Boris David: Poesis
Ultima noapte de dragoste
Ne-am sărutat, îmbrăţişat,
Şi-n lungi priviri ne-am cufundat –
Ţineam să-nvingem teama grea
Şi-am reţinut câte-un oftat.
Ne-am mângâiat ca-ntâia dat’
Şi-n lungi tăceri am căutat
S-ascundem teama ce sporea
Şi-am lăcrimat, pe înfundat.
Ştiam că mâine nu va fi
Nici zi, nici noapte de iubit,
Şi că vom plânge, vom tânji…
Şi doar o clipă vom cerşi
Din cele multe ce-au pierit
Cu noaptea ultimelei zi’…
17 februarie ’83
Sonet 5…
Lui Cris…
De moarte vorbeşte doar cel care simte,
Că viaţa-i se scurge încet, fără rost;
Acel care crede că n-a făcut totul,
Că ceea ce lasă nu are un cost.
Acel care-i plin de ce face, de sine,
Nicicând nu se teme că poate muri;
Mereu e convins că şi moartea îl ştie,
Şi-n semn de respect îl va şi ocoli.
Şi viaţa îmi spune că am şi dreptate,
Că nu-i ironie în cele ce spun;
Sunt unii ce cred că şi rău-l fac bine,
Că moartea nu-i paşte, chiar dacă-i pe drum.
Şi-aşa, înarmaţi cu-această credinţă,
Ei merg înainte cu capul în fum…
9 aug.’89
Boris David
