Anna Nora Rotaru: Osânda
OSÂNDA
Plouă mărunt, plouă,
Cu lacrimi de rouă,
Pe frunze, pe flori,
Se scurge din nori.
Pe suflet se prelinge
Și-n inimă stinge,
Durerea încinsă,
De dragoste-aprinsă.
Iubire deplină,
Mângâierea e lină,
Cu șoapte-n tăcere,
Noian de mistere.
Grăiri fără auz,
Păși fără călăuz,
Într-o noapte obscură,
Ce te-nghite, te fură.
Și ploaia se cerne,
Pe trup se așterne,
Pe tâmple încinse,
Pe brațele-ntinse.
Spre cer rugăminte,
Cu lacrimă fierbinte,
Spre forțe Divine,
Durerea s-aline.
Dar nimeni n-aude,
Strigătele-s surde,
Genunchii mi-s moi
Și cad în noroi.
Așteptându-mi blânda,
Să-mi fie osânda,
C-am vrut să iubesc
Și-acum pătimesc.
Iar MAMA DIVINĂ,
Refuză să-mi vină,
Mă lasă plecată,
De dor încercată.
Și fulgere albastre,
Din cer, printre astre,
Puzderie să m-atingă,
Blestemul să-nvingă!
Și-așa osândită,
Femeie iubită,
Plătesc o povară,
Și dulce și-amară.
Iar ploaia m-atinge,
Cu lacrimi de sânge,
Din inima ce doare,
Pe sufletul ce moare…
Anna Nora Rotaru
