Vreau să menţionez, că trecând peste mari obstacole tinerii români basarabeni au pus bazele fondării Comunităţii Românilor Basarabeni VOCEA UNIRII din Ontario, Canada. La baza Comunităţii (inima) se află Cenaclul „GRIGORE VIERU” în frunte cu neobosita Maria Tonu şi cei mai fideli şi activi membri ai cenaclului Tatiana Cazacu, Vasile Julea, Olga Chebac, Olga Porcescu, Mariana Culeanu, Maia Roitman, Mariana Iordachescu, Diana Porcescu, Valentina Culeanu. Vasile Crihan cât şi a tinerilor entuziaşti Sofia Revencu, Rodica şi Vitalie Dvorean, Alexandru Lozovan, Liliana şi Radu Ciorescu, Victor Cazacu, Ghenadie Boghiu ş.a.

Atât Comunitatea Românilor Basarabeni „VOCEA UNIRII2 cât şi cenaclul „GRIGORE VIERU” fac parte din WORLD ROMANIAN FORUM  (FORUMUL ROMÂNILOR de PRETUTINDENI) preşedinte acad. Nicolae Dabija, alături de asociaţia „CÂMPUL ROMÂNESC” din Hamilton, preşedinte Dumitru Răchitan, FDRM – preşedinte acad. Nicolae Dabija, asociaţia „MUNTELE MĂSLINULUI” din Khitchener, preşedinte Dr. Pr. Dumitru Ichim şi  Cenaclului Florica Băţu–Ichim din Kitchener ş.a.

Vă aduc la cunoştinţă   încă un fapt important: că la ultima şedinţă a Cenaclului, care a avut loc în „bojdeuca” bunelului Ovidiu Creangă a luat naştere ansamblul folcloric „Crenguţa”, de la numele cofondatorului…

În aceşti ani Cenaclul „GRIGORE VIERU” a avut oaspeţi mulţi şi bine doriţi, ca familia de artişti Ciobanu (Mihai, Valentina şi Mihăiţă), afăcut multe prezentări de cărţi, ca   “Omul şi Destinul”,” Cerc”, şi “Unghiul cercului”, autor Maria Tonu.  “Poetul din Stele”, incluzând creaţii a 45 de autori, din arealul limbii romăne. In 2013 şi 2014 a fost promovat volumul “Poetul din Stele”  înn cadrul Cenaclului Florica Băţu–Ichim din Kitchener şi Asociaţiei Câmpul Românesc din Hamilton.

In luna februarie 2015, volumul a fost editat online un nou volum „80 de poeme” în care sunt incluse 80 de autori din România Mare, România Mică şi Diaspora Româneasca din Franţa. Italia, SUA, Canada. Toţi autorii au primit Certificat de autor.

Volumul a fost lansat de Ziua Basarabiei, 29 Martie 2015, la Câmpul Românesc şi în reşedinţa scriitorului Ovidiu Creangă la 26 aprilie 2015.

Cenaclul este deschis pentru toţi admiratorii operei lui Gr.Vieru şi ai literaturii noastre naţionale in general. Să-i dorim mari succese întru păstrarea şi promovarea sfintelor noastre valori naţionale româneşti şi în lupta pentru Reîntregirea şi unitatea neamului.

————————–

Iacob CAZACU-ISTRATI

Kitchener, Toronto, Canada

Martie 2013

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii