Cuvânt și iubire

25 martie. Holi. 1978 Delhi, 38/15 Probyn Road

Nana s-a speriat de celebratorii Holikăi, copii, femei, bărbați.A plâns pentru varga violetă de pe gât. („Nu te-am ascultat, am ieșit și Vopsitorii m-au prins”) și am rămas toți în casă, primind doar pe cineva care ne-a mai pictat o dată (Nana s-a ascuns în closet când a sosit Yogindra cu Suresh complet roșu pe față). Am mâncat împreună portocale, mere și cicu, iar când dormea, am cumpărat o nucă de cocos în care se clătina apa.

Pe Nansi a invitat-o șefa ei de doctorat (gardul ne desparte) în vizită. Eu am încheiat, cu nostalgie încă un maculator de jurnal. Ieri am improvizat și azi am terminat-o o piesă cu personaje studenți, „Examenul de română”. Voi mai scrie piese, socotindu-mă artist – nu se joacă? încă n-am debutat nici așa. Lovinescu sau Sorescu sunt obsedați de rațiunile ideii, pe mine mă interesează universul de gânduri din interiorul haotic. Desfăcând portocala și găsind o felie-copil, „asta e Nana”, zice Arun.

Aseară, micul Holi, afară, la dinner, toată lumea din enclava noastră, în jurul focului așezat pe zvastică. Zoologul Saxena exersează cele șase plexuri yoga. A fost în Cehoslovacia și Ungaria. Chelia decanului de vizavi a fost pictată azi. Au sosit Viki și Charanjit, ne-au mai încondeiat și ei și au spart nuca de cocos, i-au băut apa pe întrecute, iar miezul de alună le-a făcut tot lor plăcere, nouă aplecându-ni-se.

26.3. 78

Dezvoltarea artei, la fel de importantă ca prosperitatea economică (N. S. Redy, președintele Indiei, la acordarea premiilor Sangeet Natak Akademi). Rcitalul Odissi al tinerei Bijoilaxmi Mohanti, semănând cu Domnișoara Pogany. Invocația – la început – și imnul, în încheiere, au tonalitatea rugăciunilor, dansurile și ragas exprimă o lume incriticabilă.

Toată dimineața citind fișe, l-am regăsit pe Pârvan în apropierea buddhismului – pe Eminescu îl întâlnise acolo Zoe D.-Bușulenga; Stăniloae m-a reacaparat, dar și mai mult Cuclin, am recitit din afirmațiile poematice ale lui Grigore Popa – vreau să încropesc o definiție a culturii, retrecând-o prin toți, și prin Joja. A venit programarea la examene – sunt trecut în multe echipe.

Viki: Azi nu arătați fericit. Petre: Când eram de 19 ani, arătam ca tine, la 23 de ani arătam ca el. Sică: Noi, la 34 de ani, o să arătăm ca d-stră.

Nana a preluat imnul indian (în autobuz, și gloriosul meu popor), schițând și câteva gesturi Odissi (Sankara), așa că lumea ne adoptă subit. Respirația cortului în vânt i se părea ei că ajunge până la cer. Îi arătam care e președintele – cel cu tichia (acest cuvțnt nu-l înțelegea) albă – ea întreba: Ceaușescu? Îi explicam că India are alt președinte.

Girja Devi sings khayals, thumri, tappa, hori, chaiti, kajri. Citesc poetică, redactată plat, detest plații gen D. Micu, scufundându-l pe Călinescu în „înaltul” preluat de el de la Vianu (Scânteia, prin C. Stănescu). Voi scrie o piesă sacră ce va fi hulită de toți Micii. Poetica sanskrită va fi eminescianismul meu. Voi depăși (istoria) antropologia religioasă a lui Eliade intrând în noianul artei. Nansi va avea doctorat pe numele lui Buddha – eu însumi încercâd câte ceva pe continentele meditației.

S. Balachunder e numit geniu. În mânuirea veenei? Geniu, pur și simplu. L-am contrazis în gând pe D. Stăniloae care respinge vraja lui Eminescu, sub motivul unui sens fatalist, consacrându-l o dată mai mult pe Coșbuc drept poetul cel mai reprezentativ al poporului român: cred că sunt aspirații și realizări, de la individ la popor, în materie de creație, iar geniul înseamnă realizare dincolo de aspirații îmblânzite în firea unui creator reprezentativ.

Aspir sau ralizez, chiar nereprezentând. Mâine îmi transcriu însemnările de la audiția geniului, care nu mai sunt, desigur, antilingvistice, asemeni raportului de la audierea lui Tristan, nici de un suprarealism determinat, conjunctural, ca la saroda ori sitar – cred că e o încercare de descriere nu a stărilor mele ci a orizonturilor muzicii (muzicianului) – în plus, e o relatare ca de la fotbal, din deplasare – iar exultările știu foarte bine că vin de la un ins frigid printre temperamentali neînfrânți.

Când și-a sfârșit recitalul, a mulțumit cu mâinile împreunate în rugăciune. Puțina lume ce mai rămăsese s-a dus în față, cu același gest, încât el a început să adreseze fiecăruia salutul acela generic; îl împungeam și eu cu unul și el îmi răspundea – la ce autograf, interviu, număr de telefon, la ce tocmai acum, probabil trăiește în Madras, unde s-a născut. În acel sud altfel…

29.3. 78

Un vis e mai straniu cu cât e mai fidel realității – vezi și ilustrațiile la E. A. Poe. În București, într-un cartier destul de indian, la pâine – vânzătorii, la lunch? dar era din noapte, eu eram singurul desculț și mahalageoaicele își dădeau coate. Crezusem că-mi văd poezii în Familia. Câțiva, cu care urma să mă întorc în India, au refuzat să venim împreună.

Să fie și efectul muzicii aceleia această anchiloză a voinței și poftei de drum? Catharsisul nu lăsa după el decât lavă? Demonii tutelari se retrag. Cu ideile viața se împacă mai ușor, cu ideea de muzică, mai greu cu viața – viața omului și viața muzicii, în univers, s-or fi vânând în întrebări trăite, cântate, nerăspunse, dureri neînăbușite – și un muezin recită etern dinspre Mall Road, de la o gurdwara un bhai îi face concurență dinspre Kamla (Nehru) Nagar, soarele tot răsare din greu, ce arșiță o să fie, pe Nana o doare o ureche și geme suferind, suferind plângând.

30.3. 78

Aseară: scene din Krishnanattam și Yakshagana. Krishnanattam – dramă dans pantomimă din Kerala, cu cântece în sanskrită, bhaktha (devoțiune) ca rasa (sentiment). În templul Guruvayur din Kerala se joacă opt seri succesiv scene din viața lui Krishna – Krishnageethi, scris de Sri Manaveda 1n 1653.

Pantomima divină, mâini, ochi, vaste veșminte, machiaj răspund unor obscure comenzi rituale și religioase.. Publicului îi plăcea că C. Sankaran (n. Nov.13, 1915) are 63 de ani și-l interpretează, cu față verde, pe Krishna; la lupta dintre Krishna și fratele său Balram (pe de o parte), împotriva demonilor Mustika și Chanura se participă real aplaudând înfrângerea celor din urmă.

Fustele dansatorilor, gesturile conferă o misitică monumentalitate. Muzica taie continuu respirația divină.

Totul începe și sfârșește înapoia unei cortine roșii, ca și la Yakshagana (teatru folcloric din Karnataka), excelând, la fel, prin costumația de infinită bogăție, amplificată doar de pitagoreica, hieratica gestică (conceptul teatrului total, cu dans, muzică, dialog, și decor) – în Yakshagana: discuțiile în Kanada scad cumva dramatismul, atât pentru noi cât și pentru consumatorii de tragic – nu pentru cei de amuzamente tragice.

Piesa mea a dispus câteva intuiții în manieră previzionistă. Nansi bombăne cimitirul de panseluțe. Nana a adormit cu temperatură. Diseară vedem Manipuri și Bharatnatyam – oare vom simți transcenderea folclorului mitologic în neoclasicismul artistic?

Petre: S-a schimbat imnul, copilul nu-l știe.

Nansi: A înflorit și floarea soarelui, grădinarul mai sădește petecuțe, cimitire-cimitire.

Yogindra: Ce spune?

Petre: N-aud, că sunt ușile deschise.

Yogindra: Eu vreau să fiu primul.

Nansi: Și a înflorit și leandrul din față.

Petre: Asta e problema fiecăruia. E distracția mea. Abia aștept să văd cine va fi primul.

Yogindra: În București sunt autobuze?

Petre: Și tramvaie și troleibuze și metrou.

Yogindra: Și în Delhi va fi metrou în câțiva ani, e nevoie.

Nana: Floarea soarelul e ca o margaretă galbenă. Uite-atâta e, nu e mai mare.

Yogindra: Anul viitor vor mulți să învețe română.

Petre: România e unică, insulă latină. Bucureștiul e un Paris. Mai frumos.

Yogindra: Și Bombay.

Petre: Ai fost?

Yogindra: Vara asta.

Nansi: Ți-e dor de teii de la Leu?

Petre: Intru mâine într-un Babilon de limbi.

Nansi: Care mai de care vorbite mai prost.

Petre: Spuneai de șef că știe numai rusă, știe și bengali.

Yogindra: E din Bengal.

Petre: Și engleză.

Yogindra: Engleza nu e limbă străină, e indiană, e internațională.

Petre: Ai auzit de esperanto?

Yogindra: Nu.

Petre: Am văzut-o pe Yamini Krishnamurti dansând. Eram atâta lume. O plăcere internațională. Când mă întorceam acasă…

Nansi: De era să murim de groază sub lumina celor cinci fulgerături.

Petre: Și acum simt sudorile, copilul era cel mai calm, nu se temea de lumină, îi și spuneam să nu se teamă și fata vorbea de soare. Măcar când mă întorceam de la recitalul de veena al lui S. Balachander.

Nansi: A trecut astăzi inspectorul de furnici.

Petru: Cunosc un preot, Rajnesh, din Poona, de 45 de ani. Discipolii lui sunt cam duri, deși unul recunoștea că despre România se știe foarte puțin aici, iar apoi era să se ia la bătaie cu un filosof ce susținea nu spiritualismul, materia, s-a mai liniștit, intervenisem și eu întrebând dacă nonsensul e ceva negativ. Poonistul întreba ce deosebire este între materie și energia spirituală, celălalt încerca să vorbească despre zbor, primind replica dură că trebuie să răspundă unui om care înțelege lucrurile direct, nu prin exemple, da, materia e producătoare de energie spirituală, și omul, dar care e diferența.

Yogindra: Mie nu-mi plac oamenii ăștia: sunt foarte răi.

Nansi: Noroc că eu am spus că trebuie să coborâm din autobuz, mai aveam.

Petre: Să știi că nu m-ai trezit din vreun vis, arta mă amețește mai mult decât ideea.

Nansi: O…

Petre: Știi ce-a visat Arora?

Yogindra: Femei.

Nansi: Arădance.

Petre: Vreau, vrei, vrea.

Yogindra: Ce e asta?

Petre: Verbe românești.

Yogindra: Vine examenul, normal.

Petre: Noaptea aceea fulgerată ca un budhist de suicid.

Nansi: De-ar fi fost așa nu ne speriam noi atât.

Petre: Țin minte întunericul adus de furtună, în munte, pe la amiază, noi ne adăpostisem sub viaductul de sub cetatea lui Țepeș, pe care tocmai îl isprăvisem. Nici cosmos, nici birocrație, doar râna Văii Căprioarei. Știi ce mi s-a întâmplat?

Nansi: Termină, că mori neînțeles. Mereu când începi cu ce ți s-a întâmplat îmi vine să mor.

Petre: Neînțeleasă?

Yogindra: Lasă, e foarte rău.

Petre: Cornelius…

Cornelius: Iar te-ai supărat pe Muc?

Petre: Vezi că el umblă cu prepoziții și postpuneri.

Nansi: Amânări.

Petre: El e de părere că nu reprezinți…

Cornelius: Mormântul meu?

Petre: Decât afară.

Cornelius: Eu nu am fost ars.

Petre: Ba bine că nu…

Corneluis: Chiar?

Petre: După reguli, nu ești tu Cornelius?

Cornelius: Eu, Brutus?

Petre: Îmi poți strica piesa, oare nu mai ești cel pe care-l știam eu?

Cornelius: Puțin schimbat.

Petre: Avem același sânge.

Cornelius: Mai mult sau mai puțin.

Petre: Nu poți spune că n-avem aceiași țigani.

Cornelius: Nu fi xenofob.

Petre: Te aud numai eu.

Cornelius: Pe Nansi ai învățat-o rău.

Petre: E dansatoare.

Cornelius: A lui Pește.

Petre: A lumii.

Yogindra: Ea este foarte frumoasă.

Cornelius: Frumusețea e trecătoare. Țineți minte corpul de balet?

Petre: Individualizează…

Cornelius: Timpul meu e altul.

Petre: Dacă ai juca orbul?

Cornelius: Asta e nonsens.

Petre: Pozitiv.

Cornelius: Nu te lua după spiritualiști.

Petre: După materialiști, atunci?

Nansi: Nu te lua după nimeni.

Petre: Știi cine e ciclonicul spirit?

Nansi: Termină, că mor.

Petre: Dar nu mi s-a întâmplat mie. Doar ciclonul m-a prins.

Cornelius: Spiritul m-a prins pe mine.

Petre: Prea târziu. Tocmai voiam să ne asigurăm unul de prietenia spirituală a celuilalt, când ciclonul materiei…

Nansi: UFO.

Petre: Pe românește – OF?

Nansi: OZN.

Petre: Știi că numele tău apare, după un timp, cu inițială în caietele mele?

Cornelius: Și timpul tău e scurt.

Petre: Toată lumea te amenință cu ajutorul și te mai și crede dușman de moarte.

Cornelius: Te rog nu fi dușmanul dușmanilor, fii dușmanul meu, cheamă-mă la spectacole să joc postum.

Nansi: Bravo.

Petre: Cum adică?

Nansi: Joacă tare.

Yogindra: Ce se întâmplă?

Petre: Nimic, un negustor de Peer.

Nansi: Termină cu obsesiile.

Cornelius: Vezi?

Petre: Eu desființez materia și voi…

Yogindra: Care materie?

Petre: Da, voiam să spun cuvinte.

Yogindra: Cuvinte?

Petre: Cu-vin-te.

Yogindra: Cu

Petre: Vin

Nansi: Te.

Yogindra: Ce cuvânt?

Petre: Râbca îți place?

Yogindra: Am uitat.

Petre: Amico.

Cornelius: Ba, da.

Petre: Depinde. Voi ce sunteți?

Cornelius: Strigoi.

Nansi: Soția ta.

Yogindra: Ciamcia.

Petre: Un fel de cianură în lingură.

Petre: Pot să merg să mă spăl?

Yogindra: Pot să merg la urinal?

Nansi: Pot să merg înapoi, acasă?

Cornelius: Pot să merg în isd?

Petre: Pot, pot să merg pe drumul ăsta?

Cornelius: Pot să merg mai aproape.

Dumitru: Cine sunt eu?

Yogindra: Cine sunteți dumneavoastră?

Dumitru: Nici eu nu reprezint…

Yogindra: Reprezentați nu o țară, ci o țară comunistă, pentru că nu vreți să ne dați subiectele înainte de examen.

Petre: Dacă eliminam un student care a copiat de dimineață…

Yogindra: Vă eliminau și pe dumneavoastră.

Petre: Profesorii?

Yogindra: Studenții.

Petre: Vorbele noastre sunt ființele noastre.

Yogindra: Ale lui Dumnezeu.

Dumitru: Toate aceste replici sunt reale…

Petre: Din păcate.

Yogindra: Foarte rău.

Cornelius: Regia e libertatea mea.

Petru: De cine îți aduci aminte acum?

Yogindra: De Shiva.

Nansi: De Parvati.

Dumitru: De mine.

Petre: V-am spus ce rău e să fiți reali, sau ce sunteți, sau cine, ca Yehova, la o parte atâta opiu.

Yogindra: Ce?

Petre: Nu, nu vorbele mele, triplu M – Marx, Mao, Marcuse.

Yogindra: Ăsta e profesorul de italiană.

Petre: O, el a reinventat lotta continua pentru unicul său client la diplomă. Înainte de pensie, cred că vrea să fie arestat, oricum crede în filmele italiene mai mult ca în cei doisprezece guru.

…

 KAMA-EX(AMEN). Ștefan Kama, 35 de ani. Nansi, soția lui. Copii și studenți, în teatrul nostru, transformat în loc de întâlnire și de examen. Zei, întruchipați de artiști. Demoni, reprezentați birocratic, sau prin măști și replici rele. (Distribuția completă, la sfârșitul scrierii piesei și a fiecărei rescrieri și lecturi sau montări, păstrând o sugestie că viața este suportabilă, ca și moartea, iubirea).

Nana: Suntem egali – roșu, galben și albatru – amândoi. Ai văzut cioara cum se mai spală? Ca să fie curată când zboară. Eu sunt în galben, merg cu oul pe mine.

Cine: Cine bea palincă? Cine vrea să o aibă pe doamna cu ochi albaștri? Cine nu se oferă să-l viziteze pe șef la spate? Cine nu reprezintă? Cine nu vinde mașină? Cine cere să fie respectat? Cine, cine, cine? Ăla eu, ăla eu.

Kama: Se zbat, se bat. Sunt înfuriați că au fost prinși copiind răspunsuri bune. Cât de bune? Ce legătură este între piață și inimă, întreabă un bătrân. Inima goală a târgului, nu piața inimii, fii sigur, bătrâne democrat – oare în înțelepciunea ta, să fii cel mai bun dintre sutele de traducători ai pieței inimii? Diadele se fac triade, trei B, trei M, trei S, ce înseamnă? Nici doi S n-ar ști, iar unul… la ce bun credința în traducerea puterii? Cu puterea se întâmplă invers – la traducere, ea se vrea numai original, piața culorii pieții, sineutronii – dar noi vorbim fără substrat – mergi la GTR? – unde? – 15 paisa – poate 15 rupii – poate 100 – ești nebun? cu o sută ai o maharani.

Și mi s-a întâmplat iar să nu vreau să mă exprim, să-mi arăt starea de spirit traductibilă, onomatopeică – și repede m-a furat altă limbă din intraductibilul forței, mi-am adus aminte de mine răcnind – e un adevăr prea sus de mine oare că puterile se contrează pe lungi câmpuri de pace și bătaie, pe care tresalt neadormit în bătăile valurilor mele, ale tale?

(2 aprilie) (Prolog)

Sunt în scenă. Cum să fii în scenă? Știi de unde? Până unde? Se vine din text. Acolo suntem, dacă suntem, pe o pagină, despărțiți în silabe, fără să ne dăm seama când sfârșește ori începe paragraful. Ce context? Pretext, maestre. Învățătură de minte la fiecare rol, de un rând-două… Eroul care a dispărut în lupta ce l-a făcut erou – și dacă se întoarce? Fostul jucător de hokey sinucis în 27 martie, a doua zi după înfrângerea echipei sale naționale, cu 7 goluri – o să-mi fac echipa mea, zice, în ziua înfrângerii. Poate? Ca legendă, ca text. Ori, la putere e contextul. În toate insulele, peninsulele.

Asta, pe scenă, e a doua viață a mea, pe care n-o trăiesc, nu obișnuiesc să văd piesele mele – pentru că nu se joacă – pentru că nu le-am scris. Povestea lui Kama nu e a mea. – Dar examenul? – Mai nimic. – Eroul și sinucigașul tău. – Doar că ei nu vin din sufletul meu, pot sosi în el. Povestea examenului e a mamei, care poate a murit, a limbii mamei, care nu poate să moară, ba poate s-o îvie și pe mama. – Stafiile sunt greu de pus. – Nu de presupus – Și mai greu. – Nu fi numai tu, nu eu îți prescriu o stafie – dar câte milioane de oameni în lume trăiesc în ambianța stafiilor, oare aceia nu-mi îndreptățesc o șansă de a-mi revedea mama? – Mama dumitale? – Mama noastră. – Nu suntem în occident să jucăm în pielea goală. – Dar nu jucăm pe Shakespeare, împrumutăm din Kalidasa. Mai puțină rușine înseamnă mai multă pudoare. – Pudici sau nu vom fi noi, nici eterni, nici moderni. – La ce bun, atunci o nouă lumină consumându-se? – Ne mai trece timpul. Și-așa suntem cu un an mai bătrâni decât prietenul nostru mort, el ne va apărea mereu tânăr Kama. – Fost. – Dar în examene? – Îl cântam pe Kama pe vremea unor examene. – De ce te-ai îmbolnăvit? – De abdomen. – Cu nervii? – Prost. – Familia? – Plictisită. – Iar piesa aceasta? – Colac peste pupăză. S-ar putea să scot ceva din ea. Povestea mea începe astfel după ce s-a sfârșit. – Nu se sfârșește niciodată. – Te-ai prăpădit și tu? Morților le e dor de prieteni? E bine că suntem vii, iartă-mă, care suntem, dar și care-am fost, cum spuneai tu, prietene. Mișcă încet cortina a semn, iar eu mă voi gândi la niște flori. Cortina se mișcă a roman, primul capitol l-am consumat prostește, autodistribuindu-mă, mulți nu suportă asta, nici eu nu mă suport, dar îmi sunt amic, după cortină, reapărând din vocea de prieten, prolog? Welcome? Fiți fără grijă, o să auziți replici bine jucate, o să vedeți chipuri și sugestii din lumea largă. Nu e un teatru de călătorie, doriți conferințe? Vă țin una despre repertoriu, reclama, separat, veți pleca după o mică durere de fericire.

(Descrierea decorului) E liniște. O explozie. O, explozia aceea perfectă, ultimă, oceanică, doamne, doamne, cosmică și toate cele. Apune soarele orbindu-și ultimii credincioși.

Stăteam acasă, aveam banii mei, nu mă rugam de tine pentru un ac. Ieri am îmbrăcat cămașa roșie, mâine pe cea albastră. Mi-o dai azi pe cea galbenă? – Am dat-o la spălat. – Dar n-o îmbrăcasem – A venit omul și n-aveam ce-i da… Te costă o rupie pentru spălat o cămașă curată, așa ne înfometezi. – Mi-ai mai făcut scandal și pentru un ac de munkfali. Dar am și eu personalitatea mea, îmi pare rău că sunt aici, că suntem așa, acum te descopăr, că ești avar, sunt banii tăi, eu n-am nimic, nu mai pot, cumpără tu, fii tu administrator, ține tu banii, nu mă înnebuni pe mine, te pot face de râs, să vezi tu odată și odată, ești rău și prefăcut, asta ești, îți bați joc de nervii mei, ești scârbos… – Sunt bestie. – Nu-mi spune bestie și-mi închide mie ușa-n nas, nu-mi întoarce mie spatele. (Intră într-un dulap și geme. O toacă, dobe funerare, cântec de mireasă. Descrierea schimbării actor. Câțiva ascultând, la fel Petre).

Tabloul se schimbă; trei M ori trei S, absurd; alți Marx, Mao, Marcuse – Mao între doi evrei; alți Budha – iubind ori în meditație? Budha din piață, capul lui Budha, nu capul mișcării. Alții – o limbă poate prilejui schimbări mai spirituale decât puterea insinuată în adjective moarte, dar nu de propaganda puterii vorbim, de textele pentru retroversiune, de examene – aici să fie nealinierea – adică. Petre – tu ești viața mea. Nansi – Viața ta mâncată, știu eu ce sunt. Ce găsești de râs? O să rămâi singur. – Te iubesc. – Nu te cred. – Să nu ținem cuvântul rău. – De ce să nu ne ținem de cuvânt? – Nu la furie. – De ce să mă aduci pe mine în pragul nebuniei, ce ce? – Căldura mai tare ca în țară ne iuțește nervii. Să ne iubim oricum.

Peronaje: Jean, 35 de ani/ Radha, soția lui / Actori (studenți). (Aici, d. Anca a trad Chrishna-Radha sau Chrishnanattam, nu Rig-Veda, ori împreună cu First Epistle – chiar ca leitmotiv obsedant labirintic). Mai bine Nava-Rasa, cu accent pe Kama – enumer. din Kama-Sutra. Povestire (actor).

Sic – Sir Jean, pot să-i dau traducerea mea lui Vic, în hol? Jean – ai înnebunit? Ți-ai depus lucrarea, n-ai ce mai căuta, nu te mai poți întoarce, este interzis. – La toaletă, Sir, Vic o să iasă. – Pierzi examenul. Vic îl va câștiga.

Sic aleargă împungând aerul cu turbanul verde, ca al lordului Krishna în versiunea Manipuri. La puțin, pe ușa holului, ca o statuie de stafie, iese Vic spre culoarul ce duce spre toaletă. Jean se retrăsese în hol și lasă capul pe bancă. La puțin de la întoarcerea lui Vic, Sic vrea să iasă din holurile examenului, dar, intimidat, bâjbâie și o apucă în sensul care urcă, trecând prin toate holurile populate de învățăcei într-o limbă vie ca o carne, și trece prin fața unor necunoscuți și dă să strige, mai înaintează în urcuș, spre suprafață, ca toți acei necunoscuți, care învață limba aceea dedesubtul pământului dar lor nu le trebuie să urce, se descurcă deocamdată mai ușor, chiar în întâlnirile sikhimburile de la toalete, Singh le observă. I se slăbește turbanul și-l scapă, prins de plafoane lăsate, ca-ntr-o galerie de mină, începe să fugă și să scoată sunete, părul netăiat niciodată i se face măciucă (imagine/voce). Jean – Ce voiai să-mi spui, ce mă amestecai pe mine în povestea lui Vic? Nu-ți dai seama câți ochi sunt pe mine?

Sic: Credeam că o să mă ajutați.

Vic: Sir Jean, asta e traducerea lui Sic, vreau distincție, Sir.

Jean: O s-o ai, dacă dispari imediat pe aici, nu înspre toaletă.

(Vezi dialoguri în caietul roșu.)

Aru: Eu nu vorbesc, m-a mușcat câinele meu.

Jean: Colț Alb?

Aru: Alb…

Radha: Nu alsacian?

Jean: Acum te numeri printre favorizați. Un candidat mușcat de câine turbat reprezintă mai mult decât un canceros și o oloagă. Ce e România pentru tine?

Aru: Draga mea.

Jean: Ce visezi?

Aru: E doamna aici.

Jean: Ce poet știi?

Aru: Peste vârfuri…

Jean: Krishna era profesor de română.

Aru: Crișul și Dumnezeu.

Jean: Crișan a fost un răsculat.

Aru: Lord Krishna a fost un îndrăgostit. Eu sunt pur indian, sunt român, ce să-i scriu dragei mele?

Jean: De despărțire. Când iubesc și te iubesc. Voi iubi cum am iubit? Când iubeam și cum iubesc? De ce te iubeam în cântec? De ce te cântam iubind…

Aru: Asta să o cântați soției, este Kama-Sutra.

 

 

            George Anca