Dorel SCHOR: Datoria de onoare (schiță umoritică)
Recent, într-o vineri seara, tocmai ieșisem de sub duș când cineva a sunat discret. A deschis soția, am auzit frânturi de dialog în ușă și, când am apărut în largul meu halat de baie cu glugă, care mă transforma în călugăr capucin, am văzut un domn și o doamnă însoțiți de doi adolescenți care priveau curioși în jur.
– Vă rugăm să nu vă supărați de deranj, a rostit politicos domnul, am venit numai să va predăm o datorie de onoare… Cinci dolari pe care cineva ne-a rugat să vi-i achităm în mână.
– Mie? am întrebat curios. De la cine? Dar poftiți în casă, luați loc, vă rog.. Așa, va să zică, cineva v-a rugat să…
– Da, spuse domnul așezându-se pe canapea, concomitent cu restul familiei. Ne plimbam prin Amsterdam, când cineva ne-a întrebat: “Nu-i așa că sunteți israeleni? Aș avea o mare rugăminte. Uite, am rămas dator cinci dolari cuiva și, până acuma nu s-a ivit prilejul să-i înapoiez. Dacă ați fi atât de draguți…” Așa că am acceptat, cu toate că noi locuim la Afula. Dar cum tot suntem în drum spre Tel Aviv, ne-am gândit că un mic ocol…
– Sunteți foarte amabili, le-a zâmbit soția mea. Ce ați dori să serviți? O felie de tort, o înghețată..?
– O, nu vă deranjați, a răspuns doamna. Orișicum, noi ne-am educat copiii să nu manânce niciodată dulciuri înainte de cină.
– Nici o problemă, am rostit noi, gazdele.
Și numai în câteva minute am întins o masă cu care nu s-ar fi rușinat nimeni. Am scos din frigider o sticlă de vin, din congelator niște fripturi păstrate pentru zile mari, salate aveam, iar dulciurile, cum bine spusese doamna, le-am servit la urmă, cu cafelele.
– Și cine spuneți că e persoana care v-a rugat să-mi plătiți datoria?
-Sa vedeți, zâmbi stânjenit musafirul, o să vă spun adevprul: nu rețin cine-i persoana. Noroc că am notat adresa dumneavoastră. Că altfel mă făceam de rușine și nu știam cui să predau datoria de onoare. Mi-ar fi apăsat greu conștiința!
Până la acest moment al vizitei încă nu primisem suma respectivă; dar nici mari emoții nu-mi făceam cu niște persoane atât de cumsecade. În zilele noastre, unde mai întâlnești asemenea oameni cinstiți precum tipul din Amsterdam, de care nu reușeam să-mi amintesc; sau ca familia aceasta, gata să-și răpească din timpul liber și să facă un ocol pentru a îndeplini promisiunea făcută unui străin anonim? Ce oameni cumsecade! Emoționant până la lacrimi.
De altfel, poate din cauza mesei copioase sau poate din pricina vinului, din soiul acela pe care îl bei fără să simți cum te fură, copiii musafirului au adormit în fotolii, iar domnul însuși făcea eforturi disperate să-și ascundă căscatul.
– Filip, spuse atunci soția lui, în nici un caz nu-ți permit să te urci la volan în starea în care te găsești. O să cerem voie dumnealor să te odihnești măcar o jumătate de oră.
Noi înțelegem aluzia.
– Nu-i nici o problemă. Oricum s-a făcut târziu. Copiii noștri o să doarmă la vecinul Menase, noi o să ne strângem nițel, îndată aranjăm paturile. Acum faceți repede un duș. Mâine dimineață, după micul dejun, n-aveți decât s-o porniți.
Dimineața mă trezesc mai deștept decât în ajun. Conversația de o noapte cu nevasta s-a dovedit eficientă. Și când, în sfârșit, echipa pare gata de plecare, îi spun șefului de trib:
– Ascultă amice, am eu pe cineva la Holon căruia tare aș dori să-i plătesc o datorie de cinci dolari. Ce zici, ați fi dispuși să-i vizitați?
-Fără probleme! Acceptă el imediat. Facem un mic ocol și te servim cu plăcere. Și ce să-i spunem? Că e din Amsterdam, sau poate să fie și din altă parte?
Dr. Dorel SCHOR
21 aprilie 2015
Tel Aviv, Israel
