„Dincolo de întâmplări”
După logica noastră de oameni căzuți, modul cum acționează moartea e de neînțeles. Tot omul este păcătos, dar dintre acești pacătoși, sunt oameni ( mireni, preoți, monahi) care sunt o binecuvâtare pentru cei din jur. Și totuși au parte de necazuri și de un sfârșit cu suferințe, sfârșit pe care-l îndură cu demnitate. Și nu numai din aceștia mari , ci și din cei mici care nu s-au hrănit cu si n-au ajuns încă la măsura răutății lumii.
N.G
‹‹ Toate pedepsele sunt vãzute ca venind de la Dumnezeu, platã pentru pãcate. Cu toate acestea Dumnezeu nu pedepsește, aici, toate pãcatele. Oamenii așa ar vrea. Fiindcã ei nu pot rãbda, se întreabã: cum mai rabdã Dumnezeu? Mulți, din cauza acestei rãbdãri divine, își pierd siguranța în existenþa lui Dumnezeu. De aceea, știind Dumnezeu slãbiciunea credincioșilor și desfrâul rãutãții, mai intervine din când în când, cu întâmplãri înfricoșate între oameni.
Nu pedepsește toate relele aici și imediat, precum nici nu rãsplãtește tot binele aici și numaidecât; – cred cã din urmãtoarea rațiune:
Dacã ar pedepsi toate relele aici, ar putea însemna cã lumea aceasta e singura care existã. Dacã ar pedepsi toate relele imediat, ar însemna cã se teme de puterea rãului, care, nepedepsitã imediat, i-ar periclita stãpânirea lumii.
Dacã ar rãsplãti tot binele aici, ar însemna același lucru, cã existã numai lumea aceasta. Dacã ar rãsplãti tot binele imediat, ar însemna cã sufletul existã numai în lumea aceasta, cu alte cuvinte sufletul n-ar fi nemuritor; deci Dumnezeu trebuie sã se achite urgent de îndatorirea ce i-a fãcut-o omul.
Cã Dumnezeu uneori pedepsește rãul și uneori rãsplãtește binele, e ca sã știe omul cã rãul se pedepsește și binele se rãsplãtește.
Dacã o face rar în lumea aceasta, e semn cã o face sigur în cealaltã. Dacã uneori nu rãsplãtește binele dreptului e semn cã-i lucreazã rãbdarea. În amândouã cazurile Dumnezeu așteaptã sfârșitul omului: în ce sfârșește omul; fie cã a fost multã vreme bun, dar pierzând rãbdarea în nevoințele binelui, își pierde socoteala și deci plata, fie cã a fost multã vreme rãu „și venindu-și întru sine” se întoarce cãtre Dumnezeu, și cele de pe urmã ale omului au ultimul cuvânt.
O rãsplatã aici și imediatã, pentru toate faptele, ar dãuna libertãții omenești. Rãul nu s-ar face de frica pedepsei. Binele s-ar face din interesul rãsplãții. S-ar micșora ceva din slava lui Dumnezeu și s-ar micșora și prestigiul ființei omenești.
Iatã prin urmare la ce climat de libertate și dragoste dezinteresatã vrea Dumnezeu sã-și ridice fiii, la sensul lor metafizic, cel ascuns în Dumnezeu, care Duh este și Iubire și Adevãr, și acestea fac și pe oameni cu adevãrat liberi și cunoscuți și lor înșiși ca atare. Bixadul Oltului 10.11.1949››
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cuvinte vii”, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, pp. 189-190.
Nicusor Gliga 3/3/2015
