Dorel Schor: În rând cu lumea bună
ÎN RÂND CU LUMEA BUNĂ
(schiță umoristică)
Cat mi-e de simpatic Leopold Gurnist si cat de bune sunt prajiturelele doamnei Gurnist!! Si cu toate astea, cam de multisor nu i-am vizitat. Ieri insa, am intrat la ei, auzisem ca Leo e bolnav si eu, ca vecin si medic, m-am simtit obligat. Doamna Gurnist m-a primit de la usa cu bratele deschise si cu un potop de intrebari:
– Ce mai faci? Si de ce ai venit singur? Sa-ti fac un ceai de tei? Sau, poate, o cafeluta? Mai bine un ceai, totusi…Sa vezi ce o se bucure Leo!
Leo statea intr-un fotoliu, invelit intr-un pled si parea ca tocmai se trezise din motaiala. La picioare, incovrigat, un catel de rasa nedefinita dormea de-a binelea.
– Ei, dar vad ca sunteti in pas cu lumea buna! mi-am gasit eu subiect. Ati facut rost de un caine…
– De ai stii cu cata alergatura, exclama madam Gurnist. E un caine dintr-o rasa foarte speciala. Pe asta, cand creste si se face mare, nu-l iei nici cu trei sute de dolari…
– E un coccinel! mormaie expert Leopold.
– Canis, prostule, auzi la el..! Caine de rasa pura, cu parintii si bunicii din ambele parti verificati pana la a patra generatie. O raritate! Daca un cunoscator ar sti ca noi avem asa ceva, ne-am putea imbogati…
– Sa nu vi-l fure, zic eu prudent.
– Chiar asa, mormaie Leopold aprobativ.
– Chestiunea e foarte serioasa, ofteaza madam Gurnist. Sa nu crezi ca nu ai dreptate. Leopold il scoate dimineata, dar apoi se duce la serviciu. Eu sunt ocupata, pacat de asa un caine sa stea toata ziua in casa. Pentru matale, ca ne esti drag si ai asa niste copii simpatici, am face gestul asta unic si ti l-am ceda. Pentru nici o suta cincizeci.
– Merita mai mult, zic. Trebuie sa gasiti un cunoscator adevarat, luati pe el o avere…
– Da-i incolo de bani, suspina madam Gurnist.Sa-l dau la niste straini? Stii ce suflet are rasa asta? Ce inteligenta? Ce memorie? Da-mi cincizeci de dolari si ti-l fac cadou pentru copii. Sunt asa de draguti…
– Dimpotriva, sustin eu. Trebuie sa-l dati cuiva care nu sta foarte aproape. Ca sa nu sufere! Aveti nevoie de un amator serios, care locuieste la vila. Sa aibe o bucatica de curte, sa poata zburda in voie…
– Dar sufletul? La suflet nu te gandesti? ofteaza madam Gurnist. Parca totul e sa stai la vila si sa te plictisesti? Tot la bloc e mai vesel. Asa un catel de rasa se ataseaza de copii, se joaca cu ei, mai mare dragul. Nu am eu inima sa-l dau la un strain nici pentru o avere. Dumitale, parca, parca ti l-as ceda, pana nu ma razgandesc, si cu doua zeci si cinci.
– Regret sincer, spun cu regret. Tocmai acum am niste datorii…
– Ei, daca e asa, se schimba socoteala, zambeste binevoitoare doamna Gurnist. Prietenul adevarat se cunoaste numai la nevoie. Tot asa si vecinul adevarat… Stii ceva, Leopold n-o sa se supere, asa sa am bine ca o fac de dragul copiilor, ia-l! Ia-l pe gratis, ia-l fara nici un ban, dar promite-mi ca o sa aveti grija de el, ca o sa…
– Tocmai asta e problema, declar eu foarte trist. Nu pot sa va promit nimic. Nici ca o sa avem grija de el, nici ca o sa… Copiii sunt alergici la rasa asta de caini.
– Ce ciudat! se mira doamna. Stai sa-ti aduc ceaiul.
– Asculta-ma repede, sopteste Leopold, pana nu se intoarce. Fa-mi un serviciu personal, ca eu plimb potaia de patru ori pe zi si numai pe fotoliu meu se pisa, lua-l-ar naiba. Ia-l si baga-l intr-un taxi, sa-l duca cat mai departe, nu ma uit la bani. Merita! Fie-ar sa fie de coccinel, ca mi-a mancat sanatatea…
Dr. Dorel Schor
Tel Aviv, Israel
