Dorel Schor: Disciplina liber consimțită
DISCIPLINA LIBER CONSIMŢITĂ
– schiţă umoristică –
– Ce-i prea mult strică! se înverşunează Boris Israelovici, deşi nimeni nu îl contrazice. Şi prea multă minte strică, dar şi prea multă democraţie strică. Nu spun că-i mai bună dictatura, dar aşa, o doză mică, zău că ne-ar trebui… Ca să fie disciplină!
– Precis că ai păţit ceva, presupune Menaşe.
– Personal n-am păţit nimic. Dar văd azi în autobuz un puştan, să fi avut vreo cinşpe ani, cum mănâncă seminţe de bostan şi scuipă cojile pe unde apucă. La început nu i-am zis nimic, m-am uitat numai sever la el, dar ţi-ai găsit… Nici nu m-a băgat în seamă. Dar când a suflat vreo două coji pe haina mea, i-am spus de ce nu arunci resturile la coşul de gunoi? Şi ce credeţi că-mi răspunde? “Aici e o ţară liberă, aşa că fiecare are voie să facă ce vrea…” Măi băiete, l-am întrebat, acolo de unde vii tu ţi-ai fi permis treaba asta? Zice el: Acolo mă arestau pentru mai puţin, aşa că de aia am venit aici, să fiu liber!
– Da, zice Menaşe, puţină disciplină n-ar strica,
– Păi, ce vă spun eu? Noi suntem altă generaţie, ştim ce e aia disciplina liber consimţită… Nu pot să uit un caz, când am fost la Brno, în Cehia. Eram aşa, cam vreo douăzeci de tovarăşi, toţi cu munci de răspundere, sindicalişti din diferite domenii, producţie, cultură, comerţ, unu şi unu… Acolo, la Brno, au un mare hotel internaţional care chiar aşa se cheamă “Hotel Internaţional” şi pentru delegaţia noastră a fost repartizată o parte de etaj…, ceva elegant, camere cu două paturi, cu baie, foarte frumos… Aşa că după ce ne-am luat cheile de la recepţie, am urcat la etajul nostru şi ne-am luat camerele în primire. Eu fusesem repartizat cu un tovarăş, Serghei Ivanovici, care venea din partea cooperaţiei meşteşugăreşti, un tip cult şi instruit. Şi se duce Serghei ăsta în baie pentru o nevoie, dar se întoarce mai repede decât aş fi zis şi-mi spune: Closetul nostru e sigilat, nu ştiu de ce. Mă reped şi eu şi, ce credeţi, chiar aşa era, ba mai mult, şi chiuveta era barată de o fundă pe care scria ceva în câteva limbi. Hai să mergem la vecini, îi spun eu şi săracul Serghei nu aşteaptă mai mult, fuga marş, se repede urgent la ăia, dar ce credeţi? Sigilat şi la ei. Devenea stare de urgenţă!
– Ce vorbeşti, domle, face Menaşe.
– Chestia începuse să miroasă urât, înţelegeţi?
– Ba bine că nu…
– Ne gândeam că e un sabotaj la mijloc, cehii ăştia au fost elemente nedisciplinate întotdeauna. Aşa că ne-am dus la şeful delegaţiei. Şeful a constatat că nu numai la noi, dar şi la el…Şi la ceilalţi… Pe scurt, era sigilat closetul la toţi…
– Şi ce aţi făcut?
– În primul rând s-au împărţit sarcinile. Unul s-a dus să caute un closet liber pe etaj, în afara camerelor. Altul a luat legătura cu direcţia, iar şeful a telefonat la consulat să ceară instrucţiuni… Până una alta, s-a votat să coborâm doi câte doi la restaurant, la grupul sanitar de acolo şi să ne rezolvăm problemele, să ne spălăm pe dinţi şi celelalte..
– Dar sigiliile?
– Nimeni nu a încercat să le rupă, nici măcar nu ne-a trecut prin cap aşa ceva, oricât de presantă a devenit chestiunea. Disciplină… Noroc că între timp, cei de la conducerea hotelului au trimis un om special să le ridice, S-a dovedit că nu era un sabotaj, ci o neînţelegere şi problema s-a muşamalizat frăţeşte.
– Dar ce a fost totuşi?
– Ei, după atâta vreme nu mai are importanţă. Eu am vrut numai să arăt ce înseamnă disciplina liber consimţită. Că în rest, de fapt…, pe banderolele alea scria “dezinfectat” pe mai multe limbi, dar uitaseră să scrie şi pe ruseşte.
Dr. Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel
