Jianu Liviu-Florian: poesis
ULTIMA ORĂ
Este adevărat că fusese îngrămădită
În propria casă boierească,
Cu toată familia ei,
Într-o cameră şi o bucătărie,
Dar primise de la comunişti
Un loc de muncă:
În spaţiul care va să devină
CLF,
Centrul de legume şi fructe,
Făcea lădiţe de lemn.
Primise un ciocan,
Şipci,
Cuie,
Şi o normă zilnică de lădiţe.
De pe urma acestui loc asigurat de muncă,
Îşi plăteau toate cele,
Şi familia ei
Avea în fiecare zi
Mâncare de cartofi pe masă,
Iar duminica,
Carne şi pâine.
După treizeci de ani,
În spaţiul aceluiaşi Centru de Legume şi Fructe,
În anul I de liceu,
Făceam practica.
Magaziile erau pline ochi cu varză,
În mare parte
Stricată.
Şi distinsele doamne profesoare,
Şi distinsele domnişoare eleve,
Şi distinşii elevi,
Afişând cele mai elegante ţinute,
Se aşezau pe câte o ladă,
Cu cuţitul în mână,
Şi alegeau din verze
Părţile bune.
Ce paradis al frumuseţilor în plină floare,
Sau atât de mature,
În mirosul pestilenţial de varză stricată,
Nu ciripea vesel,
Zi după zi,
Semnând prezenţa
În condica hranei
Unor cantine!
În zilele noastre,
Acum două săptămâni şi ceva
Am primit o temă
Banală.
Să găsesc un loc de muncă
Unei mame
De cincizeci de ani şi ceva,
Trimisă în şomaj, odată cu închiderea Combinatul Chimic.
Nu mi s-a dat
O temă majoră:
Să găsesc de lucru
Tuturor oamenilor Combinatului Chimic.
Asta stă la fiecare masă
În gâtul guvernului.
Al parlamentului.
Al ministerelor,
Al partidelor,
Al televiziunilor şi presei.
Al tuturor angajaţilor ţării.
Al tuturor sindicatelor, patronatelor şi puterilor.
Am trimis mail-uri
Colegilor,
Prietenilor,
Şi lui Dumnezeu.
Dumnezeu mi-a spus că nu are cunoştinţe pentru angajări.
Un singur coleg mi-a răspuns
Că îmi va da de ştire când va putea să-mi răspundă solicitarii.
Timpul trece,
Şi mama iese din şomaj,
Aşteptând cu înfrigurare o veste.
Facturile lunare încep să curgă.
Foamea începe să ceară pâinea fiecărei zile.
Fata să ceară banii
De şcoală.
Eu,
Din salariul Uzinei Viselor,
Îi trimit o pâine pe zi.
Exact cât scrie în cărţile Sfinte.
Suficient să mănânce,
Insuficient să-şi plătească şi apa.
Traiectoria navetei spaţiale
Mama şomer la cincizeci şi ceva de ani,
Cu copil,
este deviată în stradă,
dacă nu are înţelepciunea
să vândă tot,
şi să-şi cumpere o gospodărie la ţară,
cultivând în grădină
cartofi.
Văd un întreg Combinat Chimic,
La ţară.
Cultivând cartoful fiecărei zile.
Ce aer bun!
Ce muncă înălţătoare!
Dar de unde şi bani
Să plăteşti impozitul de 50 de pâini
Pe proprietate?
Se ştie că la ţară,
Economia funcţionează
În cel mai deplin comunism:
Fără bani.
Pe bază de troc.
Şi mama cu copilul,
Îşi vinde şi gospodăria falimentară.
Pleacă pe câmp.
Se hrănesc ca păsările cerului,
Le îmbraca iarbă
Mai frumos decât crinii,
Le înveleşte cerul.
Şi eu,
Din spatele unui calculator
Al Uzinei Viselor,
Am rezolvat
Cazul unei mame,
Şi al tuturor concetăţenilor
Combinatului Chimic.
Simplu.
Fără nicio greşeală.
Cu toată dragostea
De care sunt în stare.
De ce nu s-a votat Fondul de Solidaritate?
Ce întrebare este asta,
Pentru timpuri în care
Partidul le rezolvă pe toate?!…
29 mai 2012
Cântecul izvorului
De cand asteapta – sus, pe Dealul Spirii –
Fantana – indelung necuratita
Si oferind laditele iubirii –
O mana dintr-o tara – siluita?
Ca i-au murit demult, de tot, martirii
Nerazbunarii, pacii, amintirii –
Si au venit barbarii nemuririi,
Ca sa comande legea pustiirii-
De unde sa mai bei, din tara, apa?
Cand lacrima, si ea, de-asa agape,
Si cata nesimtire nu incape
Pe lume, n-are plata, nici in groapa!?
Fantana veche, oare ce otrava
Ti-a dat sa bei, si ce securitate?
De ai ramas in zoaie, ca o sclava,
Si nici pe gratis, n-ai sa dai, din toate?
Si am putea, sentintele de-s date,
Pe cand procese nici n-au dat a-ncepe,
Sa mai traim, si noi, in libertate?
Calcand – români – pe serpi, si pe otrepe?
De-aceea, peste mari insingurate,
Voi cobori din nou, cu carje-ncete,
Sa mi te curat, bun izvor – tu , poate,
Vei darui din lacrima-ti, poete…
Ce-i de iubit, traind, din bunatate…
1 aprilie 2015
Jianu Liviu-Florian
