Cuvânt și iubire

„Omul milostiv, mâna lui Dumnezeu întinsă spre cel suferind”

Aşa cum nu există vară fără furtuni, nici viaţa nu e lipsită de necazuri. Deseori imprevizibile, încercările vieţii ne pot copleşi într-atât cât să ne pierdem şi speranţa că o mai putem lua vreodată de la capăt. Şi totuşi, în astfel de momente Dumnezeu ne întinde o mână de ajutor prin oamenii care nu pot trece indiferenţi pe lângă noi, acei buni samarineni pentru care milostenia nu e un cuvânt arhaic, ci o realitate mereu actuală. Dacă o fac personal sau dacă îşi oferă timpul sau banii prin intermediul unei organizaţii non-profit, contează mai puţin. Important este că sunt alături de cei aflaţi în mare nevoie! Unul dintre ei este preotul Constantin Necula, conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu. Invitat la Simpozionul Naţional de Pedagogie Creştină, desfăşurat la Bucureşti în perioada 27-29 aprilie 2015, părintele mi-a dedicat cele 10 minute de pauză pentru a ne explica de ce este importantă milostenia în viaţa noastră.

—————————

Gabriel TUDOR (Asociaţia „Salvează o inimă”): Vorbim astăzi despre milostenie şi iubirea aproapelui, în special din perspectiva actelor caritabile. Care este rolul milosteniei în viaţa fiecăruia dintre noi?

Preotul Constantin NECULA: Să ne apropie de Dumnezeu. Dumnezeu e milostiv în primul rând. Cine nu milostiveşte în numele lui Dumnezeu nu se milostiveşte nici de sine! E un fel de canal de legătură fundamentală între mila lui Dumnezeu şi exerciţiul tău de a fi ca Dumnezeu.

Gabriel TUDOR: Este milostenia o datorie sau o simplă alegere?

Pr. Constantin NECULA: Eu cred că e o alegere deloc simplă, pentru că de fiecare dată, nu-i aşa, se întâmplă după ce ai dat 2 lei la un amărât, când te duci să-ţi cumperi primul produs din primul magazin, constaţi că îţi lipsesc 2 lei. Adică este o alegere care are în spatele său întotdeauna ispita de a crede că ai dat prost, că ai dat celui care nu era vrednic de cei 2 lei, dar în aceeaşi măsură este şi un efort de a te sărăci pe tine de ceea ce ai vrea să ai. Şi atunci devine un exerciţiu extrem de complex, deloc simplu.

Gabriel TUDOR: Când spunem „milostenie”, primul gând care ne vine în minte sunt… banii. Este milostenia doar un ajutor financiar sau ceva mult de atât?

Pr. Constantin NECULA: Eu cred că e mult mai mult decât atât pentru că în spatele banilor e o mână care se întinde, sunt nişte ochi care te privesc, sunt cei la care ajung în final aceşti bani. Eu lucrez de câţiva ani buni în relaţia aceasta cu dependenţii de alcool şi de drog, e un act de milostenie să îi ajuţi! Mulţi bodogăne şi spun: „Ce, chiar cu beţivii ţi-ai găsit şi tu să faci milă?”, dar e frumos pentru că în momentul când se întorc acasă vin împreună cu familia lor, iar în familia lor este şi copilul pe care îl iubesc, iar copilul ţine în braţe un căţeluş, adică se restaurează cosmosul familiei, şi ăsta e un lucru foarte important.

Gabriel TUDOR: Cine este „aproapele nostru”?

Pr. Constantin NECULA: E grea întrebarea… Mântuitorul spune că aproapele nostru este oricine dintre aceia care se apropie de noi.

Gabriel TUDOR: Vă întreb pentru că trăim într-o lume în care bariera spaţiu-timp se depăşeşte tot mai mult şi acum, datorită internetului mai ales, poate fi „aproapele nostru” o persoană dintr-o altă ţară, de pe un alt continent sau poate chiar de o altă religie?

Pr. Constantin NECULA: Acum, de exemplu sirienii decapitaţi de islamici nu mai sunt aproapele nostru, sunt sfinţii noştri. Oamenii care suferă în orice regiune a lumii sunt subiect de rugăciune şi, nu în ultimul rând, eu cred că şi cei care scrâşnesc din dinţi de ură împotriva noastră sunt subiectul rugăciunii noastre şi atunci aproapele meu rămâne tot acela care este subiect al rugăciunii mele.

Gabriel TUDOR: Sfântul Apostol Iacov spune „Credinţa fără fapte este moartă în ea însăşi”. În ce măsură actele caritabile pot fi o dovadă sau un „barometru” al credinţei?

Pr. Constantin NECULA: Să nu fie proiecte de genul „luăm dintr-o parte ciocolată să dăm în cealaltă, facem punguliţe”, că noi ne-am cam obişnuit aşa, să lucrăm etanş. Este foarte important să înţelegem ce vrea să ne zică Hristos de fiecare dată prin acest dar. Vreau să subliniez un aspect: caritatea având ca fundament real credinţa nu se împlineşte decât atunci când sporeşte caritatea celuilalt de lângă tine, îl obligă şi pe celălalt să simtă că din bucata lui de pâine poate să mai hrănească un om şi un câine.

Gabriel TUDOR: Ce avem de câştigat dacă suntem milostivi şi ne pasă de cei neajutoraţi?

Pr. Constantin NECULA: Mântuirea! E limpede, cine nu e milostiv nu se mântuieşte. Acuma, preţul e cam mare dar merită!

Gabriel TUDOR: Dumnezeu ne avertizează să facem în aşa fel încât „să nu ştie stânga ce face dreapta!”. Ce înseamnă acest lucru dacă vorbim de gesturi frumoase, de fapte bune făcute prin intermediul unui ONG, unde totul poate fi transparent. Pierdem valoarea sau răsplata milosteniei?

Pr. Constantin NECULA: În niciun caz! Eu cred că şi Biserica trebuie să fie un pic mai transparentă în milostenia pe care o face. Un exemplu simplu: luni de zile, pe Facebook am fost „chinuit” de un nene care îmi spunea că el n-are nevoie de fraze ca să-i spun că Biserica lucrează, ci de cifre. Am început să-i postez căminul de bătrâni din judeţul Sălaj, faptul că Episcopia Devei a lucrat la îmbunătăţirea calităţii vieţii într-un spital, au fost copiii din Bucium de la noi din Făgăraş care au adoptat bunici, până când a apărut inclusiv raportul Patriarhiei Române, unde 19,5 milioane de euro au fost date pentru asistenţă socială. Şi atunci, într-adevăr omul a răspuns cu respect. Avem nevoie să le spunem oamenilor unde sunt banii de care suntem învinuiţi că îi luăm de la popor!

Gabriel TUDOR: Aşadar, preotul şi levitul nu mai trec nepăsători în zilele noastre pe lângă omul tâlhărit…

Pr. Constantin NECULA: Sunt cazuri nefericite în care o fac aşa, dar de cele mai multe ori preotul şi levitul sunt tâlhăriţii.

Gabriel TUDOR: Cum facem să fim buni samarineni, când poate şi noi ducem o viaţă în care nu ne-ar strica puţin ajutor? Când putem spune: „Am prea puţin încât să dau şi altuia!”?

Pr. Constantin NECULA: Nu cred că există o astfel de limită de jos a bunătăţii. Bunica mea era o femeie extrem de săracă şi de fiecare dată tot mai găsea un cartof undeva, ascuns în cămară. Deci, eu cred că trebuie să fim lipsiţi de orice fel de bucurie ca să nu mai avem ce da. Azi-dimineaţă, când veneam spre simpozion, un nene m-a rugat să-i dau bănuţi, n-aveam cum să mă mişc în situaţia asta. Era vânzător de flori şi i-am spus: „Uite, n-am bani, dar îţi dau binecuvântarea să îţi vinzi toate florile!” Acum, în pauză, a venit să-mi spună că le-a vândut pe toate. O binecuvântare să-şi facă bine treaba nu e o milostenie?

Gabriel TUDOR: În Asociaţia „Salvează o inimă” există tineri voluntari care-şi oferă timpul pentru a ajuta copii grav bolnavi să aibă o şansă în plus la viaţă. Este şi aceasta o formă de milostenie, nu-i aşa?

Pr. Constantin NECULA: Asta înseamnă să-i dai inima ta celuilalt, care e bolnav de inimă! Noi trebuie să ne învăţăm că inima noastră dacă bate pentru cineva, pe a celuilalt o face să bată mai bine. Ştiu sigur din situaţia bolnavului de pe patul de spital, dar şi din situaţia omului care ajută oamenii din spital că oamenii nu trebuie obosiţi cu milostenia, dar trebuie însoţiţi până departe, până să fie dincolo de orizont.

Gabriel TUDOR: Dumnezeu care ne dă tot ceea ce este bun ne-a dat fiecăruia câte un talant. Pasiunea investită într-un scop caritabil poate fi considerată o „înmulţire a acestui talant”?

Pr. Constantin NECULA: Pasiunea nu în sensul de patimă, da. Dar când hobby-ul tău devine patima ta… cu patimă nu poţi face ajutor! Nu poţi să fii pătimaş, încrâncenat şi să dăruieşti ceva care să dezîncrânceneze.

Gabriel TUDOR: Ce credeţi că i-ar motiva pe tineri să dăruiască mai mult din timpul şi banii lor pentru a-i ajuta pe cei sărmani?

Pr. Constantin NECULA: Să vadă realitatea! Eu aş propune şcolilor să meargă din când în când cu copiii ăştia mai nărăvaşi prin câte un penitenciar să-i vadă pe copiii care au luat-o pe coajă că n-au fost cuminţi, să meargă prin spitale, să ajute la spălat pe jos, să mai pună câte un geam, să cureţe câte un parc… Adică trebuie puşi în situaţia de… şi arătat ce se întâmplă. Am stat zilele acestea într-un cartier mai mărginaş al Bucureştiului şi m-am strecurat seara printre oameni şi, povestind cu ei, i-am văzut ce dispuşi erau să ajute. Extraordinar! Din bucata de pâine pe care am împărţit-o împreună şi ne-am făcut sandvişuri, au mai găsit la un moment dat şi pentru celălalt care s-a adăugat. Şi am povestit câte în lună şi în stele, am povestit cu oamenii pe care nu îi bagă nimeni în seamă.

Gabriel TUDOR: E adevărat că oamenii care trec prin greutăţi îi înţeleg mai bine pe cei suferinzi şi îi ajută mai mult?

Pr. Constantin NECULA: Uneori da, alteori ba. Uneori li se măreşte răutatea, depinde cum îşi asumă această greutate. Sunt oameni care tocmai pentru că au trecut prin greutate nu mai suportă pe nimeni şi îndepărtează orice fel de iertare pentru lumea din jur şi Dumnezeul care ţine lumea.

Gabriel TUDOR: Din cauza anumitor cazuri de fraudă din trecut, sunt numeroase asociaţii umanitare acum care se luptă din răsputeri să câştige încrederea românilor. Cum credeţi că putem depăşi prejudecata potrivit căreia toate ONG-urile sunt saci fără fund şi niciodată nu ştii unde ajung banii pe care îi donezi?

Pr. Constantin NECULA: ONG se numesc şi cei care dau din gură şi cei care muncesc. Ar trebui pentru ONG-urile care muncesc pe bune şi ajută oamenii să nu aibă aceeaşi denumire. Eu nu pot să alătur, de exemplu, ASUR-ul de asociaţia care a construit un spital, pentru că nu văd nimic ieşind din mâna lor. Şi atunci eu cred că şi unii şi ceilalţi trebuie să aibă această responsabilitate de restartare a softului comunicaţional către lume. Este şi problema Bisericii. Noi înşine trebuie să spunem lumii ce se întâmplă cu ceea ce facem!

Gabriel TUDOR: Pentru că suntem în Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur, aş dori să încheiem cu un îndemn al acestuia către toţi creştinii: „Dă banii tăi lui Hristos, căci mai fericit este a da decât a lua!”. Practic, citându-L pe Mântuitor, Sfântul Ioan ne îndeamnă să-i ajutăm pe săraci, cu care Domnul se identifică…

Mi-ar plăcea să avem atâţi Hristoşi câţi săraci avem. Din nefericire, săracii noştri sunt unii dintre ei atinşi crunt de lene, de acest „Dolce  far niente” al asigurărilor sociale. Zilele trecute citeam într-o ştire că într-un judeţ din ţară 3 din 5 oameni aşteaptă în fiecare zi să fie susţinuţi de stat. Sunt „angajaţii” Direcţiei pentru Protecţia Socială. O astfel de sărăcie nu este sărăcia în care S-ar înveşmânta Hristos! Hristos Se înveşmântează în sărăcia pe care eu am gustat-o în zilele trecute de la un bătrân care m-a rugat să-l ajut să cumpere Pamperşi pentru soţia lui care este bolnavă la pat şi chiar nu se poate ridica. A doua zi de dimineaţă, pentru că nu putea să-mi aducă banii – nici nu i-am cerut, Doamne fereşte! – a venit şi mi-a adus un ceai fierbinte pentru că a văzut că sunt obosit. Astea-s gesturile în care nu mai ştii când dai şi când primeşti. Ceaiul ăla a făcut cât sute şi sute şi sute de medalii!

Gabriel TUDOR: Semn că există întotdeauna o răsplată pentru binele făcut…

Pr. Constantin NECULA: Semn că tot timpul e Hristos acolo!

—————————-

NOTĂ: Părintele Constantin Necula este unul dintre cei mai îndrăgiţi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, mai ales în rândul tinerilor. Este doctor în teologie, a publicat zeci de cărţi şi predă la secţia Catehetică-Omiletică a Facultăţii „Andrei Şaguna” din Sibiu. A susţinut nenumărate conferinţe şi simpozioane pe diverse teme în marile centre culturale ale ţării, între care: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Oradea, Craiova şi Braşov. De asemenea, participă la emisiuni de radio şi televiziune, unde face misiune prin talentul oratoric şi prin spiritul dedicat problemelor vremii.