Camelia Cristea: Poesis
CER ALBASTRU
La o margine de drum
Te-ai oprit la cel căzut
Și cu mirul de iertare,
Rana lui Tu ai cusut!
Vin sfințit și untdelem
Ai turnat din cer lumină,
Când sărmanul te chema
Regretându-și a sa vină!
Domne duci mereu în spate,
Marea lumii de păcate
Pui pe cruce suferința
Și în lume doar credința!
Suntem orbi și surzi și muți,
Din frumoși, acum urâți,
Tu ne ierți cu bunătate,
Oare Domne, cum se poate?
Aduc ramuri de finic
Și le pun în calea Ta
Spini grei ce-i ai pe frunte
Să îi iau atât aș vrea…!
De noianul de păcate
Mă dezleagă dacă vrei,
Și îmi lasă cer albastru
În sărmanii ochii mei…
VIN
Vin cu mir de mare preţ
Să spăl sfânt piciorul Tău
Am greşit şi mă căiesc
Mă dezleagă de ce-i rău.
Îndrăznesc să vin la Tine
Să -mi tăi sforile ce leagă
Ochiul minţii şi credinta
Să mă faci să fiu întreagă!
Am hulit şi eu alături
De o gloată disperată
Şi pe buza Ta cea sfîntă
Am turnat oţet odată…
Caut firul de nădejde
Ca lumina în tunel,
Ştiu că jertfa de pe cruce
Ne v-a duce-n cer la El!
Crucea
Fiecare casă-şi are crucea sa.
Dă-mi putere Doamne să o duc pe-a mea.
Vremurile sunt tulburi, noi ne-am înrăit,
Şi-am uitat de Tine, cât ai pătimit!
Săptămâna Mare, Denii an de an,
Dă-mi credinţă Doamne, nădejde să am,
Salciile toate în genunchi se pun
Şi durerea-Ţi mare lumii ele-o spun!
Freamătă anarhic, gloata disperată,
Tu te rogi cu milă : -Iartă-le lor Tată!
Răstignit pe cruce, tâlharii hulesc,
Un sobor de îngeri, în psalmi te măresc!
Iartă-ne Părinte, mare-i neputința!
Firul e subţire, slabă e credinţa,
Cântă iar cocoşul, noi ne lepădăm
Și în schimb iubire venim să luăm!
Camelia Cristea
