Harry ROSS: Poesis
Nebunie, patimă și poezie
În tinereţea-mi zvăpăiată,
M-am îndrăgostit de o fată,
Era înaltă, cu pistrui
Unde mai pui, avea şi ochi verzui,
Pas de căprioară, miros de gutui.
Ne-am avut un an şi o vară,
Toamna, sîmburii iubirii se uscară.
Apoi alte amoruri în cale ieşind,
M-am văzut mereu gonind
Şi tot aşa, vânam cîte o zână
Tinerică şi divină
Pînă m-am însurat,
Crezînd că astfel totul s-a încheiat.
Nu! După ani şi ani, am divorţat,
Dar nici asta n-a durat
Şi iarăşi m-am însurat,
De astădată cu o frumoasă brunetă,
Alta ca ea nu era pe planetă
După ani şi ani, încă o ador
Deşi s-au stins nopţile noastre de amor.
Ochiul mai caută împătimit
Fiorul iubirii neciuntit.
Căci dragostea e un vis neîmplinit:
Foc ce pîrjoleşte,
Atingere ce topeşte,
Privire ce zdrobeşte,
Trup ce arde şi doreşte
E nebunie, patimă şi poezie.
Toate astea date mi-au fost mie.
Dali
Dali nu mai trăieşte
A murit de mult
El însă vorbeşte
Prin poemele sale
În linii şi culori
Vezi chipuri fugare
Neclare
Femei trupeşe, dezgolite
De veşminte
Peisaje neîncleiate
Pete aruncate în ţinte-neţinte
Nimic solid
Totu-i slobod şi candid
Doar tuşe împrăştiate în vînt
Idei arzînd în gînd
O lume ce se naşte în fiori
Ameţitor de poetic
Din fantezie şi petice
De culori
Căutând ce?
Sunt paşi înainte şi paşi înapoi
Sunt priviri înainte şi priviri înapoi
Ne balansăm între astăzi şi ieri
Căutînd ce?
Un petec de lumină,
O felie mai caldă de pâine
Un prieten, o femeie nurlie
Un arbore cu crengi de aur
Un vis ameţitor
Mereu vrem ceva
Ce n-am avut şi nu vom avea
Pentru că hotarele fericirii
sunt prea înguste
Viaţa nu stă pe loc
Mintea n-are tihnă
Sufletul nesătul e de joc
Suntem bătrâni
Suntem bătrâni
şi gândul încă ne stă la nebunii
mai vrem să colindăm zările neştiute,
să dansăm tangoul de demult
mai vrem să alergăm pe funii de mătase
parcă ne-am şi muta undeva
departe, pe o stea
destul cu plânsetele,
cu vaietele şi durerile
Vrem o nouă tinereţe
mai sublimă decât cea care a fost
flori, viraje periculoase
zboruri spre nebuloase
Ce frumos e să visezi
viaţa în culori s-o pictezi
să uiţi de riduri
de tristeţile din a sufletului pliuri
să mergi înainte cu fruntea în sus,
dar de unde, Doamne, putere
când puterile toate s-au dus?
Marea
O mare de apă tăcută
privirii plîăcută
nuanțe nesfârșite de argintiu-bleu
valuri ce gonesc spre maluri,
stârnind acorduri de Brams
În fond, nimic spectaculos
dimpotrivă, o atmosferă pioasă,
demnă de rugă și meditație
ca-nfața unui mit,
o tulburătoare natură ne răscolește ființa:
mare- apă, culoare,
Extaz în doze umane
Te desparți de un miracol sublim
și de neînțeles
Aa cărui umbre te urmăresc,pas cu pas,
Într-o adâncă taină
Harry ROSS
