Poeta Anna Nora Rotaru, prinsă în vârtejul existențial
,,La margine de lume pe-o stâncă”, poeta Anna Nora Rotaru, ,, agățată-ntr-un punct, pe cer”, unindu-se cu praful stelar simte cum ,,secundele curg, imaginile, pe pământ milenar,/ călătorind în timp și-n spațiu…/ în lumi neștiute cu-o divină, celestă lumină”, lăcrimând, își pune ,,efemerul pe-o arcă” prin acest volum de debut ,,La răscruce de lumi”, Editura Singur, 2015.
Autoarea, o creatoare de frumos, așa cum bine a punctat scriitoarea Emilia Țuțuianu prin cuvântul de întâmpinare; ,,Ut pictura poesis este ceea ce defineşte stilul poetei Anna Nora Rotaru.”
Ut pictura Poesis este o expresie latină folosită în teoria artei și literaturii creată de poetul roman Quintus Horatius Flaccus, “pictura poezie care vorbește poezie mută și pictură” (Simonides). Pentru poetul roman, pictura și poezia au în comun experiența estetică, plăcerea pe care un privitor o are în fața lucrării sublime și creative. Privind tablourile poetei Anna Nora Rotaru auzi poezia, citindu-i versurile ai în față imaginea trăirilor. Pictura și poezia, considerate contexte imitative sunt diferite: vopseaua este potrivită pentru afișarea de calități senzoriale, tactile, pot aminti numai elemente argumentative; Cu toate acestea, poezia face procesul invers. ,,Ut pictura poesis” (“ca pictura e poezia”) maxima lui Horatio.
,,După cum, cu culori și forme, unii izbutesc să imite tot soiul de lucruri…, poeții reprezintă arta care imită slujindu-se numai de cuvinte, simple ori versificate.” (Aristotel, Poetica)
Anna Nora Rotaru, își pune în mișcare sufletul, răspândind un ton și un spirit de unitate, printr-o forță magică și unificatoare – imaginația.
,,Poezia nu se învață de la alții, nu e un act mimetic. Poetul e un Narcis, își asumă existența lumii prin propria-i trăire; are centrul creației în el însuși” (Friedrich Schlegel).
Volumul ,,La răscruce de lumi” ne arată, complexitatea dintre poet – pictor, menirea medicului de a salva suflete, și a omului de a aduce un balsam prin vers celor apropiați. Anna Nora Rotaru o iubitoare de oameni și frumos, mocnește ca un rug pe altarul poeziei.
Inspirată de cotidian, se reîntoarce în trecut memorând clipele petrecute alături de părinți. Un destin zbuciumat al unei familii ce cunoscuse dezrădăcinarea, odată cu refugiul părinților din Basarabia. Sfaturile mamei le lasă moștenire copiilor ei, (volumul fiind dedicat familiei); ,,Nu judeca, să nu fii tu de judecat!…/ Nu arunca cu “pietre”,…/ Iubește, ca să fii iubit!/… Fă bine, ca să fii binevenit!/… Respectă, ca să fii respectat,/ Întinde mâna celui aplecat,/ Să nu privești cu aroganță/ SOARTA-n ochi,/ Să fii puternic, îndrăzneț, dar și umil,…” (Sfat de mamă, pag. 6)
Poezia Annei Nora Rotaru se așează cuminte între pagini, păstrând o linie clasică, având tendința să compare poezia cu un tablou, construind astfel o metaforă, în timp ce, făcând diferențierea dintre poezie și tablou, poeta afirmă un adevăr literal.
Strigătul către divinitate este ca o chemare; ,,DOAMNE…/ Dă-mi de vrei, să beau măcar vreun strop de cer,/ Topit în ceașca asta, cu cafeaua și rece și-amară;/ Să pot simți un pic din măreția TA, să pot să sper,/ Că sunt din TINE-o fibră, nu numai o umilă fiară!/ Mai pune-n ea, de vrei și-un strop de soare,…” (O ceașcă de cer, pag. 7)
Putem vorbi despre o remarcabilă ars poetica a expresionismului, lirismul poetei fiind plin de culoare pentru persoana iubită. ,,Cu trupul tău, penel… am să pictez vreo frunză…/ Și-o voi stropi-n culori, din cele vii de toamnă!/ O voi așterne pe ochiu-mi visător, pe arsa buză/ Să-i simt ce gustul și culoarea-n mine-nseamnă./ Cu trupul tău… la frunză-i voi picta și-o floare…” (Cu trupul tău, pag. 8 )
Frământată de întrebări existențiale, se situează adesea, ancestral, într-un dialog direct. Anotimpurile, sentimentele, tăcerile albite de mersul lucrurilor, o întăresc prin vers găsindu-și aleanul. Este greu departe de țară, și totuși inima este acolo unde îi sunt cei dragi. Contopindu-se cu sentimentele celor din jur, reușește să surprindă realități de viață dureroase. Poeta Anna Nora Rotaru scrie din iubire, fiecare poezie având rolul unui dar mistic, ca un pocal dăruit în noapte de îngeri veghetori. Chemările și tristețile sunt apele reci ce le întâlnește în noapte. S-a închis într-o lumină luminând cărarea în nopțile ce dor… Poeta se dorește flacără arzând încet până la scrum (Păstrează-mă, pag. 13)
Impresionant poemul dedicat Vasluiului, locul unde autoarea a copilărit. ,,Cu ochi închiși… mă las furată de-amintiri…/ În trenul lor călătorește, pierdută-a mea ființă…/ Prin gări de nostalgii, cu bucurii, dezamăgiri,/ Mă-opresc la gara ceea mică numită “NĂZUINȚĂ”./ Acolo… mă poartă singuri pașii mei pe drum, hai-hui,/ Pe-asfaltul unde-mi lăsasem tipărite urmele-altădată…/ Acolo-n orășelul meu de suflet unde-am trăit, VASLUI,/ Unde-mi lăsasem copilăria și tinerețea mea, odată./ Îmi las fuiorul minții mele încet să se rotească,/ S-adune firul amintirilor încâlcite sau răzlețe…/ Să îmi conducă pașii la vechea vatră părintească,/Rămasă-n urma mea, cu-alaiuri de lacrimi și tristețe.” (Vaslui cu dor, pag. 14)
Pribegește pe cărări astrale, cutreierând limitele-ntre Universuri… Singură sunt, plutind, aleg cărări diverse./ Să-mi vadă ochii minții, sferele ca de-argint… Obosită fiind din peregrinarea mea cerească,/ Să mă-ntorc spre casă, la chipul meu de lut.” (Cărări astrale, pag 84)
Anna Nora Rotaru este într-o căutare asiduă a descoperirii eului său poetic. Pioșenia versului religios, tematica filozofică, cuprinsă de acel fior liric unic, îi dau noblețe și statornicie.
Ea scrie din iubire față de cuvânt, așternând în brațele noastre ca pe niște flori, poemele ce alcătuiesc acest volum.
Sper, ca poeta Anna Nora Rotaru, prinsă în vârtejul existențial, să ne dăruiască noi volume, și o așteptăm aici, acasă…
Mariana Gurza
Timișoara
17 aprilie 2015
Picturi purtând semnătura poetei ANNA NORA ROTARU
