Cuvânt și iubire

 

Cine a sedus-o pe Lizette ? 

 

Povestire umoristică

 

 

        Împotriva obiceiului său de a-şi servi cafeaua în birou, domnul director Karakovski s-a dus astăzi la bufetul teatrului. N-a fost pe acolo de mult. Nu-i prea place să stea în mijlocul actorilor, care fumează ca turcii şi povestesc bancuri porcoase. Lizette, bufetiera, rămase şi ea mirată, văzându-şi şeful cel mare. Făcu o mică plecăciune şi zâmbi stângace. Întrebă cu ce poate fi servit domnul director?

        – O cafea dublă, cu puţin lapte şi o linguriţă de zahăr, zise acesta, salutând din cap pe cei câţiva gură-cască, adunaţi în jurul său. N-am nici o veste bună pentru voi, zise, fără a fi întrebat. Nu ştiu ce piesă vom juca şi nici cine va fi în distribuţie. Apoi începu s-o studieze pe bufetiera. Era o fată tânără şi foarte drăguţă, cu părul adunat într-un coc ordonat  şi sprâncene neobişnuit de stufoase. Lucra aici de numai cîteva luni. A fost angajată în locul bufetierei care s-a pensionat. Domnişoara avea un profil plăcut, care nu putea trece neobservat de un iubitor al frumosului. Când se apropie cu cafeaua, directorul descoperi că burtica fetii e cam măricică. ”Hopa, zise în gând, e deja gravidă. De la cine oare?”Când preluă ceaşca, întrebă fără un intreres deosecit:

–         Ce, în curând vom fi doi? Fata nu răspunse, de parcă n-ar fi înţeles aluzia. Directorul insistă. Pe când naşterea? Fata îşi deschise ochii mari, şi ele de culoarea cafelei, apoi zise:

–         Peste câteva luni.

Discuţia s-ar fi încheiat aici, dacă domnul Karakovski n-ar fi fost un ins peste măsură de curios. Voia să ştie tot ce mişcă-n teatru. Cine cu cine trăieşte, cine cu cine cleveteşte, cine cu cine unelteşte. Chiar şi lucrurile care n-aveau nici în clin, nici în mânecă cu funcţia lui, pe dumnealui îl preocupau. Acum, pântecul bufetierei i-a vârât un cui în cap. Cine o  fi sedus-o şi a lăsat-o gravidă? ”Trecu în revistă pe toţi fustangiii din teatru, puse cap la cap relaţiile pe care le cunoştea, dar nu fu capabil să ghicească cine e seducătorul. Îi părea rău de fata aceasta, abea angajată, care azi-mîine se va pomeni cu un prunc de întreţinut. Îi spuse:

– Treci mai târziu pe la mine. Fata îl privi cu o anume teamă, dar nu zise nimic. Când s-au mai rărit clienţii, şi-a spălat mâinile şi a bătut la uşa domnului director. Secretara, una Nina, voia s-o oprească, dar era prea târziu.

–         Am venit zise, cu o voce stins şi înţepeni  lângă clanţa uşii.  M-aţichemat.

–         Da, da, spuse directorul, haide, apropie-te. Şezi! Fata a făcut câţiva paşi, apoi alţi câţiva până ajunse în dreptul unui scaun de piele, din faţa biroului de stejar, încărcat cu zeci de acte, piese şi pliante. Se aşeză, punându-şi mâinile în poală, aşteptând să înceapă ancheta. Directorul o privi cu bunătatea unui părinte. Se sculă,  făcu ocolul mesei şi se opri în spatele fetii. Zise: nu te mănânc, n-ai nici o grijă. Te-am chemat, dragă Lizette, să stăm puţin de vorbă. Vreau să ştiu cum te simţi la noi, dacă actorii mei te respectă, dacă n-ai ceva de reclamat?

–         Nu, nu, e totul în regulă.

–         Nimic, nimic? Fata tăcea puţin încurcată. Cu mine poţi fi sinceră, eu, ca director, ţin să ştiu tot ce se petrece în teatru, inclusiv la bufet.

–         Fac cafele, servesc prăjituri, băuturi răcoritoare, şi cam atît. Nu e deloc complicat. E o muncă  uşoară şi simpatică. Chiar îmi place.

–         Dar burtica, întrebă brusc directorul. Cum e cu ea? Parcă prea repede a început să se umfle. Cine e autorul? Cineva din teatru? Lizette lăsă ochii-n pământ şi tăcu. Directorul mai întrebă: Cineva pe care-l cunosc? Fata repetă acelaşi gest, fără să scoată vreo vorbă. Înţeleg, zise directorul. Nu vrei să-mi vorbeşti despre el. Desigur, e o chestiune personală. Intimă. Nici nu vreau să mă bag, doar aşa ca om, am ţinut să…În fine, nu insist. Du-te, probabil eşti aşteptată. Şi  să fie cu noroc. Fata plecă oarecum timorată, cu capul în podea.

       Domnul Karakovski ieşi după dânsa şi se propti în faţa secretarei.

–         Dumneata ce păzeşti aici în teatru teatru? Doar hârtiile, dosarele, telefoanele? Nina se blocă. Se gândi că a comis  cine ştie ce boacănă. Ce te uiţi aşa? Ţi-am pus o întrebare.

–         N-am înţeles-o, domnule director, ce anume mai trebuie să păzesc?

–         Relaţiile, dacă pricepi la ce mă refer. Fata asta de la bufet e de  numai cîteva luni la noi şi deja e pe cale să nască. Ai idee cine a sedus-o? Te pomeneşti că e ştrengarul ăla de Max Fischer. Sau Titi Barnea, căruia nici ochii nu-i stau bine în cap? Vreau să ştiu. Vreau să aflu. Vreau să afli tu şi chiar acum. Ai înţeles?

–         Dar…

–         Nici un dar! Află, cercetează şi raportează-mi.

Plecă furios la recuzită. Aici obişnuia să se-nvârtă des. Îi plăceau obiectele alea din carton presat atât de perfect imitate şi care cântăreau mai nimica. Totul era imitaţie, o contrafacere, dar publicul ce ştie?!. O întâlni pe Georgeta, recuzitiera. O întrebă:

–         Ce zici de bufetiera noastră?

–         E o fată foarte drăguţă şi foarte serviabilă. Toţi actorii o curtează şi o iubesc şi ea numai zâmbeşte.

–         Asta e că nu zîmbeşte doar. Mai face şi copii, dacă n-ai ştiut.

–         Apoi ce e rău în asta? Orice femeie e fericită, dacă  devine mamă.

    Directorul nu căută răspuns. Plecă mai departe. Dădu o raită pe la machiaj, dar nu întâlni pe nimeni. Urcă iar în biroul său. Se simţea rău în propria sa piele, de parcă dintr-o dată a devenit incomodă pentru proporţiile lui. Se scutură ca un câine proaspăt ieşit din baie. ”Cum naiba de n-am bănuit nimic atâta vreme? Normal să se producă fapte reprobabile, dacă stau tot timpul cu nasul în piese şi nu respir atmosfera din fiecare colţişor al teatrului. Iată ce se-ntâmplă la bufet, mai exact cu bufetiera. Hop-ţop, cineva o însărcinează. ”Ieşi furios din cabinet şi se opri în faţa secretarei. Aştepta o explicaţie.

–         Încă n-am aflat nimic, zise aceasta cu o mutră vinovată.

–         Foarte rău, foarte rău. Poate va izbucni al treilea război mondial şi noi vom fi ultimii care vom afla. O secretară, draga duduie, este nu numai mâna dreaptă, dar şi ambele urechi ale directorului, dacă n-ai ştiut până acum. Tot ce nu fac eu, faci tu şi tot ce n-aud eu, trebuie să auzi tu. Treci pe la doctor.

–         La doctor? De ce?

–         Să-ţi destupe urechile. Se închise iar în biroul său. Şi rămase dus pe gânduri. ”La urma, urmei, ce-mi pasă? N-are decât să nască, să lupte pentru o pensie alimentară, să-şi crească singură odrasla, dacă n-a avut ce face în noaptea respectivă. De se ducea la cinema, era mai în câştig.” Trânti un dosar gros cu hârtii de masă şi se bosumflă. Totuşi îi păsa de fata asta. Prea tânără să fie mamă. Şi apoi din ce se va întreţine? Începu să se plimbe prin cabinet. De câteva zile trebuie deja să întocmească repertoriul pentru stagiunea viitoare şi nici nu s-a apucat de el. Avea nevoie şi de un regizor nou. Şi nici bugetul nu era schiţat. Deci avea pe cap o mie de griji, şi el se ocupa de sarcina bufetierei. ”Halal director mai sunt”, zise cu glas atât de tare încât se auzi şi dincolo de uşă. Secretara intră speriată, întrebând dacă a fost cumva chemată.

 – Ei ce-ai aflat?

 – Păi, eu cred că nu poate fi altul decât şoferul dumneavoastră.  Mi-am adus aminte că i-am văzut de câteva ori plecând împreună. El o lua pe după gât şi o mai şi săruta pe gură.

 – Ce vorbeşti? Şoferul meu, Haim? Nu se poate! Îmi vine să turb. Sub înfăţişarea sa de băiat cuminte şi tăcut, iată se ascunde o hahaleră clasa întâi. Să vină  imediat la mine!

După nici cinci minute, Haim intră pe uşă. Salută respectuos şi întrebă dacă a fost chemat.

– Mai întrebi?Desigur.Ascultă, băiete, crezi că te-am chemat să-ţi fac un cadou de paşti? Haim căscă ochii mari.Poţi fi sigur că nu. Ba dimpotrivă, vreau să-ţi trag o săpuneală zdravănă, aşa cum meriţi. Stai jos şi să nu scoţi o vorbă! După ce făcu înconjurul cabinetului, directorul se opri în faţa geamului ce dădea în stradă şi lăsa anume să treacă minutele, fără să zică vreun cuvînt. Privea şerpuiala de maşini, clipitul semafoarelor, căutând fraza-ghilotină cu care să taie bereghata şoferului său. Apoi se-ntoarse brusc, cu o mutră dramatică şi spuse:

–         Ştiu totul, să nu încerci să negi. Am văzut-o cu burta la gură. Tu eşti autorul, nu-i aşa? Haim înghiţi în sec şi zise un “da” abia şoptit.

–         Ai putea să te ruşinezi.

–         De ce? întrebă şoferul.

–         Mai întrebi de ce? Pentru că nu e moral, nu e fair. Am avut încredere în tine, te-am iubit, te-am ţinut la piept, ca pe fiul meu, ca acum să aflu că ai lăsat-o pe Lizette gravidă. Eşti un nemernic. Ăsta e cuvântul. Taci,nici un cuvânt…Eşti însurat?

–         Da.

–         Ai să divorţezi. Nu mă interesează nimic. Va trebui să-ţi asumi întreaga răspundere faţă de această nenorocită. Ai înţeles?

–         Da, mormăi Haim. Dar de ce să divorţez? Doar abia m-am însurat.

–         Aha, deci abia te-ai însurat şi ţi-ai şi înşelat nevasta. Frumos. Felicitări!

–         N-am înşelat-o, domnule director. De ce să fi făcut una ca asta?

–         Cum n-ai înşelat-o? Adineauri ai recunoscut că ai lăsat-o pe Lizette gravidă? Deja vrei să negi?

–         Nu, nici  vorbă. Păi…

–         Păi, ce?

–         Ea este soţia mea. Lizette este nevasta mea şi aşteptăm împreună un copil.

       Dacă în clipa aceea s-ar fi deschis cerul şi ar fi crăpat pământul, domnul director Karakovski ar fi dispărut în neant. Se lăsă moale pe  scaun, ca lovit de gută. Şoferul îl întrebă dacă se simte bine şi nu vrea cumva un pahar cu apă? Directorul făcu un gest cu mâna, ă vrea să fie lăsat în pace,iar el, şoferul, e liber să plece. Apoi se sculă brusc şi o chemă pe secretara. Aceasta, scundă cum era, se făcu şi mai măruntă. Presimţea furtuna. Aştepta ca directorul să tabere pe ea şi s-o turtească de tot. Presimţirea  nu era departe de adevăr.

–         Ascultă duduie, te-am angajat aici să-mi fii loială, nu să mă induci în eroare. Şoferul nu e altul decât soţul acelei bufetiere. M-ai auzit? Secretara tăcea vinovată. Directorul n-o slăbi: ai fost la doctor? Ţi-ai destupat urechile? Cum de nu ţi-ai dat seama de un amănunt atît de evident? Cum de îndrăzneşti să mă informezi greşit? Să n-aud nici un cuvânt! Vei suporta consecinţele. Eşti liberă.

x

     Secretara n-a aşteptat consecinţele. A doua zi dimineaţa şi-a depus demisia. Dar domnul Karakovski, care peste noapte a avut un vis plăcut, i-a spus că nu e nici o grabă. Şi i-a povestit că în somn s-a întâlnit cu Lizette în persoană, care i-a spus următorul proverb:

–         Nu tot ce zboară se mănâncă şi nu tot ce se naşte, e  bastard.

Ca într-o comedie de bulevard, amândoi au ridicat mâinile ca-n fața unui revolver apărut pe neașteptate. Și-au ridicat mâinile și s-au predat neputinței.

 Secretara şi-a retras demisia, iar directorul şi-a promis sie însuşi să nu-şi mai vâre nasul în burta salariatelor sale.

Harry ROSS

20 aprilie 2015

Israel