Iuliana Paloda-POPESCU: Semnul Îngerului
Semnul Îngerului
Când va fi,
nu vreau să ştiu dinainte,
ci doar să lunec precum frunza
de aur, pe apele râului străjuit
de arini – spune bărbatul
îngândurat, în timp
ce priveşte Cerul
înalt!…
Când va fi,
vreau să mă înfăşaţi
în vălul de fum al câmpiei,
dar să nu îmi acoperiţi mâinile,
pentru că va veni vremea când
Îngerul va suna din trâmbiţa de
argint şi mă voi închina –
spune femeia!…
Amin! Iar
când veţi adormi, eu
voi veni la puntea dintre lumi
purtând în slavă semnu-acesta –
şopteşte Îngerul şi-apoi dispare
în cireşul înflorit, lăsând în
urmă o mireasmă vie
şi o adiere de
petale albe!…
Totul s-a petrecut
prea repede, încât nici nu
am văzut semnul Îngerului –
strigă bărbatul întristat, în
timp ce vântul înfioară
apa şi arinii
tineri!…
Nici eu
n-am înţeles nimic –
suspină-n zori femeia, în
timp ce-şi scutură petalele
din părul nins şi vede vălul
fumuriu cum se scurtează
încet, de la un
capăt!…
IULIANA PALODA-POPESCU
(Din volumul în pregătire, intitulat Semnul Îngerului)
