Anna-Nora Rotaru: Demiurgul iubirii
DEMIURGUL IUBIRII
Respirația ta pe umăr…o floare ce m-atinge,
În noaptea surdă, iubite, unde cuvântu-i mut…
Se zbate liniștea și-n zvâcniri se prelinge,
De parcă n-ar fi un sfârșit ci-abia un început…
Cum, ce trăisem, parcă nu pare-a fi l-asfințit,
Undeva pierdut, uitat prin negurile depărtării,
Ci pare că o nouă zi începe, c-un alt răsărit,
Cu mult mai sclipitor acum, ca diamantul zării!
Simțurile izbucnesc năvalnic din frânturi de vis
Și mângâierea ta,acum, mai mult pare să-mi spună!
Tainele iubirii le descoperim în sertaru-nchis,
Rămase-n uitare pe când le zăvorâsem împreună.
Acum…parcă țâșnește văpaia din spuza cu jăratec,
Iar tu, iubite, îmi pari un crai dintr-o poveste!
Să ne iubim ca niciodată, cu agonie și sălbatec,
Iubirea s-o pecetluim pân-a nu prinde de veste.
Timpul și Uitarea-n colbul anilor să ne dezbine,
Intrând pe ușa, în urma noastră rămasă deschisă!
Foamea de suflet,setea de dor acum să ne aline,
Poarta iubirii sub lacăt s-o păstrăm închisă!
Un imn voi trimite apoi, cu o mulțumire spre cer!
Un izvor curat, de lacrimi, cu făgăduințele-n amurg!
Ofrandă zeilor pentru dar, că m-au lăsat să sper,
Iubindu-ne iubite, ne-am renăscut IUBIREA ca un DEMIURG!
Anna-Nora Rotaru
