Cuvânt și iubire

Oceanul timpului

Văd un ocean ce freamătă
Sub boarea tropicală
Doi negri care bat zâmbind în toba ancestrală.
Mă legăn lin pe un vapor,
A timpului epavă,
Mă-ntorc în Europa mea,
Şi negrii gem în cală.
Oceanul timpului trecut…
Din valuri care trec
Pornesc din larg, pe plaje mor,
Destinul şi-l petrec.
Tu sclav, tu înger, tu ateu,
Aţi fost, sunteţi un val
– Cu toţii v-aţi oprit, de nu,
Vă veţi opri pe-un mal.
Căci din ocean m-am rupt şi eu în noapte de cuvinte..
Şi negrii-n tobă bat zâmbind
Cu-a mele oseminte.

Mugurel Pușcaș

Iunie 1980, Tg-Mureş

(din volumul Rug de stele)

RUGUL POEZIEI
Mugurel Puşcaş e un îndrăgostit de poezie. De două decenii îşi caligrafiază stările lirice, arde pe rugul poeziei. Autorul Rugului de stele trăieşte în lumea cifrelor, nu şi în limitele acestora. Mereu evadează, caută în poezie o compensaţie, o salvare, în speranţa regăsirii. Mugurel Puşcaş scrie poeme, pe care şi le datează, din perioada liceului şi a studenţiei clujene în atmosfera optzecismului contaminant. De altfel, cele mai multe poeme din acest volum datează din acei ani, urmând un traseu care mai include, geografic, Reghinul, Târgu-Mureş, Miercurea-Ciuc, Predealul, Constanţa … şi, nu în ultimul rând, Ruşii Munţi, axis mundi al poetului, locul unde cerul e mai aproape, stelele mai pline de strălucire.
Nu ştiu dacă vreodată Mugurel Puşcaş a ambiţionat să facă din poezie un destin. Rug de stele recuperează un timp al mărturisirilor poetice, iară pretenţia unei angajări literare. Cartea e mai degrabă actul de identitate al unei existenţe care are şi o dimensiune poetică. Metafore sublime se intersectează cu versuri doar candide, uneori inocente, ecouri din lecturile sale poetice articulându-se într-un imn închinat, în primul rând, iubirii. Nu lipsesc nostalgia unui timp şi loc mitic – copilăria şi satul natal -, elogiul anotimpurilor, ludicul, parodicul. Nimic din ce-i omenesc nu-i e străin poeziei lui Mugurel Puşcaş. Poezia e biografie, e hârtia de turnesol a existenţei. Sinceritatea este, de aceea, încă un atribut al confesiunii lirice la autorul nostru. Muzicalitatea e firul roşu al rostirii lui Mugurel Puşcaş, care nu se fereşte de locurile comune ale poeziei, postmodernitatea sa fiind în fapt întoarcerea la vârsta clasică a poeziei.
Dacă ar fi să-l aşez într-o descendenţă poetică, cea mai evidentă este cea bacoviană, dar în poezia sa răzbat ecouri din mai mulţi poeţi, din a căror substanţă şi-a hrănit speranţa şi încrederea în poezie care este, cu siguranţă, cea care i-a salvat sufletul lui Mugurel Puşcaş.
Într-un calm al ambiţiilor poetice reghinene, cu siguranţă, e un loc important şi pentru Mugurel Puşcaş, autor indiscutabil înzestrat cu har poetic, chiar dacă nu şi-a urmat, prioritar, această chemare. Prin adunări, scăderi, înmulţiri, împărţiri, integrale … poezia lui Mugurel Puşcaş e un câştig fără TVA. (Nicolae Băciuţ, prefaţa volumul Rug de stele)