Cuvânt și iubire

PARTIDĂ DE ȘAH

 

27 octombrie 1977, Delhi

Sosire marți seara, după ora 10. Așteptat de Gâdea și transportat la Casa de oaspeți a Universității, camera 20. A doua zi, la ora 8 – ore cu grupa începătoare (11 studenți – 6 prezenți), două ore. Discuție la registrar, stabilirea condițiilor de casă și salariu (maxima pentru lector, 1600 rupii, pe motivul doctoratului, cărților, antecedentelor culturale) . Vizită la Casa de oaspeți, mutare la camera 10. Dimineață, prezentări – lectori polonez, maghiar, rus, bulgăroaică, rfg-ist, indieni (franceză).

Prima călătorie, pe jos, în Delhi (poate 20 de kilometri) – labirintul viezuresc al vechiului bazar încleștat de moschee și Fort, departe, în contrast, Connaught Place, librării, telegramă Rodicăi (ghidat, pe 5 rupii, de un student din Bombay). Azi am completat acte la șeful facultății, dus acasă de șoferul lui.

28.X.77

Aseară am adormit, spre ziuă, Mitică Pricop manevra macheta unui bloc, îi spun să nu se mai legene, el insistă, blocul se răstoarnă, dar, manevrat cu fală, își revine, iar Mitică nu-și mai încăpea în piele, nu se potolește, se bușește din nou, mă gândesc că, fiind în vis, să se întâmple dimpotrivă. Sorin Stratilat s-a ivit și el oniric, pe stradă, cu Virgil Mazilescu.

Un bătrân sichit îmi arăta semnele de pe față în care îmi poate ghici, acum aștept ceva prea exact și n-am nevoie de viitor, altădată, m-am scuzat. Eram la Jantar Mantar (zilele-ferestre, ceasul solar, turnul lunii, 76 trepte), trecându-mi prin minte cum, pentru publicitate, cineva s-ar arunca de sus, și uite că, mai târziu, m-am împiedicat de am umflată laba piciorului drept, clătinându-mă ca Mitică.

Altfel, ieri am intrat la cinema Regal, ca jurnalist – priveam ca un belfer reclamele și așteptam filmul, când, pe întuneric, băiatul cu lanternă intră printre privitori și mă întreabă de bilet – sunt ziarist, mi s-a permis să intru. Nu vrea, și ies, fără regret, afară, discut cu managerul care și el îi dă cu biletul. Eu mă explic în două feluri – vreau să scriu despre festivalul filmului afro-asiatic, dar nu vreu să risc vizionarea, mai și plătind, dacă nu înțeleg nimic. Mi-a scris adresa Ministerului informațiilor și culturii, spunându-mi că mă înțelege (de-aia mi-o fi apărut și Sorin).

Am reușit să țin my class, dar în jurul prânzului era o grevă a personalului. Le-am arătat studenților fotografii de scriitori români editate de Muzeul Literaturii, ei asemuindu-i pe Gherea cu guru-ul Indirei Gandhi, pe Sadoveanu cu actualul ministru de externe al lor, pe Cocea cu mine (dar eu n-am chelie). Pronunțând Liviu Rebreanu, unul a scris numele mic Leave you sau Live you. Data trecută le aproximasem și eu numele unora cu Văduva, Aurora, sau Vina (Miss. Mistake).

Sociologul Paul Stirling, de la Universitatea din Kent, în trecere pe aici, se întoarce din Noua Zeelandă. Nici în Anglia sociologia n-ar fi la mare cinste, plus că este împărțită în marxistă și antimarxistă. Am vorbit cu fason în italiană – el învîțase latină în colegiu și-i făcea plăcere să afle că româna e o limbă latină.

Vina, din anul II, așteptându-mă cu dpuă fete de liceu, în galben, vrea Modern Romanian. I-am dat Maytreyi, după ce i-am citit și tradus primul paragraf; n-a știut să-mi traducă motto-ul bengalez. Să vedem câți se vor înființa mâine aici pentru proiecții.

Lectorul german predă, împreună cu 3 colegi indini, la 200 de studenți. Ardouin, născut francez, naturalizat indian de 25 de ani, apare oarecum bănuitor. De la italiană, Aluwalia, de 62 de ani, cu turban roz și mustață albă, vede posibilă invitarea lui Mircea Eliade, mai ales la o universitate religioasă.

Scontând antropologic pe inteligența celuilalt (?), lectorul polonez găsește locurile românești au nume minunate, de exemplu, Valea Florilor. Apoi și-a depănat o lungă teorie după care oamenii de la munte – din România, Punjab ori Himalaia – sunt închiși, neprieteni, brutali până la crimă nu o dată. Ne înfierbântasem, am plecat cu polonezul, care mă invitase dinainte să-i văd casa. Avea să se întoarcă peste 6 săptămâni în Polonia.

Ne-am întâlnit pe drum cu o doamnă din Australia, sociolog – n-avea o părere grozavă despre Stirling -, soțul ei indian este tot sociolog, marele Oberoy, au trei copii. A auzit de Eliade și Brâncuși. Polonezul: Eliade, în cărțile lui, îl citează pe Levy-Strauss, dar Levy-Strauss nu-l citează pe Eliade. Nici australiancei nu-i plăcea Strauss.

Fiica lui Artur, Magdalena, are zece ani, este tăcută. Asemeni mamei ei, Alina – rupe italiană (a fost cu zece ani în urmă în Italia pentru zece zile). La îndemnul și pentru liniștea lui Artur, îmi traduce în italiană ceea ce înțelesesem în engleză. Masiva rezidență colonială, este ocupată pe din două de lectorul maghiar, cu 3 copii, și de familia lui Artur.

Disputam idei fixe asupra comunicării, prieteniei, răbdării, cunoașterii Indiei – s-o vezi, nu s-o observi, ca diplomații, spune el insistând asupra gunoiului, sărăciei sau bolii (cea dintâi boală ne-o fi chiar India), a religiei, morții, politicii, științei antropologice. Selecția negativă pentru lectoratul meu, ca și pentru al lui, mă obligă să fiu nu numai lector de română, dar și de cultură în general, să explic ce e Europa, lumea, să fiu un adevărat guru.

33 de ani (ai mei) este vârsta lui Hristos, când ai devenit bărbat, vârsta retragerii (din tinerețe), sau a unei mari schimbări în viață, ca o boală, nuntă sau moarte. Cel mai turbulent student al meu i-a fost și lui: penultimul în grupă. I-am spus că eu sunt mai optimist, combin știința, cunoașterea apofatică și poetică. Nu că nu i-aș crede inteligenți pe indieni, dimpotrivă, cred că au un complex de superioritate. El, în replică, a insistat asupra inculturii, lipsei de cărți în case – doar 2-3 și alea polițiste sau porno, deși sunt ieftine, deși, săraci fiind, pentru filme de câteva ori pe săptămână găsesc bani mai toți -, lipsei profesioniștilor în teatru și chiar balet, a operei, cu o compensație în ce privește viața muzicală, asupra culturii orale, nu vizuale – vezi lectură.

Începusem prin a valida influențele ca probe de originalitate – oare Mickievicz n-a fost influențat de indieni? De o fantezie a Indiei, subiectivă, nu de o călătorie sau lectură. (Turwid?) Ar fi vorba de surse de mâna a doua; pentru mine, însă, toate sursele rămân de cunoscut, dacă nu-s false, și chiar false, trebuie știut dacă sunt sau nu false. El descoperea continuu marile modalități, eu rămâneam exuberant, gata de deziluzie: îi mărturisisem în amănunt că Eminescu îi respecta pe polonezi, deci și eu, ne dădusem amici, și totuși încrâncenatul lui mod de a insista asupra participării, realismului sau răbdării didactice mă făcea să cred că are ciudate îndoieli și în ce mă privește pe mine, dar și pe el.

Prieteni are mai mulți aici ca în Polonia. Iubește cam în taină. Nu poate, cum nu poate nimeni, să devină indian, rămâne polonez, cum voi rămâne eu român, după patru ani, știind mai mult despre mine, despre India și România. În fond el e sincer pasionat de toată experiența, știe hindi, urdu și engleză, se teme, oare, că i-ar fura cineva din misterioasa lui lăcimie de a fi? Doar seamănă a viitor savant, ticăit și pisălog, exact și răvășit de umbre bizare.

Ceva i se pare că, în lume, vrea să se despartă de viața lui. Păcătuiește de iubire de sine și deodată se teme că nu va mai putea iubi, ori nu și-a plăcut niciodată? Ciudat om, doar i-am vorbit de Petru Carp, om bogat și faimos. Nu, el însuși nu e nici bogat, nici faimos. A început cu 1300 de rupii, acum are 1600 (dar ce casă!). Eu trebuie să insist să fiu trecut conferențiar, măcar după un an. Dar de ce nu mă exprim în propoziții scurte: subiect, predicat, complement? La ce bun adjective? Să citesc în englezî, ca el, o carte polițistă pe zi și ziare.

Era clar că vorbim mult, dar întru ajutor, ca și cum ceva avea să ne lipsească oricând și era bine să păstrăm conștiința acelei despărțiri neștiut violente de o situație inefabilă a spiritului nostru. O, dacă n-aș privi cu aceiași ochi și bucuria ta și pe a celorlalți și de n-ar fi acesta cuvântul sufletului meu în ecou, mi-aș închipui că e prea ușor, deodată, să fii și să nu fii în același timp, să păcătuiești sau să plângi și gata, or știm fiecare cum stau viețile în copacul timpului, frunzele și neamurile, abia de-am mai trecut un veac și ne-am mai deromantizat – ah, ce mult se va mai zbura cu avionul o mie de ani de aici înainte, iar noi vom aștepta pulbere în fundul pactilograful-asistentul-secretarul lui Mukarjee, șeful departamentului, mi-a dat modelul de întrebări pentru examen, al predării ruse, pentru 100 de puncte. Ce jocuri îmi plac, mă întreabă unul din cei doi (din anul II) care vor da examen. Ping pong și înot. Pentru cărțile românești va exista o secție română în biblioteca facultății. Un tablou, dacă am, îl pot expune în camerământului să ne împotrivim ezitărilor de odinioară.Da de franceză (ce tablou, Nansi, mâine vom vorbi la telefon, după o săptămână de la despărțire. Ai primit telegrama? Dar scrisoarea? Nu-ți dau amănunte, le vei descoperi însăți curând. Voi vorbi repede ca fulgerul, să nu te electrocutez.)

„Our number doesn’t reply”. M-am consolat cu anticipație – ce cald – ce era să fac – am lucrat – mă așteptau studenții la ora 14 și am stat de vorbă până seara, apoi am citit, a doua zi am reluat cursurile la ora 8 – am văzut prima donație a universității din București de o sută de cărți, m-am bucurat la unele titluri și autori. Seara am lucrat până târziu – am avut un vis ciudat că era ministru al educației Petru Comarnescu (mi-am amintit pe ziuă că e mort).

Cărți citite: A Phulkari from Bhatinda – Harjett Singh Gull, Patialla, 1977; R. K. Narayan: Lawley Road and other Stories, Delhi, s. d.; Diwan Jarmani / Rakesh Bhan Dass: Maharani, Delhi, 1973: Northern Lights. Fairy Tales of the Peoples of the North, 1976; Delhi văzut din automobil (dodie?)

Nu-mi dorisem din pasăre zborul

din grăuntele-i din gușă ființa

parcă m-aș fi pregătit de sinucidere

fără să știu că sunt otrăvitor

înghițindu-mă cu umilința foamei

 

 

Divali, 10.11.77

M-am lăsat iar de tutun, din motive de economii. Visez că mama și „mamaia” Rina au murit în aceeași noapte; de fapt, numai tanti Rina murise, mormântul mamei trebuia doar schimbat, se năruise. Mergeam cu Nansi și cu soră-mea Noana, parcă, ori când cu una când cu alta, că am rămas singur, degeaba am strigat după ele și am mai și căzut ca în gropile dintre dune (în Laila Majnu), tocmai când șeful de catedră îmi spunea că s-a rezolvat problema x de schemă, știind că voi pleca în India și, vrașc! pocnitori (cele de la Universitate, de ieri, au apărut azi în ziar, The Times of India).

Și astă-noapte am avut vise apăsătoare. Citisem până după ora 1 ziare românești, cu un fel de înfierbântare – mai devreme discutasem cu cei de la ambasadă, precum și cu profesori tineri indieni, unul din Assam și altul din Bihar. Privisem și news la închiderea emisiunii la 9.30 (când vorbea Carter, studenții își întrerupseseră ping-pong-ul). Insatisfacțiile te urmăresc matematic în vis. Spusesem, de exemplu, studenților că eu nu fac romane și deci nu e nevoie să merg la Divali în oraș, pentru descrieri. Simbolul îmi e de ajuns. Ei îmi povesteau despre bucuria poporului la întoarcerea lui Rama, dar și despre Lakshmi, Krishna, Vishnu – fețele mumeroase ale unului Dumnezeu.

Pentru că vreau să nu fumez să nu ucid

Mă sting aproape chiar de Divali

Visez hârtoapele grozave când adorm

Și îmi aștept iubita fără somn

Va fi și drumul celor din lumină

Mânat de un destin că vrând-nevrând

Se bucură deodată și pe viață

Iar eu privesc posomorâte chipuri

Iar eu posomorându-mă simt vremea

Vineri 11.11.77

Editor al lui Forster din Anglia (în India, pe urmele epicii Călătoriei). După Brâncuși, crede că cel mai cunoscut român e Ionescu. Va publica o nouă traducere din Knut Hamsun. Seamănă, el însuși, cu D. Lawrence. Cele mai bune tragedii de Shakespeare: Othello, Macbeth, Antonius și Cleopatra. Comedii: A 12-a noapte, Henry IV. Vrea să publice, în traducere, o carte despre Einstein (Eisesntein?) de I. Barna.

Ieri, de Divali, m-au vizitat Yogindra Wadwa și Sachdeva, iar apoi Gupta. Seara am mers în familia lui Yogindra – mai are doi frați mai mici și o soră de 20 de ani. Tatăl său, de 56 de ani, seamănă cu tatăl lui Vasile Văduva,are pasiunea geografiei (pe continente, regiuni climaterice, fluvii, capitale, populații, performanțe – pentru el, Cehoslovacia și România produc trenuri, Japonia – aparate electronice, în timp ce India: Ram-Ram-Ram – și pantomimează pioasa rugăciune) și a istoriei (a, am zis, Mahatma Gandhi – E, Mahatma Gandhi e de-al nostru. Și a reluat istoria primului și a celui de-al doilea război); mama lor e o femeie fără cuvinte, cu gesturi foarte largi, însă, de mare comunicativitate și frumusețe.

Fratele de 17 ani al lui Yogindra e mai sobru decât „my senior and junior brother”, n-are plăcerea bombelor de toate neamurile care fac din Diwali un ideal teatru de război. Mezinul e trăznitul familiei, plin de viitor, poate. Sora se pregătește să devină steno-dactilografă și numai după ce găsește serviciu speră să se poată mărita. Băieții mari și tatăl lucrează.

Rugăciunile către Vishnu și Lakshmi s-au cântat pe la ora 8, într-o ciudată apatie. Peste prasad – fructe și prăjituri – fumegau smirne și mirodenii – apoi am primit fiecare câte ceva, eu mai ales. Am stat de vorbă, am aruncat crackers (nu eu – mie mi s-au dat, invariabil, artificii aprinse).

13.11.77

Întors de la Bal Bhavan Society, unde văzusem o demonstrație yoga a unor copii și adolescenți (în fața unor spectatori asemenea, în majoritate, care după minutele respective au început și ei să încerce diferite figuri, făcând ca leii) și dansuri fascinante, pentru mine, din Manipur, apoi pergrinasem prin New Delhi, lăsând să-mi iasă înainte tot altă perspectivă, mă simțeam și frânt și tentat – mult – să aud Devotional songs and Satsang – să văd orice film, programele de la Agriexpo 77 sau ale aniversării Nehru, mâine. Am dat să mă odihnesc, însă, și m-am visat în izlazul din satul copilăriei, parcă, eu așa credeam, cum îmi și închipuisem în open-air-ul de la Bal Bhavan, nu o dată, întâlniri din trecutul meu, cu feluri de a fi, de a se juca, de a dansa, cu atâta înfricoșată religiozitate sau pompă. (La etaj, se construiește alt etaj, ar trebui să se inventeze procedeul să se zidească de sus în jos, la fel cum se dărâmă peste mine).

A patra zi de nefumat. Pantofii au tălpile fărâmate. Mă voi înscrie la sanscrită. Am fost ieri pus în încurcătură nu de scrisoarea primită de la visi (Vice-Chancellor), ci de sugestia lui Mukarjee de a propune eu aceluia să amâne întâlnirea românească, pe motiv că el va fi la Moscova în perioada respectivă (Mi-am amintit de poetul Beniuc, în august 1968, când l-am sunat din radiodifuziune să dea o declarație și mi-a răspuns că trebuie să meargă la ambasada sovietică).

Când capul se află la Moscova, ar sta bine să se mai spele și mâinile de origine latină în familie. E clar că nu ideile ne dau afară din India. Norocul că sunetul și lumina dansului iradiază amintirea poeților (Tulsidas, Denkar, Kalidasa, Tagore, Ghalib, Firdousi, Kabir, Hafiz, Omar Khayam) și ispita dumnezeirii(Krișna, Cristos, Gautama Buddha, Guru Nanak, Mohammed), aflându-ne amețiți de simrang și satsang, asurziți de havoc-ul din ziare, sau banjhauri, contraceptivul din pădurea Kawakol, Bihar, risipindu-ne în „ap ko bahut bahut bathaid ho”.

Îmi mai și vin în minte rătăciri prin Roma, Trastevere și Parioli, cântece, filme. Poate și unde dau de poema Sicilia a lui Ikbal: Now weep blood, oh eyes, for the tomb of the arts of Arabia stands there in sight… Spuze de scuze a la Pound și Eliot, interogatoriu în limbă necunoscută.

 

16.11. 77

Neapărând cei doi studenți de la grupa în lichidare, i-am așteptat la nesfârșit și, cam după o oră, s-a vădit, somnoros, unul dintre ei, urmat la cinci minute, ca într-o inspecție, de șeful departamentului și unul din secretarii săi: că sunt tulburări, că voi examina în decembrie etc. Prof. Alhuwalia m-a prezentat prof. Joshi, șeful catedrei de sanscrită, spre a începe studiul acestei științe și arte (pentru amfitrion, limba maternă).

Diplomatul de Gâdea își dăduse întâlnire cu pro-vice- cancelarul, matematician, dar am scos eu fonction-ul din foc. Primindu-mă, provisiul m-a întrebat dacă între cărțile românești sunt și de matematică, apoi a pronunțat numele lui Foiaș, la care am adăugat pe Onicescu, Malița, congres de cibernetică și futurologie. Am revenit ieri la diploma de română – egalitate, a fost de acord (trebuie să-i scrie G.M, the head, când se întoarce de la Moscova). Ceruse de mult cafea, ne-am despărțit după vreo jumătate de oră – vorbisem și despre Haret, despre poetică matematică -, el spunându-mi să mai trec și altădată. La intrare, grupul de de disidenți abia se întrerupsese din scandarea sloganelor împotriva lui visi.

Veena, Beri, Yogindra și Charanjid m-au însoțit în Expo. Cel din urmă, ca „asistent” al meu a primit și el permis (PRESS). Odissi et Bharatha Natyam, Sonal Mansingh a dansat două ore – Radha sau Sita, sau pământene – a fost declarată cea mai bună dansatoare indiană.

 

17.11. 77

Spre seară, aud vociferările grupului de pe prispa Cancelariei. Peste zi, am scotocit, cu lumânarea, prin fișele cataloagelor Bibliotecii Universității. Prea puține, aproximative, de negăsit titluri românești. O carte de știință (și ”aviație”), Limbile lumii de Kenneth Katzner, include și româna.

Acea „fonction” (dracul din cărți) se va ține, totuși, în 23 septembrie, în amfiteatrul Tagore, chiar dacă nu te poți bizui nici pe partea A, nici pe partea U. Am lungit-o la Registrar, oarecum specialist în analiza de conținut, care mi-a tradus în termeni neutri, demni de Pillat, scrisoarea visi-ului. La el în birou, m-a abordat la sigur – îl știa pe A – Tan Chung, Head of the Department of Chinese and Japanese studies.

Între timp, niciun semn de la Nansi. Mai mult nu mă gândesc. S-o îndura poșta internațională să-mi aducă vreun mesaj. Măcar, în Agriexpo – culmea arhitecturii indiene – într-un pavilion, te întâmină o mare fotografie, Thinker, de peste 5000 de ani, din Romania.

23.11. 77

O să răsară între vis și ceață

Sonal sau dansatoarea-nmărmurită

părându-ți-se iar petrecăreață

în dor de dor și fără de iubită

Gânduri din Veda dis de dimineață

vei auzi în curgere sanscrită

apoi îți vezi de dorul de viață

în ziua lungă fără o clipită.

Întors pe-o parte-n cânt să nu te sperii

când parcă te trezesc mirate jurii

dintru o nebunie a plăcerii

cu sufletul peste surâsul gurii

Sub soare răscolește bananierii

în dans Kathakali și Manipuri

18.11. 77

Taică-meu îmi spunea de o rudă a Jenicăi care se mărita, apoi mi-a repetat, în ciudatul vis, că nu-și dorește altceva decât să ajungă să vadă cum fiica mea o să se mărite fără să mă întrebe un cuvânt. Apoi eram la ORESS, fusese ziua lui Boșman, m-am trezit, am adormit, mă întorsesem chiar acum în „țară”, după primele săptămâni, cu un profesor din Dept. și o combinație Mk-Provisi, și am stat de vorbă la o masă. Era și MC, care mi-a spus să nu exagerez – „și tu” – în discuții – vai, dar am așteptat să vin aici pentru a vorbi așa.

Lungă partidă de șah cu Artur Karp, ieri. Am câștigat. Mi-a împrumutat, până azi, o gramatică sanscrită.

 

 

PÂNĂ LA INDORE

 

16.12. 1977

Trei ore în engleză, două în italiană, una în franceză cu bătrânul înger ateu, fiul unei Krupenskaia credincioase, decorată de Carmen Sylva. Soția n-a vrut să-l urmeze înapoi în țara lui, unde a ajuns învățător într-un sovhoz, 3 camere și zeci de kilograme de vodcă, apoi la Tașkent, iarăși în India, de conversăm, aflat tot în drum spre patria nașterii și morții, îngrijorat de trai și tratație, uitându-și, poate, fiul la Paris – născut la Delhi, cu studii în Leningrad. A (nu) crede în Dumnezeu, a nu-ți fi tot una – complexe budhice sau a fi persoană completă, dostoievkizarea-ortodoxie, tu-persoană, clarități apofatice, lumea ca dar.

Teoria prostituției, ca punct în plus în diferențierea de de folia, fobia și dragostea îngerului. Tema: Eminescu nu mai este, religiozitatea în limbaj, credința în cinstirea dialogului. Curentul unei creații anti-curent și argumentarea în dodii a actualității vii sincrone, prinderea datei și difuzarea în spațiul simpatic sau submersibil, respiritualizarea în genul incarnărilor, al ciclului logogogic creativ.

Urmarea socratic scrisă a anilor intim dialogici, palida umbră a pietrei filosofale peste pix, imperativul criticii secunde ca primă creatoare mărturisire în timp a personalității confiate. Vechea confidență în infidelitate, nespusă, dar de amintit, interioară irepresibilitate a afirmării de sine, ceașca de cafea a noilor-veniți de altădată, când voi, Lofangel, țeseați pânza zidurilor de-a doua viață, că eu nu voi pătrunde cu forța nicăieri și nici forța.

Venerabili pastori de dinozauri și rase bărbi creștine, perne ca saltele intelectualizate, ochi umflat cât trei hoteluri indiene, vizitatori ai suprarealismului dezis în visul pentru La chute – nu e nici melodramă dezgustătoarea pentru voi noi toți inversiune uni-amantă, dedesubtul fatal al pasiunii în idee, cu magnetul mormântal al baștinilor, sinuciderea simbolică a actorilor și teatrelor și zonelor intraductibile dar de tradus.

La prânz, un simetric al lui Lofangel (FalongGel?), profesorul de chimie de la Universitatea Seattle-Washington, că din ce țară, chimia – prima pasiune a româno-americanului Mircea Eliade, după ce mă repezisem să-i aducă Nana Modern Romanian de James Augerot, de la aceeași universitate.Vice-Chancellor-ul Mehrotra le-a fost oaspete în casă lui Mrs. și Mr. Khady. Un Parker evreu, coleg de universitate al americanului, a sosit din România, în timpul războiului.

Îmi vine în minte cantitatea. O susțin ca alibi al valorii, ca spațiu mioritic sau fenomen originar insulare în energia românească, vis al unduirii și Socrate bridge, neșansă Nae, Drag(nea), Mir(cea Vulcănescu), Țuț(ea Petre). Brâncuși-ul Swedwnborg în Balzac Neagoe (cu Napoleon Trestioreanu). Geza Bethlenfalvi – Hungarian Indology and the Panchatantra in Hungary.

Ne discutăm naționalismele – Mary, spre povestea evreiască în cheie epică, nu străină de răurile vindicative ce ne căptușesc orizonturile sentimental-cultural-naționale, întru regretul celor fără patrie sau religie, țipându-și nefericirea. Atâta disgrație la un singur pol. Știam și aseară cât de puțin înger aș fi, dar cu atât mai dureroasă părere de rău caut masca de lumină, gândind la Dunăre ca Josef Atila, cu tatăl său român – uniți de suprarealismul tinereții în armonia consonantă a versurilor târzii.

În curtea Universității, la Guest House, auzită întâi de Nansi, mi-a chirăit vevenița, iar – în copilărie, pentru puii ei din mîinile mele ucigașe de copil, acum cinci ani, pentru a mă readuce la viață, la suportarea viitorului-previziune a morții fratelui Vasile. Poate va fi altfel orice. Viteazul de Beri se anunțase pentru azi să ne repare reșoul electric, să-și uite cancerul, dar n-a venit, și a cântat veverița. Roșie Coscie Indie vaporoasă veveriță moarte.

17/22.12. 77

Khadi se interesează de dificultățile cuiva din România care vrea să plece la ei. Eh, evreii, fetele de măritat, cei cărora amicii le fură nevestele dacă insistă se duc. Cum sunt ele goale bisericile în R și în R, nu în I. Eh, sunt pline la Roma. Nu-i spun nimic restaurarea persoanei lui Isus, sfinții părinți sau isihia lui Grigore Palamas etc.

Mi se face cunoștință cu un tânăr arheolog, american și soția lui. Îl invit în numele lui Vulcănescu la congresul internațional de antropologie din decembrie de la Delhi, descriind coloana cerului. De altfel, mâine, fericit, voi merge pe urmele lui Brâncuși până la Indore. Un trident de peniță îmi deschide apele din creasta valului.

Brâncuși: (signs and forms bearing a significance far greater than the simple ornamental effect that could have revealed to searcher coming from outside this specific civilisation). 1907: Les Demoiselles d‘Avignon (Picasso) – Wisdom of the Earth (Brancusi). Obsession for wood – constant longing for adventure – making a violin out of the shafts of an orange crate – the Craiova School of Arts and Crafts (1894) – a trip to Vienna (1897) – student of the National School of Fine Arts, Bucharest (1898) – Vitellius (1898) – Basel, laid up in a hospital – arrived in Paris (1904) – Ecole des Beaux Arts (Paris, 1906, graduated 1907) – working in Rodin’s atelier: no other trees can grow in the shadow of an oak tree – (the stages of his life reflect the sculptor’s striving to carve in stone, marble and wood, an idea, a feeling or an intuition) – Pride (1905), Child (1906) – the child theme, 19 sculptures (the evolution of the forms in these portraits demonstrates a clear trend towards the simplification and concentration of the expression by a gradual elimination of any gesture… the dramatic intersection of angles and the organizing axes of volumes) – Torment (1907) – (the physionomical traits or elements subordinated to the law of composition aiming at expressing the sculprutal object) – The Prayer (1908) – Maybe pure poetry is prayer, but I know that the prayers of our old Oltenians were a form of meditation (Brancusi).

Nanei îi place Rugăciunea fiindcă stă în genunchi și e cu fundul gol. Îi plac copiii, Cumințenia pământului – fața e urâtă, că plânge. Muza adormită visează că se duce undeva – unde? Chipul din Somnul visează c-ar culege mere. Apreciază jumătate din perechea Sărutului, iar sărutul din Poartă e litera O – octoedrii mari ai porții îi convin, cei mici, nu.

D. L. Bapna, Joint Director Publicity / D. O. No. … / PUB / 77 / Government of Madhya Pradesh / B – B, State Emporia Complex / Baba Kharak Singh Marg / New-Delhi-110001 /

December 13, 1977

My dear Vyasji,

The bearer is Dr. G. Anca, Visiting Lecturer in Romanian, Deptt. of Modern European Languages, University of Delhi, Delhi. He is coming to Indore to visit the Indore Palace and other places. He is specially interested in Romanian Sculpture of Brancusi who was a guest of Maharaja of Indore in 1938. He would also like to visit the University and give a talk. I shall be grateful if you could put him in touch with the persons concerned and give him necessary guidance and help.

Thanking you, / Yours sincerely, / (D. L. Bapna)

Shri Shyam Vyas / Assistant Director / Govt. Of Madhya Pradesh / Regional Publicity Office/ Rajwara Chowk / INDORE.

Nana: … Mamă, de ce mai iei o gură de ceai, mai tragi un fum, te mai uiți urât, și mai pui țigara în tigaie?

A modern contribution to the mythology of love – mysterious menhirs / Dragobete-Head-of-Spring – The Kiss (1909) – monolithic (1925) – (the mineral materiality of the stone)

a version placed in the Montparnasse cemetry on the tomb of a young girl who had commited suicide / glorify the sun and light /the eye is the dominant symbol of this profound rational process

Gate of the kiss – te embrace of two bodies, like the two halves of a seed, assume the perfect shape of a circle

the fusion of the mineral with the organic.

Herbert Read: every animal or human being, every tree and flower is vital but the work of art is in some sense concentration of this vital force

The Wisdom of the Earth

Constantin Brâncuși: it would be natural for human beings to live like flowers in the fields, each seeking and finding his place to enjoy or to suffer the sunlight, the coolness of th wind, the blessing of Heaven and the violence of tempest

Constantin Noica: the mystery of man’s human embodiment re-discovery of profound strata

Mircea Eliade: Brâncuși appears to heave found the source of „Romanian” inspiration, only after encountering certain „primitive” and archaic artistic creations – a fact which seemed paradoxical to several art historians.

The Sleep – The Dream – Te Sleeping Muse – Torment.

Prometheus (1911) (probably Brancusi’s first wark where the polished metal plays so great a part in suggesting the transformation of matter into spirit by the artist vision).

Brâncuși: Polishing is a necessity, dictated by the absolute forms of certain materials. It is of course not compulsory, why – for „beefsteak” producers it may be even harmful.

Rousseau le Douanier: Eh, bien, tu a transformé l’antique en moderne

(the synthesis of forms of expression deriving from diverse systems of philosophy)

Brâncuși: Beauty is absolute equity

The Rodinian revolution in sculpture: the autonomy of the fragment.

1911 – MĂIASTRA

Peter Neagoe: traditional Romanian belief in a spiritual bird, a magic bird that guides lovers out of the frightening dark forest into a flood-lit paradise

Brâncuși: I wanted the Măiastra to raise its head to the sky without however expressing in this movement pride, vainglory of defince. This was the most difficult task ant it was only after a long and strenous effort that I succeded in rendering this motion integrating in the soaring flight.

I do not sculpt birds but flights

in chiseling the stone, we discover the spirit of matter its very essence: your hand thinks and follows the thoughts of the material.

The Brancusian birds, strongly rationalized versions of natural beings.

The yearning for the absolute

1920, Ion Vinea: Let’s raise again the tower of Babel / And with our dreams build a vaulted nest for words. / Behold – a hallowed chant – / The bird of yearning, a feathery flame, / Carves its alluringly sacred Maiastra image / Crucified upon the altar – screen of our faith.

Cubism (1912) – Apollinaire – Mlle Pogany (1917) – Narcissus (1910) – Narcissus fountain (1913) – Golden Bird (1919).

Christian Zervos : La puissance de son instinct vital, son amour passionné pour les choses qui l’entourent, la joie si plein qu’il ressent auprès des femmes , l’ont préservé de prendre le chemin de l’acosmisme oriental qui peut concevoir le néant comme l’etre véritable.

Brancusi: Art is not an escape from reality, but a flight into a new reality henceforward the only valid reality.

The artist’s polemic criticism of „beefsteak” sculpture (Torso of a Young Man).

Endless Column (see the internal ratios between the rhombuses) Chimera / Sorceress – (Isaku Noguchi) – The King of Kings (1920) ( Brancusi’s most cryptic sculpture).

Van Doesburg: 1907 however as the moment when Brancusi raised to the highest degree of perfection the simplification of European plastic art – Narcissus – Prometheus – Maiastra – Mlle Pogany – The Newborn – Sculpture for the Blind – Princess X.

Brancusi: We shal never be able enough to the Earth that has given us all we possess… The fly! What bliss!

Henri Poincaré

a sculpture transformed into architecture

Endless Column – octahedral modules; 29.33 meters / „bead” (180 centimeters); the axis – 17.53; golden number, 16.2.

Mario de Michelli – Endless Column: symbol of the Romanian village, symbol joining the earth and the sky, a humanized bird, taken from a boundless ideal aspirations.

Gate of the Kiss

The Table (spirit-thirsting)

Brancusi: there is a purpose in all things. In order to group it, you must shed your own self… When we are no longer children, we are already dead.

Zervos: (the work of Brancusi) la sensibilité et la pensée se combinent pour résoudre les graves conflits de l’art.

(G. Anca) Dacă lui Mihai Eminescu i s-au dedicat statui, lui Constantin Brâncuși i s-a reconstituit legenda în teatru. Coloana nesfârșită, piesa lui Mircea Eliade, își plasează acțiunea la Târgu-Jiu. Este acțiunea spiritului mai presus de timp, care transformă spațiul într-un templu.

P. Pandrea: Este un nou profet.

M. Șora: modul său de a se acorda cu sine era acela al totalei libertăți interioare.

Karola Gideon Welker: Materia ascultă de Brâncuși.

Columna Traiana, 113, Roma – Coloana nesfârșită, 1937-38, Târgu-Jiu.

Brâncuși: Beauty is absolute balance… It is not making things that is difficult, but puting ourselves in condition to make them… Direct cutting is the true road to sculpture, but also the most dangerous for those who do not.

Metode creatoare: marmoră cu vine cenușii (Pește / Miracol) – natura materialului – procesul/procedeeul de creație – gravitația – calitățile tactile ale sculpturii – sculptura ca obiect – eliberarea ei de soclul fix și de uniformitatea instalării – primul sculptor abstract – compoziție serială (Copii/Pogany/Păsări) – reapariția motivelor favorite: brațul amputat(Copil/Rugăciunea/Supliciul); curbura exagerată a gâtului (Pogany); capul adormit; planul oval puternic decupat; canelurile sculptate paralel (Adam/Socrate).

din Delhi douăzeci de ore

până la Indore

Ramgajmandi

ars amandi

lespezi gard

Ramgajmand

peisaj meridian

în surâsul de maidan

florile dalbe

erau nalbe

vacile negre

muzici alegre

Indore departele

poetul fratele

o niciodată

însculpturată

dodie fată

gazdă de pandur

Holkar Bahadur

ce mi-ar fi în satul meu

să fie lui Dumnezeu

nici durere

nici putere

merge trenul

cu himere

sămânță de rigă

la ziuă ne strigă

luminos e soarele

bun Dumnezeu marele

caprele bat căprioarele

migrenele cangrenele

supraviețuim cu dolmenele

ascultasem cuminți

cancerul pentru sfinți

ne sfârșisem de dor

către măritatul Indor

cu pasărea măiestrelor

ciugulite ferestrelor

NAI DUNIYA, p.1, 21.12. 77, Indore: / Cuplul Anca în Indore în memorie artistului Brancusi / (foto:) Dr. Anca, soția și fiul (sic)

Indore, 20 decembrie. – Cu 40 de ani în urmă, sculptorul de faimă mondială Brâncuși vine în Indore la invitația lui Maharja Holkar. Și astăzi, devotul lui Brâncuși (1876-1957), Dr. Gheorghe Anca a vizitat (pe Constantin Brâncuși în) Colegiul Regional al Educației și a ținut o conferință de o oră asupra vizitei lui Brâncuși la Indore. Dr. Anca este profesor de română la Departamentul Limbilor Europene al Universității din Delhi.

Potrivit Enciclopediei Britanice, Brâncuși a fost un sfânt al sculpturii și a avut o profundă înrâurire asupra artei mondiale în scolul XX. A debutat în sculptură în România, s-a întâlnit la Paris cu Auguste Rodin, a inițiat sculptura spirituală.

În 1933, Maharaja Holkar l-a invitat la Indore. El a vrut să înalțe un templu sub îngrijirea lui Brâncuși. Brâncuși a putut să-l viziteze în octombrie-noiembrie 1937. Cu toate acestea, templul nu a fost niciodată ridicat, dar Brâncuși a sculptat două păsări în marmoră, care (pot fi văzute) se află în muzeul Usha Raja.

Pentru Dr. Gheorghe Anca, acesta a fost un pelerinaj aici unde Brâncuși a stat aproape o lună. Soția lui, Rodica, a fost, de asemenea, cu el. Ea este prima femeie română în vizită la Indore. Dr. Gheorghe Anca și-a luat doctoratul în filologie la Universitatea din București, iar acum el predă literatură universală și comparată. Doamna Rodica Anca și-a obținut dipolmă de nivel universitar în Ceramică.

Astăzi, cuplul Anca a vizitat redacția ziarului Nai Duniya. Ei au vorbit unui redactor despre producerea unui film asupra lui Brâncuși. Brâncuși a creat mai multe sculpturi frumoase ale Păsării Măiestre (poranic bird / magică?)

Potrivit Enciclopediei Britanice, ofițeri vamali americani au refuzat intrarea, fără vamă, a Păsării în spațiu, o sculptură în bronz. De aici a început un cunoscut proces între arta modernă și arta istorică. Dar câștigător a fost artistul modern Brâncuși. Această pasăre sculptată, poate, a cucerit inima lui Maharaj Holkar Bahadur în Paris.

Dr. Anca a spus că marele poet Mihai Eminescu (1850-1889) a tradus (versuri din) Rig Veda și a iubit foarte mult pe Kalidasa. Poeme ale sale au fost influențate de cultura indiană.

Care e cel mai mare indianist în România? Dr. Anca a spus că Mircea Eliade poate fi numit primul. Acesta a scris (circa) zece cărți despre India și trăiește la Chicago. Urmează Teofil Simenski, Vlad Bănățeau, Cicerone Poghirc.

Dr. Anca a publicat trei cărți de poeme în România. Se mândrește cu națiunea lui, care este liberă de ruși și este o țară liberă. El a spus că limba română este singura limbă latină în Estul Europei, o limbă indo-europeană. (Autor: Rajendra Mathur).

Stimate Domnule Mircea Eliade, / Vă scriu a treia oară (după București și Roma), nerăbdător să divulg o existență românească într-o Indie alta decât cea a Maytreyi-ei, poate. Oricum, am fost în pelerinaj la Indore și, cu o conferință la Colegiul de Artă al Universității, în 20 decembrie 77, am cinstit 40 de ani de când Brâncuși, pentru o lună, în curtea palatului maharajal și risipit printre ruinele de la Mandu, își desăvârșea (două) măiestre în spațiul indian.

Într-o vizită la cel mai mare ziar indorian, Nai Dunyia, am vorbit despre Dumneavoastră, iar articolul publicat în 21.12. 77, pe pagina întâi, a reținut numele celui mai mare indianist român. În plus, un ziarist a sugerat că teatrul din Indore ar juca piesa D-stră Endless Column.

Mă ispitește un al doilea doctorat (indo-româno-american?) după Baudelaire-ul de la București (ghidat de Noica, Stăniloae, Cuclin, Franco Lombardi, Șora, Grigore Popa, Mihail Celarianu, V. G. Paleolog, Z.D.- Bușulenga, conducătoarea de doctorat). Ce anume vi se pare de făcut, obiectiv, în marginea viei culturi indiene?

23.22. 77

Aseară, la Netty Bossert, s-au cântat colinde englezești – un actor cu nevasta lui din America și încă o pereche tot de acolo, cu un copil blond, familia adult-adolescentă (băiat și fată) a unui funcționar (coreean) ONU (voce bas-bariton), Faruqi, Mary cu Balint, noi cu Nana, indieni. Un discurs pe post de povestire de Crăciun (vizită la Ierusalim și-n Africa de Sud), urmată de audiția colindelor românești oferite de mine (la Căluș, Balint a dansat ceardaș). Supă, chiftele, prăjituri, fructe. Nu alcool, nu tutun. (Vis, după: am o pușcă în mână, o îndrept spre cel mai bun prieten, Vasile, voi fi condamnat la moarte, aș prefera galerele pe viață).

27.12. 77

un român odată a plecat de-acasă

nu să scoată apă nici să dea la coasă

și-a luat muierea și copila blândă

și s-a dus în lumea asta de osândă

când la poale munții să-l aștepte nu-s

a luat-o invers nu către apus

tot spre miază-ziuă până la Indor

să-și mai uite grinda prefăcută-n dor

s-a întors pe urmă unde avea treabă

nimeni nu-i răspunde nimeni nu-l întreabă

când a doua ploaie iarna a fost jos

tare o poveste își visa pe dos

ca pe englezește refuzat în dodii

începu să tacă să rodească rodii

ah și papagalii și maimuțele

mână până-n ceruri lung căruțele

în caleașcă brună coada veveriței

o drăcoaică maică goală între ițe-i

se călătorește-n nor să se mărite

eu să-i cânt la nuntă să-i dau grâu și vite

bine dar în viață n-am singurătate

poate lin ascultă-mi lasă-te pe spate

rugă fără coarde uită-mă și hâdă

mirele din zare o să îți surâdă

prea mă vede schiaun fără străvezime

și cu umbră oamă rob viclean la știme

cât că m-ai preface în pustii vapori

masca ta în beznă mie mi-o omori

căci ascuns în plânsu-mi am rămas vioi

cu trei coaste rupte și plin de nevoi

stă drăcoaica-n gânduri se face la modă

și mă ia de unul singur dragă dodă

eh nu mi-era vorba dar vânam chitină

greierilor muză moară și creștină

strâns-am o grămadă rugului de mine

s-o aprind cu suflet roiuri de albine

eu să n-am vedere ele dodii nu

stau la o fereastră cu ochii hindu

doar în taina strânsă dodiilor fața

o să-mi fie frică să nu tragă ața

No. Estate / Allot / 3 R / 77 / Delhi / the 27^th December 1977

Dear Sir, / I write to informe you thar the Vice-Chancellor has been pleased to allot you a 3-Roomed flat No 38/15, Probyn Road for duration of your stay in the Department. / Please note that the accomodation would be furnished and rent-free. / Please arrange to take possession of the said flat from the Assistant Security Officier of the University. / Yours faithfully / Registrar.

30.12. 77

Seara suntem mai săraci – de ce? – păi dacă stăm cu puține? ziua suntem mai bogați – de ce? – păi ne bucurăm – ce faci? – stau așa în pat ca mamaia și zic că am murit, n-a avut nimeni grijă de mine.

Povestea a început într-un tren în care am urcat noi și fata. Era și Beri. Vine șeful de gară și spune că ne știe din poza din ziar. N-aveam bilete, dar ne permite să sărim din mers în tren. Aveam două bagaje rămase jos. Cam în ultimul vagon, singuri. Ne urcăm. Nu mai era vagon.

Dispare Nana. Coboară Nansi pe o scară în beci, o sperie. Într-un pat, sub așternut – mamaia dormea. Știa că e moartă. Era strigoi, știa, venea cu ea de mână sus – nu i-a făcut pomenile.

O femeie despre care știa ceva, că ar avea cumva legătură cu cei de dedesubt, cum era săracă și avea o bluză. Tratează cu femeia să-i dea bluza, așa și așa, și îi dă de înțeles că „i-o” fac necurății. Dintr-un șifonier în perete, vine una, croitoreasă grăsuță. O sărută, apoi i s-a strâns inima că a sărutat pe necuratul. În timp ce era la probă, apare alta, grasă, supărată, vai, am fost cu mașina și am omorât-o pe fata lui Alexandru, un accident. Croitoreasa: vai, ce nenorocire pentru cine a omorât-o. Cealaltă: da, îmi închipui ce-o fi în capul lui (vorbea ca despre un străin, de față, necunoscut – Nansi – și spunea că minte).

Schimbare – nu mai e vorba despre bluză. Se preface în diavol cu coarne și pleacă. În urmă, fata tânără, cu papuci de cauciuc în mână, ce-o ținea de copil. Nansi se uita în noapte cum a luat-o. Îi pune în brațe păpușa, urmașă. Apoi, iar, croitoreasă. Nansi știa că e păpușă dar o trata ca pe un copil și trebuia s-o împuște. Că voia să vadă dacă are puterea asta. N-a azvârlit-o.

N-a început să înnebunească. Episod intercalat: se vede ca într-un muzeu care era iadul, dar se uita ca la Antipa la animale cu mediul lor – vede, din afară, un grajd plin cu vaci (schiță copioasă) – cu gunoi și răsuflători – vede un cap încoronat ținând în gură un cap de leu din care curgeau nenumărate trupuri și fărâmițau gunoiul, care era, acum, mulțime de păcătoși, iar după ei draci cu țăpoaie.

Era iar în camera cu croitoreasa, chipurile (bluza-i venea o nebunie, țin minte modelul – și-o face împuțită.) Trebuia să împuște păpușa-copil – cea cu mașina-accident, venise să caute adresa lui Alexandru în scrisorile mele, eu ieșisem din vis. Nansi trebuia s-o bage-n sperieți – deduce acum – aaa, tare, fata noastră împușcată, un singur a din toate puterile. La trezire nu mai putea respira bine. Expira greu, judecându-se că a înnebunit.

Aceea omorâse fata lui Alexandru, dar parcă Nansi trebuia să împuște păpușa. Croitoreasa, la sfârșit, era drac, și aproba ce face – ca preț al bluzei (schiță nobilă).

Film în relief. Iadul. (În Măiastra.) Aspiratoarele suflau și măturau resturile – stilul de lucru. Leul cu trupuri croșetate care mergeau și ele. Nansi se va apuca să-l facă. Singurul loc din vis în care i-a fost frică – banul mamaiei.

Conștiința nu i-a scos ochii și pentru creionul, tușul de ochi. Când a sărutat-o pe croitoreasă a simțit inima goală. Invidia pe cele cu mașina (vândută de ea pentru bilet?) Aceea venise să caute în corespondența dintre mine și Vasile.

Nansi zice că n-avea niciun motiv să viseze un așa vis, n-avea o conștiință încărcată, era foarte liniștită. S-a simțit foarte prost când am glumit că a negociat cravata pentru mine fără să o cumpere.

Tot visul era colorat. Fata, când se pitulase, era într-o pijama bleu (în șopuri, aici, culori tari de n-ai ce s-alegi) cu floricele. Leul avea capul ocru, coama maronie, corpul roșu-englez. Și dracii erau cam maro. Când pleacă aceea cu păpușa-copil în brațe – ca-n tramvaiele albumului în viscol, dar nu tramvaie – cei doi, în uniformele de aici – se întoarce și i-o pune și ei în brațe.

Nansi: o conștiință limpede nu naște asemenea… Puteam să mă visez mâine-seară la Revelion, cum n-o să-mi placă. Doamne, păzește-mă, totuși.

IUBEȘTI INDIA?

4.I. 1978

Iubești India? – Yes! – Ce? – Cărămizile. Father Christmas, 31.13.77, plugușor, boeuf, whiskey, sarmale, pui – aplecați – duminica zăcută. Seara, la Ashoka Hotel, la vizita lui Carter – documentație cu Charanjit. Beri a plecat alaltăieri la Bombay. A fost o despărțire – venise primul la clasă, pentru foarte scurtă vreme, îl așteptam.

All education that you are receiving will be reduced to nothing, if it is not built on the foundation of a pure character… (M. K. Gandhi).

Ieri, suferind cu greu, a nu fuma – în Kamla Nagar sau în Timar Pur, Nansi ar fi fumat cu tot dinadinsul; seara am auzit muezinul (masjid) anunțând patetic apusul soarelui. Ne-am culcat până-n opt și ne-am perpelit din lipsă de tutun. Azi, după ceața de dimineață, e un soare blând, sub care Nana se joacă în nisip, eu încerc o cale spre sanskrită, Nansi, așteptându-și propria aniversare, îmi croșetează mie primul (al doilea, al treilea…) pulover. Invitație la sfârșitul lui februarie la nuntă în Punjab, Nansi nu vrea, eu da.

Ficțiunea atrage timpul. Grija lirică este a notației metafizice, a revelației reținute în pământescu-i schelet. Am înapoiat bibliotecii Sahitya Akademi The last Romantic: Mihai Eminescu, versions by Mac Gregor-Hastie. În comentariu există India. Sfârșitul evocă obscenitatea. Un Eminescu semitizat? Memento mori, opțiune pentru traducere.

Ținuta noastră se va eleva în apartamentul și ambianța din Probyn Road. Nana va avea unde să se joace, eu cum să lucrez, Nansi unde picta. Vom putea primi oaspeți și scrisori. Vom avea de unde să plecăm acasă la noi.

Sunt numai al predării pentru studenți, sau ei pentru mine. Încerc să privesc obiectiv, nu compensator, relația reală. Ea singură se va consolida, indiferent de sinceritate sau efecte. Oare prietenii lui Karp au existat? Mi-e dor de șah, de Vasile, șahul ne-a adâncit prietenia dincolo de timp – ce fericit ești tu, mi-a spus la plecarea în Italia – dar acum, în țara șahului, ce mi-ar mai fi spus?

6 ianuarie 1978, Nansi’s birth-day

Ne ferim de limba pământului. Dimineața asta te înconjor cu sufletul în glumă. Mulți meteori mi-au plouat în oase. Îți sunt din cetăți, dintre dodii până-n Ayodhya. Femeie de spus în dans – leela, Ramleela -, lapsus împreună. Părăsește-mă în echinoxuri, nu în prea lungi anotimpuri.

Am recitit seara Shakuntala de Vasile Voiculescu, după ce, dimineață, sfârșisem Ramayana, traducerea românească a versiunii repovestite în englezește de Rajagopalachari. Nuvela românului e un original plin de mister heraldic. Cheia eminesciană din Luceafărul psihanalizează ortodoxist consacrarea persoanei sau cunoașterea apofatică. Vervă poetică, pastă de culori cerebrale, ragas din dsisimulate orchestrații.

Vorbisem despre Sita ca destin sfânt prin Rama, sacrificiu. Shakuntala românului Voiculescu este destinul însuși (dinspre infinitul împărăției spre pierdutul din viața pasională). Sita concretizase absolutul, Shakuntala-Rada absolutizase realul existenței. În locul ursitei purității, puritatea ursitei. Un imn iubirii mai puțin, prin parodia de sine dandist-bacoviană. Persoana-Dumnezeu se realizează în stadii brahmanice, poate și kierkegaardiene, strălucește în iluzia Shakuntalei-Maya, Dulcineea-Shakuntala.

7 ianuarie 1978 (La mulți ani, tată, și Ioane Creangă)

Gala Galaction recrease o imagine bucureștean-constănțeană a Mariei Magdalena, care, fără hermeneutica autorului, ar friza melodrama romantică (am citit romanul cu plăcere și ciudă, la Mangalia, cu Nansi; dar aici notez, în schiță, argumente pentru studiul Shakuntalei în România). Ea se mântuie prin credință, sloganând și emanciparea femeii, dacă nu mizandria.

Voiculescu s-a emancipat, în aparență, de morala evanghelică. Păcatul Shakuntalei nu există. Ea incarnează frumusețea indiscutabilă, ca o religie în sine. Este tot atât iluzie, halucinație sau reminiscență, cât și sens al regenerării, eroismului și îndumnezeirii. Nu discursiv, nici constructivist – mai degrabă limbajul se derealizează, tablourile se interpun spre a ascunde pasiunea misterului revelat înapoia cuvintelor.

Dar povestea aceasta, fără a fi cuvânt, n-ar fi fost, în lipsa limbajului, a tăcerii post-oraculare. Numele personajului lui Kalidasa, dar și al replicii lui carpatine, se întrevede drept rațiune a revelației și, astfel, a retrăirii. Dyonis ar fi fost Hyperion, dacă nu însuși Eminescu – doar că prezența lui spirituală, amestecat creștină și pan-indiană, se datorează unei patimi mitomane.

El iubește în locul femeii iubite și este nevoie de un alter-ego bărbat care să se îndrăgostească de aceea. Este nevoie de realitatea ei absolută, ca și de cea pământească – dispariția la propriu a bărbatului, ca un zeu târziu, a scenei feerice din atmosfera anglo-sanskrită a unei lecturi donquijotești (în cheia Ciulendrei lui Rebreanu), singura moarte (sinucidere) a Kivei, la răscrucea între adevărul mizer și posibilitatea viselor imperiale – dar sunt numeroase elemente de construcție, susținute de discursuri ca atare, asupra cunoașterii apofatice.

Povestirea este reminiscența unui nume, a dramei iscate de reincarnarea (avatarul) acelui nume. După douăzeci de ani, relatarea se va preface într-o proză convențională, cu îngrijite pregătiri pentru efectul literar; un început de jurnal de boală și convalescență, un elogiu munților patriarhali conservând rânduieli de părăginită curte boierească, de stână și șatră (curțile se cern spre înălțimi, într-o arhitectură a peisajului românesc însuși, nu lipsit de corespondențe în arhitectonica cerurilor).

Ca să izbucnească, asemeni unui fenomen natural, dar nu al unei persoane – ci, tocmai, al unui dublu -, iubirea pentru o tânără frumusețe, și mit etern totodată, coborât din poezia sanskrită. Și totul să se spulbere mai puțin surprinzător decât apăruse. Intransmutabilitate. Soluția s-ar putea afla în esența limbajului povestirii – un nume disparent, ca o sinucidere.

Persoana întâi a povestirii este aproape ironică, simulând timpul ca atare al existenței, într-un spațiu simbolic-deschis-iluzoriu. Nuvela se autosacrifică, Sakuntala a fost și nu mai este. Un refuz al ei? Numai Chiva, sinucigașa bătrână, mai frământă gânduri de ibovnicie.

8.I. 1978

Ambasadorul născut, poate, în Ujjain, îmi sugeră comentarea considerțiilor diplomatice din Voiculescu. Chimistul Robert Kunninghame, de la Universitatea din Otago, Dunedin, New Zealand, auzindu-ne vorbind românește, pe Nansi, Alexandra și pe mine crezuse că vorbim addiritura italienește, i-am făcut obișnuita precizare asupra românei ca latină. Very vrighete verișoare. Masih ne-a invitat pe acasă. Geza că să învăț urdu. Prin copaci se oploșesc papagali și răpitoare.

9.I. 78

Schimnic, priculici, maxim dedublării romantice? Ora 5, tobe , cimpoaie. Ne-am mutat lucrurile în Probyn Road. Uitasem pe zi la superbazar o geantă de piele, am găsit-o seara. După a opta zi de nefumat, Nansi se visează la recepții, fumând. Ultima noapte la Guest House, după aproape trei luni.

Yogindra primise o aerogramă din Bombay de la Beri, scrisă în spital. În avion scuipase de două ori sânge și încă o dată în spital. După teste și rezultate – întoarcerea în Delhi, la clasa noastră, sau rămânerea intern acolo. Fără tine, Veena și dr. Anca, scria Ashok, nimic nu e bun. Yogindra, că nu și-ar mai dori româna, fără prietenul său. Mai mult de o oră i-am povestit suferința lui Vasile Văduva, cum fiecare putem fi celălalt.

Mi-e dor să ne viziteze Alda, o să-i scriu Domniței. Shakuntala lui Voiculescu este Rusoaica lui Gib. Fanfară sanskrită, Sciascia, Lombardi și compania, Baudelaire-ul meu, această lume. Pe la 11 din noapte, Nana pune scaune și sertare pe masă, îi cere mamei o portocală, s-o vândă. Poziții și propoziții, Cristea-Crist, Bihar – Biharia bihoreană, Crishna-Criș-Crișana (la noi, locuim pe Izvorul Crișului). Toboșaul și cimpoierul jeluindu-se, în curând se va face ziuă, vom ieși din cenușă, din muzică și ragas.

Timpul trecut nu se va mai întoarce, cel ce urmează va trece și mai repede, aici, oriunde. Voma accepta mitologia, nu vom dicta romane. Vom cam brava până la moarte, lăsându-ne uitați de bună voie. Ca într-o a(n)cademie brâncușiană. Palmierii se torc întruchipare a vieții noastre în cer.

10 ianuarie 1978 Delhi, 38/15 Probyn Road 110 007

Prima noapte în Probyn, două silabe, ca Orzari. Când ne fixasem, la sacrificiu în Izvorul Crișului (după Orzari și Aleea Bacău/Humulești) cochetasem poate și cu desimea domiciliilor lui Baudelaire. Vorba lui Thusu, registrarul – fiecare-i mulțumit? – fiecare… Aș încerca la anul și cursuri prin corespondență dacă s-ar găsi în orașe sau și sate indiene amatori de română.

Trecând astă-seară pe la Guest House, să văd dacă nu cumva au dat drumul la apa caldă, și a preda cheia, am primit vizita unui Sharma (cu o zi înainte de a veni Nansi, vizitasem, duminica, pe sanskritistul Joshi, condus de acest tânăr, pe care-l întrebasem ce autobuz merge în Model Town, și care, în consecință, mă purtase pe la un văr, absent de acasă, apoi pe la două verișoare ce ne-au primit bine). Era însoțit de un prieten al lui, Varma, gros, sărit de 50 de ani, nepot al soțului Svetlanei Aleluieva, tată a trei băieți – cel mare poate-mi va fi student -, cu un văr însurat cu o bulgăroaică în Canada, alte rude în alte țări, necredincios în Dumnezeu, mândru însă că, dacă religia sichită are 500 de ani, a sa are zece mii, proprietarul unei ferme în Himalaia, având un tractor românesc, unul sovietic și unul american. Himalaia e aproape. Vom merge cu automobilul lui.

O fi mergând tineretul român la biserică? Dar musulmani sunt? Dar Ildico e nume românesc? Suntem vecini cu grecii? Italienii ne înțeleg limba? Românii seamănă la înfățișare cu bulgarii, ungurii, rușii?

În Alkyon sau diavolul alb, de Voiculescu, Murad, calul unui rus e furat de un român, râvnit de un ungur și recâștigat de stăpânul său. Un alt român, popă, împreună cu grecul Yani, vrusese să-l fure lui Amoașei, rămânând pe-a stăpânului din stepă sau din munte. Voi merge într-o zi la ferma lui Varma (el, că vorbește cu visi să-mi dea mai multe zile).

11.1. 78

Nansi a găsit într-una din gălețile pline (de teamă să nu se oprească apa de tot) șopârla noastră înecată. O regreta, dar ce destin. Pe la jumătatea clasei, a apărut Beri, sosise luni din Bombay, ne-am bucurat toți și am fost la cafea împreună, ascultând muzică (eu, ceilalți – meciul) și vorbind vrute și nevrute.

Am purtat o discuție cu dl Masih. Oi fi vrând eu să ajungă fata mea ambasador în India, dar a lui este mai mare și va merge în România mai înainte. Spunându-i că eu însumi sunt o carte, cred că va aranja să avem mai multe rafturi, în plus, a cedat heater-ul de la el din birou, a făcut să am o mașină de scris, portabilă, care nu funcționează, dar, poate, va…

Mai e un pic până la miezul nopții. Fata, neadaptată la frig, dădea noaptea trecută să plângă uneori în somn. Prânzul l-am luat și azi la Guest House, pe iarbă, dar ea nu s-a atins de orez, ba a alunecat și a căzut de pe scaun cu fruntea într-un pahar plin. Astă-seară, stăm mai bine cu căldura.

Sunt după lectura unor ziare și reviste românești din noul an și răsfoirea unei gramatici sanscrite, fără dată, probabil mai veche de 100 de ani. Predomină impresiile conștiente românești, scăzând dorința de programare gramaticală, ca sistem de gândire. Teatrul, o revistă pentru sufleuri. Abia aștept deceniul viitor, cu limba lui română ziaristică de atunci.

Până una-alta, D.N. îmi spune că și Universitatea Nehru ar urma să deschidă, cu mine, cursuri de română; „a doua problemă”, să traduc eu ceva din Vajpayye, pentru a fi trimis omologului său român (biblioteca nu are o versiune engleză din versurile ministrului; așteptându-l pe amabilul bibliotecar, am răsfoit o carte-catalog al marilor biblioteci din lume, publicat la Londra și New York în 1976, în care România, pe câteva pagini, este prezentă cu cinci biblioteci – BCS, BAR, BCUB, BCUC, BCUI – cu toate am relații directe -, față de India cu patru (Aligarh, două Calcutta și Delhi).

Nimic nu se învârtește fără o altă conștiință înspăimântată de speranța divină.

12-18 ianuarie 1978 (conspecte)

Comparative Literature Studies, vol XIV. No 2, June 1977, Published by the University of Illinois press at Urbana /…/ The Case of Rumania François Jost (177-179) / … / Rumanian comparativism finds its point of departure in the study of mutual influences, Rumania being most of the either the terminus a quo or the terminus ad quem. /…/ Nearly all comparatists in the West are familiar with the names of Basil Munteano and Alexandru Cioranescu. /…/ Goethe thinking of living culture rather than dead tradition, could have said „Rümänien, du hast es besser”.

O prostituată mă ia drept spaniol spunându-mi că mi-a plăcut mucho. Cine-mi știe cârlionții aurii de la un an, toaca de la zece, aiureala de la 20, Italia de la 28 n-are cum să mă arate în pozele lui Eminescu, dar mai știi? Cea mai profund și sincer argumentată părere despre un condamnat o are călăul, dar gâdea tace. Universitarul urban elogiază, suit într-un copac fără rădăcini, un pământ neaevea. Dar de ce, cu toate acestea, mă simt purtându-i recunoștință?

Watson-Hitchins, compilații anglo-americane, ajutate de ex-români, irigații sub ploi, mari bunevoințe sau nevoințe. Copiii despărțirii, poruncă de nebuni. Cadavrem. Cum trăirăm rouă-n zbor. Clain identified the Rumanians of the eighteenght century with the ancient Romans and dated the biginnings of Rumanian history to the founding of Rome by Romulus and Remus.

In spite of their loquacity and inactivity, the Gypsies served Budai-Deleanu well as spokesmen for his own political ideas. He was eager to rose his people to struggle against the oppressive rule of three nations, but knew how dangerous it was for a Rumanian to involve himself in political controversy. It was not accidentally therefore that he selected the rein of Vlad Țepeș as the time for and the Gypsies as the protagonists of this epic.

 

 George ANCA