Poeta Camelia CRISTEA, pe aripi de înger
Camelia Cristea a ales să stea de veghe/ După datină şi lege,/Să aline durerea lumii prin blânda rugăciune. Volumul ,,Ferestre deschise” de Camelia Cristea, apărut în colecția ,,Scrisul de azi”, Editura Singur, 2015, este o invitație de a descoperi lumea autoarei, prin zidirea existenței voite de Dumnezeu.
Camelia Cristea și-a găsit vocația de a cultiva ogorul lumii în măreția lui, devenind o lucrătoare prin CUVÂNT. Prin vers se regăsește, respiră frumosul, iubește măreția lumii. ,,Avem nevoie de iubire/Trăim murind,/De parcă nici n-am fi./…( Avem nevoie de iubire, pag.7). Sunt trilul păsării voioase/Ce a văzut seninul de cu zori,/Şi-n zborul ei a scuturat angoase,/Pe aripi port lumini de visători!/Sunt solul ce aduce pace,/Războaiele în lanţuri le convoc,/Sunt ziditor în sfere luminoase/Şi mă înalț firav…! Pe scară urc cât pot.” (Sunt, pag.8).
Poeta cu multă naturalețe, trece prin diverse etape existențiale, contopindu-se cu o pajiște înflorită, cu pasu-i de furnică, ducându-și poverile prin vremurile tulburi. ,,Sunt pasul de furnică-n lume/Şi-mi duc poverile aşa cum pot,/Îmi las cuvintele să se cunune/Cu razele de soare la un loc.” (Sunt, pag. 8).
Înflorește în fiecare anotimp cu smerenie și înțelegere față de mersul lumii deși, adesea, în noapte tăcerea se frânge.
,,Am înflorit în liliacul din grădină,/Şi-n tei mi-am pus sărutul de cu zori,/Din meri bătuţi, cu frunză de sulfină,…(Am înflorit, pag. 10). Aș vrea să-asculți viorile din mine,/Arcușul lor ce-n vis se risipește/Și din troienele de gânduri/Să-alungi și iarna ce mă viscolește…” (Aș vrea, pag.10)!
Poemele autoarei sunt de o gingășie distinctă în care dragostea se afirmă ca un leac miraculos, dorind să scrie un poem de iubire prin lacrima de dor ce plânge. De aici, din zona afecțiunii pioase, renaște în fiecare zi, mai puternică, lăsându-și regretele să plece, risipită într-un spațiu imaginar, nostalgic. ,,Am renăscut din propria cenuşă,/Prin ancenstral stindarul am să-l port,/Un înger îmi deschide acum o uşă,/Din zbor nu mă opresc… dar nici nu pot!/Și recompun din cioburi universul,/ În fiecare galaxie vise noi,/Prin stele-gând fac piruete/Şi toate astea le împart cu voi!” (Am renăscut, pag.16).
Camelia Cristea dăruiește așa cum primește…Frumusețea interioară, harul hristic își pun pecetea pe trăirile autoarei într-un firesc covârșitor. Deși poezia sa este plină de întrebări, toate apar ca o scară a virtuților pe care poeta încearcă să o străbată în tăceri mărturisite. ,,Eu am văzut… ai răsturnat un munte/Şi câmpul tot l-ai pus într-un picior/O mare cu valurile ei toate/Stă resemnată acum într-un ulcior…/ Acum eu cred că totu-i cu putinţă/Și-n flacăra aprinsă de idei,/Las o fereastră larg deschisă,/Albastrul cerului să scrie în condei.”(Eu cred, pag. 17)
Este inspirată de tot ce mișcă, în mod special de viul ce-l vede în fiecare floare, contemplând Frumusețiile dumnezeiești, necesare prin purificarea de patimi a sufletului; “ca să se nască în suflet și frumusețe dar și putere pentru săvârșirea celor ce trebuiesc făcute, avem nevoie de harul dumnezeiesc. Frumos e orice suflet, privit în simetria puterilor sale proprii, dar frumusețea cea adevarată, adică firea cea dumnezeiască și fericită, se poate privi, se poate contempla numai de cel ce are curățită mintea. Cel ce-și țintește ochii la luminile și harurile lui Dumnezeu primește ceva de la El: ca de la o culoare își colorează propriul lor chip cu o strălucire înfloritoare.” Sfantul Vasile cel Mare.
Camelia Cristea, prin acest volum de debut, a intrat în rândul poeților creștini. Profunzimea versurilor îndeamnă la meditație, reprezentând o mărturisire de credință. Se spune că atunci când omul este lucrător cu Dumnezeu, cultura lui devine o funcție în slujba împărătiei lui Dumnezeu și justifică istoria și existența omului și contribuie la împlinirea meniriei sale în creație.
,,Din puterea rugăciunii/M-am născut a mia oară,/Gândul bun în mine crește/Și îmi cântă a primăvară./M-am născut din foc și apă/Când ruinele din oase/Îmi intrară pân’ la sânge/Și dospeau în strâmte vase…/M-am născut iar din țărână/Ca un bob micuț de grâu/Să țin răul la distanță/Și tot binele în frâu./M-am născut în dimineață/Pe un clopot alb de crin,/Vorba mea să fie dulce/Ca durerea să-ți alin./M-am născut din rugăciunea/Sfinților ce știu a ține/În pocal iubirea-naltă/Și o floare-n piept de bine./Și dau slavă pentru toate/Câte sunt și-or să mai fie/Un ochi plânge, altul râde/Și mă-aprind în bucurie.” (M-am născut, pag. 81).
Poezia Cameliei Cristea, deși are un puternic filon religios, te cucerește printr-o filozofie subtilă, pilduitoare. Mesajele directe, poezia de atitudine privind valorile Neamului Românesc, poeme scrise pentru părinți, copii, vin spre noi, senin, ca o rază de soare. Cuvântul ei prinde rădăcină, prin chemarea de a scrie ,,cartea cu lumină”. Veșnicia, năzuința fiecărui creștin, este și chemarea poeților. ,,Și îngerii i-aș lua ca sfetnici/Să ne îndrume în călătorie/Cu dragostea ținuți de mână/Să ne-ndreptăm spre veșnicie! (În Eden, pag. 88).
Pentru a ajunge la ,ferestre deschise, autoarea a călcat pe cioburi de lumină, ascultând glasul îngerilor ce cântau în clopot de chemare, /Aripi îmi creșteau fără să știu/Și mă-nălțam pe razele de soare… /Minutele se-nchină la utrenii,/Genuchii bat metanii, nu risipă,/Să potolescă marea și valul trist al vremii…(Cioburi de lumină pag. 69).
Lirica Cameliei Cristea se dezvoltă într-un perimetru filozofico-religios, unde iubirea și frumosul se întrepătrund. Dragostea pentru semeni prinde culori de curcubeu. Așa cum ni se destăinuie, s-a regăsit ,,în rugul de cuvinte, /În versul ce acum se scrie,/În rodul toamnelor bogate/Și în ciorchinul copt din vie./Visez să zbor dincolo de mine/Să-alung tăcerile ce-au plans/…Iar ochii sufletului or să vadă/Când se deschid ferestre-n zori/Să intre iar lumina nudă/Ca-n rai ninsorile de flori./ (Ferestre deschise, pag. 55)
Aceste câteva gânduri despre poezia Cameliei Cristea, purtată pe aripi de înger, sunt doar o invitaţie spre cunoaşterea creaţiei sale artistice, care prin IUBIRE şi plinătatea ideilor, se vrea citită întru mângâierea şi liniştirea sufletelor noastre.
Mariana Gurza
Timișoara
15 Aprilie 2015
