Zoltan Terner: Cele trei tichii fermecate ale lui Dorel Schor
Dorel Schor este una dintre personalitățile cele mai interesante și mai pasionante din breasla condeierilor de limbă română de la noi. În multe privințe, drumul său în ale scrisului poate fi numit un „succes-story”. Pe fișa sa de creație figurează până acum zece volume de schițe umoristice și „ziceri” sapiențiale, cinci culegeri de cronici de artă, Premiul întâi pentru proză la Concursul Internațional de Umor organizat de Uniunea Scriitorilor din România și titlul de membru de onoare al Academiei de Umor “Păstorel”din România. Din lista celor care, în decursul timpului, au apreciat elogios scrisul său găsim nume ilustre precum Aurel Baranga, Mircea Iorgulescu, I. Schechter, Amalia Scortaru-Saar, Mircea Radu Iacoban, Valentin Silvestru, ș.a.
Nu de mult, lui Dorel Schor i-a apărut, la Iași, impresionantul volum antologic, „Să fim serioși – Umor cumsecade, evreiesc”. Din cărțile sale despre arta plastică, de remarcat, ca bogăție de idei, „Puritatea expresiei”.
Caracterul insolit al operei lui Dorel Schor rezidă, în primul rând, în polivalența câmpurilor sale de creație. Am putea zice că folosește, cu acelaș succes, trei tichii fermecate: una pentru umor, alta pentru “ziceri” și a treia pentru cronica de arte plastice. Pentru fiecare se ere altă dotare. Umorul cere, în primul și în primul rând, talent. Zicerile, pretind o inteligență percutantă. Cronica de arte plastice necesită intuiție plastică, gust și cultură. Doctorul Schor, e înzestrat cu toate aceste daruri. Cu alte cuvinte, stăpânește ideea, cuvântul și imaginea. Totuși, schița umoristică pare a reprezenta pe deplin excelența artei sale scriitoricești. Printre umoriștii de limbă română din Israel, Dorel Schor este, azi, cap de pluton, remarcabil nu numai ca nivel valoric ci și ca longevitate creatoare și ca ridicare constantă a ștachetei. Schițele sale umoristice sunt un fel de „microsioane”, spunând „multum in parvo”(„ mult în puțin”). În mai puțin de două pagini de text, se oglindește o întreagă lume comică concentrând ciudățeniile naturii umane, partea de absurd și de falsitate care se ascunde în spatele cuvintelor și gesturilor câte unui om. Dorel Schor nu practică umorul gratuit, doar cel cu tâlc moral, psihologic, sau cu fulgurații de înțelepciune. Îi înțelege pe oameni, nu-i judecă, nu-i biciuiește. Îi contemplă în inocentul sau parșivul lor vid uman. Crează cu adevărat “un umor cumsecade”. Ilustrează ideea că pentru a fi umorist adevărat, nu e destul să ai simțul umorului, trebuie să observi oamenii și, mai presus de toate, să deții arta cuvântului, adică să fii scriitor. Dorel Schor e mai mult decât umorist, este scriitor, creator de literatură umoristică. Inventează un stil și un „mecanism comic” în care aproape fiecare cuvânt e îmbibat de umor. Umorul lui Schor nu este de o singură folosință, ca un banc, terminat odată cu poanta și cu râsetele. Umorul schorian reverberează mult după lectură, te pune pe gânduri. Te îmboldește la meditație.
Varietatea procedeelor folosite de Schor pentru producerea umorului și stârnirea râsului merită cercetate mai pe larg decât permite spațiul acestei pagini. M-aș gândi să revin. Merită. Schor e un redutabil inventator de umor.
Față de schița umoristică în care Schor concentrează câte un act din comedia umană, în ziceri își ia materialul de construcție și din expresiile limbii, jucându-se cu ele, descoperind sensuri și contra-sensuri neașteptate. Pentru asta, Dorel Schor întră, cu o pricepere, adeseori uimitoare, în trupul cuvintelor. Pune trei-patru cuvinte unul lângă altul, astfel încât să nască un tâlc isteț, o noimă de înțelepciune, sau un surâs hâtru. Maximum de gândire în minimum de cuvinte.
Zicerile pretind, în afară de agerime de minte, adică ascuțiș de inteligență, și o aplecare, mai atentă decât atentă, la sensurile cuvintelor, unele ascunse. Numai așa se poate demonstra că într-o propoziție simplă poți spune cât alții nu spun nici în zeci de pagini.
Caz rar la noi, Dorel Schor iese, de regulă, câștigător în lupta cu banalitatea, principalul inamic al zicerilor sapiențiale sau cu haz.
Citez câte una din aceste bijuterii aforistice și nu mă satur să admir subtilitatea
câte unei aluzii morale. De pildă: „Am două vești: una bună și una adevarată !” “Vrei să pui degetul pe rană? Spală-ţi, mai întâi mâinile! »
Mai sunt apoi și grăitoarele jocuri de contrarii : “Când e prezent, e in plus. Când e absent îi simțim lipsa.”
Alte « ziceri » se referă jucăuș la fenomene definind epoca de azi: « Tineretul de astăzi este plin de ritm, dar lipsit de tact. »
Nu lipsesc nici referirile la paradoxurile tehnologizării lumii: “Omul modern nu se mai poate întoarce la mama Natură. Nu există destule locuri de parcare.”
Iată și o definiție a umanității, ascunsă într-o metaforă măiastră: “Coșul de gunoi al Istoriei este foarte încăpător.”
Ipostazele condiției umane sunt observate din cele mai neașteptate unghiuri: “Normalitatea plictiseste.” Găsim și percutante observații de ordin psihologic: « Nu tot ce nu înţelegi tu este de neînţeles ». “Habar n-ai ce puternic ești atunci când singura ta șansă e să fii puternic.” Metaforele ajung uneori la nivel de autentică poezie. De pildă: “Treptele tocite au pe conştiinţă mii de pantofi. » sau « Trist este faptul că pânâ şi umbra ta depinde de strălucirea altuia.”
Relațiile dintre oameni fac și ele obiectul a numeroase ziceri: “ Tu îl împingi din urmă şi el ajunge înaintea ta.”, “ Despre ce nu se poate vorbi, se sopteste sau se urlă”.” Cel care tace poate fi cu greu contrazis.”
Alte aluzii fine țâșnesc din jocuri logice sau de cuvinte: “Daca te crezi foarte destept, mai gindeste-te !”
După cum vedem, Dorel Schor cunoaște prețul cuvintelor și ponderea lor. Le cântărește cu balanța farmaceutică. Nu-și permite să risipească nici un cuvânt. Orice condeier poate învăța asta de la el.
Cel de al treilea domeniu de competență și performanță al lui Dorel Schor, cronica de artă, presupune deschiderea la limbajul formelor, adică al culorilor, al liniilor și al compunerii acestora. Altfel nu poți intra în universul picturii. Cu alte cuvinte, pentru a înțelege cu adevărat arta, trebuie să fii tu însuți, măcar un pic, artist. Dorel Schor este. La dânsul, logica e logodită cu finețea intuiției. Definește un pictor în câteva cuvinte, găsind cele mai potrivite cuvinte pentru a defini un stil sau o modalitate de expresie. Iată o mostră: “Strigatul” lui Munch exprimă spaima și o disperată solicitare de ajutor. Portretul cardinalului Fernando Nino de Guevara, semnat de El Greco, ilustrează fanatismulșsi uscăciunea sufletească a slujitorului bisericii. In “Ivan cel groaznic șiț țareviciul”, Repin îl înfățșsează pe sângerosul țar în clipele de disperare și durere, îngrozit de uciderea fiului său într-un acces de furie. Frida Kahlo își pictează portretul cu trup de căprioară în care pătrund săgețile dușmanilor. Este o auto-identificare de loc ambiguă. “
Dorel Schor e un om cu replică rapidă, ascuțită. Practică, și în conversația cu amicii, jocurile de spirit sau, simplamente, jocurile de cuvinte. Toate ținând de specifica sa gimnastică mentală și/sau acrobație verbală. Scriitorul e un om mereu în priză. Activ până la hiperactiv.
Remarcabila prezență creatoare a lui Dorel Schor nu cunoaște absențe. Decenii la rând, nu găsești aproape nici o săptămână lipsită de „setul de ziceri”, de cronica plastică și schița umoristică purtând semnătura, devenită garanție a calității, a lui Dorel Schor.
Cu stilul său alert, rafinat, scânteietor, spumos, cu bogăția de frumuseți și gândiri cu care ne provoacă și ne bucură săptămână de săptămână, doctorul Dorel Schor a devenit însoțitorul nostru permanent în ale frumuseții picturale, zâmbetului, râsului și cugetării. E o personalitate care impune respect, prețuire și admirație.
Zoltan Terner
