Alin Cucuruzan: Glasul Tău, Ioane
Glasul Tău, Ioane
Mi-e greu de glasul tău, Ioane.
Căci glasul tău e plâns de ţară.
Mi-e Dunărea puţină şi murdară.
Mi-e strâmtă ţara şi mă doare.
Mi-s ochii stinşi de plâns şi jeluire.
Mă-nec c-un dumicat de pâne-amară.
Şi-ndur ocările. A câta oară?
Şi-un clopot prinde glas de tânguire.
Citeşte, Ioane, din Pravila Sfântă!
O rugă spre Tatăl cu toţi să-nălţăm.
Ascultă-ne, Doamne. Genunchii plecăm
Şi pavăză ţinem o cruce la grindă.
Ascultă, Ioane, clopotul ce cântă!
E ceas de rugă şi de închinare…
Nu mai coboară Domnul în altare,
Şi nu ne-aude ruga Maica Sfântă.
Ne-am răzleţit si suntem singuri în pustie,
Ne-mping de colo-colo neamuri proaste,
Ne-mpung rânjind cu hangerul în coaste,
Ne rup de datina străbună şi de glie.
Ne-am împietrit în spaime şi eresuri,
Ne-am depărtat de drumul drept şi sfânt.
Ni-i rugăciunea simplă vorbă-n vânt,
Şi viaţa-i frunză prinsă-ntre vârtejuri…
Alin Cucuruzan