Boris David: Eram copil…
Eram copil…
Eram copil, îmi amintesc,
De ce-nsemna o sărbătoare;
Azi, nu-i găsesc asemănare,
Şi parcă-n suflet tot jelesc.
Când buna păru-mi aranja,
Stam smirnă în puterea morţii,
Ce-o evoca în pragul porţii
Bisericii, ce ne-aştepta.
Povestea ea mi-o repeta,
Şi seara Joi, şi seara Vineri,
Când toţi la rând, bătrâni şi tineri,
Voiau să vină Sâmbăta.
O aşteptam eu curios,
Ne-nţelegând cum se ridică
Un mort din groapă, şi cu frică,
’Ncercam să fiu cât mai pios.
Ce minunate nopţi treceau,
În aşteptarea Învierii!
Plecam cu ea în pragul serii,
Şi-aşa cam toţi din jur făceau.
Pe drum mereu eu o opream
Cu întrebări – Cum de se poate,
Să mori ucis, să te îngroape,
Şi să te scoli?! – nu-nţelegeam!
Ea încerca să dea răspuns –
De fapt, la cele ne-nţelese –
Şi făr’ să vrea-ncepea să ţese,
Poveşti ce-n suflet i-au pătruns.
În noaptea Sfântă-Ajun de Paşti,
Stăteam cu sufletul la gură,
Şi o spuneam cu-atâta ură:
Când e s-omori, de ce te naşti?!
-E voia Celui Ce e Sus
Să hotărască ce e bine;
Nu cerceta, nu-i pentru tine,
Tu crede, asta-i mai presus!
Când miezul nopţii răsuna,
De-un glas ivit în pragul uşii,
Ce ne-anunţa pe noi supuşii
C-a Înviat! Ea-ncet plângea.
În cor cântam ”A Înviat
Hristos!” spre-a noastră mântuire,
Cel Ce-a murit doar din iubire
De semeni, ce l-au şi trădat.
Lumini de stele se-aprindeau,
Din lumânări şi din privirea
Acelor ce duceau iubirea
Acasă, celor ce-aşteptau.
A doua zi, prima de Paşti,
Toţi cei de ieri, parcă-erau alţii;
Şi chiar şi cei de alte naţii
Spuneau: ce bine-i să te naşti!
Azi, parcă, toate s-au schimbat –
La ce-a fost ieri o sărbătoare,
Eu nu găsesc asemănare,
În tot ce nou am inventat…
Boris David