Dorina Stoica: Anna Nora Rotaru – O viață pictată în cuvinte, „La răscurce de lumi”
Întodeauna am considerat poeții ființe speciale, așezate cu un scop doar de Dumnezeu știut la granița dintre teluric și astral trăind în ambele stări, sfidând sau doar oglindind într-un mod aparte ipostasurile aceleiași realitați.
Anna Nora Rotaru este poeta fără vârstă, medic de profesie salvând vieți dar privind adeseori și prin ochii fără expresie ai morți spre lumea de dincolo de lume . Poeta este și pictoriță. Ea consumă realitatea, frumusețea ce este palpabilă dar și iluzorie, o transcede purificată de lumina interioară redândune-o trecută prin filtrul percepții sale asupra vieții, privitorilor ori cititorilor ei. Pictura și poezia sunt două fețe ale aceleiași monede sau două surori gemene ce lucrează la spiritualizarea și dematerializarea celor materiale.
Daca în primul poem ce dă titlul volumului de versuri‚ poeta se imaginează (ori poate este!) “La răscruce de lumi”, se unește cu praful stelelor “Mă unesc cumva cu praful călătorind în spațiu ca fulgerul răzleț”,”Ca și cum aș trece din vis în alte visuri”, în alte poeme are pesimismul, convingerea că viața nu este decât “noroi” și nimicnicie.”Constați că nimic nu ești, decât noroaie…un noroi”, este sfâșietor, ucigător de orice speranță că dincolo de moarte ar putea fi și Înviere. Același capăt de drum l-am întâlnit și în poemul “Balada unui cerșetor” unde își pune întrebările esențiale la care filosofii au tot căutat și încă mai caută răspunsuri: „Ce-ai adunat, ce ți-a rămas din amintiri, la urma toată?”…/ „Căci vreau să știu, de-ai căutat tu ce-ai găsit prin lume?/ Am fost făcuți dintr-un capriciu, trimiși aici ca glume?/ Fiecare precum ar pricepe, să-nvârt-a lumii roată?”
Poezia Annei Nora Rotaru este o poezie în stil clasic ce are rima și ritm. Sunt unele poeme cu tentă religioasă dar fără a se face referire la vreo religie anume ci doar la raportul dintre om și Divinitate, viață, moarte și într-o oarecare măsură sacralitatea sufletului omenesc. Multe dintre poeme sunt filosofice de meditație asupra morții, a vieții veșnice precum și a existenței unei alte lumi pe care o bănuiește, în care care se simte atrasa ori chiar face parte din ea uneori.Cele mai multe dintre poezii sunt poeme de dragoste, o iubire pe alocuri neîmplinită din cauza unei permanente și obositoare așteptări a unui imaginar iubit ce se află departe în spațiu și timp, ori poate nici nu există.
Satul natal, aflat în partea de centru a dulcei Moldove, casa părintească cu cei adunați în jurul mesei cu toate ale ei, înfrumusețată și parfumată de trecerea anilor și de prea marea departare și dor, bunicii, părinții ce nu mai sunt în viață, constitue subiectele unor poeme pline de substanță, de adevăr și sensibilitate.
Că uneori viața poate fi aspră și urâtă o știm cu toții! Atunci poeta își construește o lume a ei, doar a ei și în comuniune cu Îngerul Păzitor găsește mereu resursele necesare continuării drumului prin viață. ( Îngere ia-mă cu tine).
Alegerea titlului volumului de poeme, consistent atât ca număr de pagini cât și în ceea ce privește conținutul „La răscruce de lumi” îmi pare cât se poate de inspirat, arătând starea în care trăiește poeta ce călătorește de la real la imaginar și invers. Dacă în imaginar, în lumea ei poetică așa s-au așezat lucrurile, în lumea reală își consumă existența undeva la un țărm de mare, între cele două elemente primordiale pământ și apă.
Anna Nora Rotaru este înțeleaptă, matură, mamă bună, soție iubitoare. Frământările din suflet le știe însă numai ea. Prin acest volum de poezie, dacă este citit fiecare poem cu atenție și intenția de a cunoaște complexitatea ființei umane ai atât de multe de învățat, de aflat căci, sufletul oricărui om este un univers ce se vrea descoperit, apoi cucerit. Dar cine mai are timp în această lume mult prea grăbită, atât de indiferentă, să-și odihnească privirea preț de câteva ore pe o carte de poezie? De cele mai multe ori nici acei apropiați, dragi nouă, cărora le-am dăruit picătura de veșnicie versificată, scăldată în Har, pe care o numim poezie ( „pentru că trebuia să poarte un nume”), nu-și găsesc timpul ori interesul de a citi.
Trecerea timpului o înspăimântă, provocându-i tristețe, disperare. Această curgere este asemănată uneori cu firul de paianjen (atât de fragil și efemer), alteori cu o clepsidră ce se tot golește în scurgerea sa într-o singură direcție. Depărtarea dintre ea și imaginarul iubit pe care și l-ar dori mereu aproape, ca să le treacă viața împreună consumand o iubire ideală, e dureroasă și face ca nopțile să fie lungi, insomniace și pustii.” La fereastra casei mele,/ Frig, pustiu s-așterne-n casă/ Nici curajul n-am să-mi pese,/ flori uscate cad pe masă/ și-un paianjen firu-și țese” versuri triste ce mi-au amintit poezia lui Octavian Goga “Cade-o lacrimă”,” – “Cade-o lacrimă din ochi-i/ Leneș prelingând fereastra/ Suflet obidit și singur,/ Ce mai cați pe lumea asta?”
Versul Annei Nora Rotaru nu este dulceag nici excesiv de setimental și ne permite să cunoaștem o femeie puternică, deșteaptă, cultă, biruitoare în lupta cu viața și chiar cu moartea (dacă luăm în considerație profesia de medic) . “Nu vreau să am soarta trunchiului ce putrezește,/Chiar dacă-n jurul lui domnește-un PARADIS!/EU am și minte și grai și sufletul ce mă trezește/ Și mă îndeamnă să cred în mine, nu numai în vis!”(“Nu mi-e deajuns”).
Setea de a dărui și a primi iubire, atât de caracteristică firii omenești este și la poeta volumului „La răscruce de lumi” copleșitoare ca de altfel la orice femeie matură, conștientă de puterea tămădiutoare, mântuitoare a dragostei.
În poezia „Poze și roze”, tristețea așteptării e sfâșietoare, dureroasă, nesfârșită parcă. O poezie foarte frumoasă din care redau două strofe spre încântarea cititorului ce nu are timpul ori disponibilitatea de a citi tot volumul. /“Am răsfoit prin gălbejitele de vreme poze din album,/ Încercând să mai trăiesc aievea vreo dulce amintire!/ Păstrau încă suav al trandafirilor presați parfum/ Cu-ale noastre clipe ferecate pe veci în nemurire,”// “Și-așa mi se topise seara, ca alte și alte seri,/ Tot așteptându-te la foc de suflet și de lumânare!/ Trecură toamne, rând pe rând și ierni și primăveri,/ Cu ochi pierduți în gol, cerșind o umbră pe cărare.” Citind volumul, filă cu filă, atentă, plăcut surprinsă, am căutat puțină primăvară, un pic de vară (iubesc mult vara), ori chiar începuturi de toamna bogată în sensuri, rod ori culoare. Am găsit multă iarnă, oameni acoperiți de fulgi de nea (care la poetă sunt zile ce trec), transformați în cele din urmă în oameni neîsuflețiti de zăpadă, înghețați de frigul nevieții, și o mulțime de nesfârșite, triste ploi bacoviene.
Incompatibilă în structura sa interioară cu lumea în care trăiește (dar oare ce poet este?), Anna Nora Rotaru se întreabă fără însă a aștepta răspuns, /“Ce caut eu pe lumea asta așa de cenușie și nebună…/ Cu fețe false, ascunse sub măști zâmbitoare, cuvioase,/ Ce mi se rânjesc în juru-mi, slute, crude și răutăcioase,/ Învăluindu-mi sufletul, cu ațe colorate vrând să-mi coase,/ Goblen brodat frumos, ce-ascunde o lume plină de minciună?”/ ( “Aievea sau coșmar”). Întrebarea rămâne, găsește însă motivația, puterea de a merge înainte cu o doză nesperată de optimism, dovadă că pacea, armonia, binele și lumina înving de fiecare dată./ “Treptat… îmi pare lumea că devine colorată și frumoasă,/ Departe de cenușiul dinainte și plin de controverse!/ Îmi simt prin vene un fluviu de fericire să reverse,/ În toată făptura ce pare a pluti prin paralele UNIVERSE,/ Cuprinsă de-o senzație de euforie și pace-armonioasă!”
Nu sunt critic literar, nici filolog, nci macar coleg de breasla cu poeta , ci doar o pasionată de lectură, un mânuitor al condeiului, o consumatoare și creatoare de poezie. Cred că orice om are dreptul să se manifeste prin artă dacă simte nevoia să o facă, lasând în urma sa o dovadă a trecerii sale pe Pamnat.Am căutat să pătrund în universul poetic al vasluiencei stabilită pe meleaguri elene, medicul Anna Nora Rotaru, „cu pași de porumbel” ca să nu-i tulbur armonia întregului la care ne-a făcut părtași, citind cu sufletul, așa cum numai un poet poate citi poezia altui poet și cu întreaga considerație ce se cuvine a o da truditorului în cele încântătoare pentru iubitorul de frumos.
Dorina Stoica
