Anatol Covali: Paris şi Elena
Paris şi Elena
Eris, zeiţa vrajbei a aruncat un mãr
pe care scris-a: Celei mai frumoase.
Zeiţele, dorindu-l, pornirã mânioase
un tãrãboi, luându-se-n rãspãr.
Sã hotãrascã Paris, ceata de zei grãi.
El sã numeascã cine-i fericita.
Fãrã sã se gândeascã rãspunse: Aphrodita.
Zeiţa primi mărul şi grăi:
Fiindcã-ai ţinut cu mine îţi spun ce port în gând.
Elena, o femeie minunatã,
chiar dacã azi c-un rege e încã mãritatã,
te va urma la Troia în curând.
Aşa-ncepu rãzboiul troian, lung şi cumplit,
în care Paris fu cosit de moarte.
Elena cu Achilles azi viaţa o împarte
în timp ce-al vrajbei mãr a tot rodit.
Anatol Covali