Sergiu GĂBUREAC: Sunt principalul vinovat !
Mi-a fost dat să aud vorbele din gura unui politican al vremurilor noastre. E drept din categoria plevuşcă, dar nu mai contează. Se vede că cele câteva luni la Beciul Domnesc i-au înmuiat mult din aroganţă şi infatuare. Sper ca aerul de munte să-i nu-i revigoreze noncalităţile anterioare!
În Săptămâna Luminată, 255 de şparlamentari ai României se tot gândesc cum să ne mai prostească odată, asigurându-şi o pensie „specială” din statul degeaba pe bani publici. Fără să fi contribuit măcar la plata asigurărilor sociale! Pe lângă cea de toate zilele !? Şparlamentarii, tot şparlamentari! Fac ei ce fac, şi tot mai şparlesc ceva de la boborul idiotizat de atâtea mesaje contradictorii. Mai că aş fi de acord, dar numai pentru cei care au făcut o lege importantă de la cap la coadă. 100 de lei=o lege. Arhisuficient!
Altfel, pentru cei care au dormit (pi buni!), ani de zile în fotolii, niciun ban! Din contra, i-aş pune să plătească câte o sută de lei/lună de fiecare mandat. Pentru dezastrul pe care l-au produs în ţară. Pe niciunul nu l-am auzit, însă, să spună „Sunt principalul vinovat!”
Aflu, pe surse, ce au mai făcut şmenatorii cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului. Au cheltuit peste 40.000 de euro pe suveniruri, magneţi, pungi şi pixuri fără număr. Pe semnătura manechinului propulsat mafiotic pe cea de-a doua funcţie în stat. Mai nou dă şi lecţii de moralitate între două ilegalităţi!
Am auzit o cugetare. Citez aproximativ: „Cu crocodilii e simplu! Ei încearcă să te ucidă şi să te mănânce. Cu şparlamentarii e mai complicat. Ei, mai întâi, se împrietenesc cu tine!” De aceea nici nu se grăbesc cu noua lege electorală. Interesant! Tătucul Lukaşenko a adoptat legea „paraziţilor sociali” în Belarus! Cobor pe filieră şi constat că nici la guvern nu a existat vreun ministru, care să declare că e principalul vinovat în dosarul întocmit de organele specializate. Doar finanţistul din urmă s-a comportat ceva mai demn. Fără mir, miruiri, rugăciuni în grup organizat, şovăieli şi lacrimi de telenovelă. Şi-a luat pinacoteca în spinare şi s-a prezentat la DNA. Nu ca aia, ce vroia Föhn!
Curtea de Conturi a ajuns un fel de bunică! Constată de ani de zile tot felul de potlogării de ordinul miliardelor de euro, dar nimeni nu o ia în seamă ! Între timp, Guvernul României legiferează bacşişul. Pe când legalizarea comisionului şi a şpăgii? Cobor la cea mai coruptă instituţie a României. A preşedintelui de consiliu judeţean. Jnapanii jnapanilor ! S-a depăşit jumătatea totalului în privinţa celor corupţi până în măduva oaselor. Vă daţi ce reţea mafiotă colcăie pe dedesubt! Eşti uluit cum şi-au dosit şpăgile! În bani sau în natură. De fapt, finanţistul, aici şi-a făcut milioanele. Şi operele de artă!
„Şeful” judeţului Iaşi, vizat de DNA privind fapte de corupţie, declară că nu se simte responsabil, motivând că nu ştie ce firme sunt declarate câstigătoare. Păi, însuşi faptul că nu ştie ce firme îi vor aplica proiectele e motiv de a-şi da demisia. Au avut de unde învăţa primarii! Altă instituţie publică. Poate cea mai importantă. Întrecerea socialist-coruptă între judeţe clasează Bacăul şi Maramureşul pe primele locuri. Vezi: http://romaniacurata.ro/harta-coruptiei ?
Bucureştiul iese din calcul, deoarece nu are adversar cu 887 de condamnaţi. La categoria consilieri locali-găinari, câtă frunză şi iarbă, sunt tot mai mulţi încolonaţi spre cercetări penale. Cu excepţia celui menţionat, niciun alt primar sau consilier nu şi-a asumat responsabilitatea dezastrului produs prin comunităţile pe care le-au „administrat”. Nici cei cu parcuri fără rost, nici cei cu terenuri de fotbal în pantă, telegondole fără eficienţă economică, nici cei cu parodii de piscine, săli de sport, şcoli, bani irosiţi pe paraghelii… Din contra, mai toţi se jură că nu fură…
În final, ajung, la noi. Alegătorii. Pe câţi i-aţi auzit: „Sunt vinovat pentru cele întâmplate în ultimii 25 de ani! Am votat ca un/ca o … !”?
Pilula destresantă
Un nebun a stropit nişte bani cu otravă şi i-a donat unui azil dintr-un mare oraş. Au murit 3 deputaţi, 2 senatori, primarul şi secretara sa. Nici un bătrân nu a avut de suferit!
*
Toate bune!?!
Ai nevoie de o informaţie?
Mică, mică? O rezolvăm împreună.
Trimite mai departe! Mulţumiri! Să se vadă! Ne-am eliberat de frică!
————————————————-
Sergiu GĂBUREAC
http://blogulluigabu.blogspot.ro
http://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3
Bucureşti
sâmbătă, 18 aprilie 2015