Camelia Cristea: Poesis
Gândul
Pune gândul să mai pască
Iarbă verde, nu doar iască,
Dacă vrea dă-i un bilet
Și-o adresă din concret!
Cailor ce mai nechează
Și mă țin în noapte trează
Dă-le miriști înflorite,
Nu doar hamuri, greu plătite.
Pune taxe iar la vamă,
Când lumina se destramă
Prin genunchi de rugăciune
Vine gândul bun în lume.
Când stă tolănit pe frunte
Are-n noapte riduri multe,
Dimineța fuge-n meri
Și – amiroase a primăveri.
Pune gândul să lucreze
Ține-l sus pe metereze
Dă-i o scară și un cui
Nu-l lăsa de capul lui!
Când se pierde pune-i frâu
Și o ramură la brâu
Dă-i să bea mereu lumină
Și-o să scape și de vină!
Cu-n bilet fă-i rezervare,
Doar spre o senină zare!
Pune-i cerul în priviri
Și anunță chiar la știri!
Pescărușii
Pescărușii mei de dor
Au plecat nebuni pe mare,
Aripa să le-o sărute
Primul răsărit de soare.
Mi-au luat inima cu ei
Îmbrăcată în stamine,
Zborul să le înflorescă
Peste marea de ruine…
Pescărușii mei albiți,
De ninsorile din vremi
Sunt atâta de suavi…
Speră totuși să îi chemi!
Pe o aripă duc plânsul
Și pe una doar tăcerea,
În pahar îți torn -albastru
Să – nțelegi că asta-i vrerea!
Cerul tot îl prinde zborul
Și în suflet doar fiorul,
Norii fug în alte zări
Îmbrăcați în resemnări…
Fâlfâitul din priviri
Are murgu-n amintiri
Și nechează când aleargă,
Peste timpul smuls din iarbă…
Duc în zbor de pescăruș,
Gândul cel mai jucăuș
Aripi de cuvânt să treacă
Peste valea care-i seacă!
Flori de liliac…
Flori de liliac pun la poarta ta,
Lăcrămioare plânse, inima-ți v-a da
Ele au fost culese chiar din ochii mei,
Când un bici de viscol mă lovea în ei.
Ghiocei albiți de lungi așteptări
Îți trimit în dar ca și îmbrățișări,
Narcise bătute de un dor mărunt,
Le așez acum pe aripi de vânt.
Primăvara toată ți-o trimit în dar,
Frumusețea asta nu are hotar
Toporași grăbiți vin în calea ta
Să-ți sărute mână când e vremea rea.
Rouă adunată de pe trandafiri
Să te ocrotesca și de uneltiri,
Pașii tăi lumină, urme vor lăsa
Peste tot în lume, chiar și-n calea mea!
Camelia Cristea
