Camelia Cristea: Veste
V E S T E
Poem dedicat nepoatei mele Alexia – Teodora
Pe coji de nucă sufletul mi-a stat
Până să aflu Doamne vestea
Și să croiesc apoi povestea
Cu Teodora fiica din Bizanț!
Cu nori de îngrijorare răzvrătiți
Ce se voiau în casa mea primiți
M-am tot luptat o zi întreagă
Până- am băgat furtuna în desagă…
Și m-am rugat cu sârg și disperare
La cerul tot, când plăzmuia o Floare
Să-i picure lumină și culoare
Din curcubeul care-l văd semeț în zare!
Am încetat să cred că mai trăiesc
Și-am început ușor să mă ciupesc
Eram de pază-n carnea mea
Mustea emoția și lacrima în ea!
În lăcrămioare mi-am lăsat și plânsul
Când o metanie băteam cu dânsul
Și a venit pe ceru-mi bucuria
Credeam c-o simte toată România (și Anglia)!
Camelia Cristea
23 aprilie 2015
