Daniela Gifu: Mă cheamă singurătatea (versuri)
MAMA
Plecat-am cu firescul,
condusă în umbrire de chipul mamei.
Fără zâmbet, fără înlăcrimare.
Doar o tăcere prin mărturiile copilăriei mele.
O caut mereu
în momentele cerşinde de mângâiere.
Nicicând nu întârzie să apară.
Mă petrece peste durere
o clipă, o zi, o eternitate.
O cuprindere tulburătoare
intensifică bucuria strădaniei mele.
Fiecare nouă stare de conştiinţă
fermentează în fiinţa mea
solidă, rezistentă,
pregătită să se armonizeze cu Cerul.
Revederile…
puţine, pasagere, străine,
în pas cu oprelile
prin staţiile încărcate de şedere.
Şi… pulsul îngreunatelor suflări
de amintiri, speranţe şi ecouri
trezesc în mine dorul de Acasă.
NU-MI RĂMÂNE DECÂT STRIGĂTUL
M-am cunoscut la vreme de boală,
strigând ajutor mănat de trecere.
Rugăciunile, un puhoi de lacrimi uscate.
Sub privirea divină,
rămâneau mute la poarta îngerilor.
Îmi păreau că râd de murirea mea,
cunoscută acum cu simţirea.
Da, lumea murea şi învia la păsul îngerilor…
Eu îi trădasem de prea multe ori
ca să mă audă.
Sufletul,
singurul care adulmeca tărâmul cu aripi,
unde nu cutezase să-l cuprindă gândul,
deschis în neajunsurile lui călătoare,
la poarta îngerilor,
strigând încontinuu.
SPERÂND LA O SLUJBĂ
M-am trezit într-o baltă de sânge.
Deasupra, o îngemănare heruvimică,
singura speranţă la binecuvântare.
Apoi un cântec trist
de clopot cuprins de rugină.
Din când în când
găuri de pustiire,
ca o zăcere la odihnă.
Puţine în anii cereşti,
pe care-i priveam
cu ochi însetat de dor de fetişcană.
Nu mai pot ascunde
multul nisipos al dezmăţului lumesc,
se întrevede abisul ce-mi înfioară vlaga.
Rămâne aşteptarea
astâmpărării setei de mângâiere.
Privesc în înşelătoarea-mi oglindă,
ieri îmi vorbise de iubire,
îmi veghease zbaterile tinereţii,
îmi ascultase
dorurile,
sudălmile,
rugile,
şi, poate,
iertăciunile.
Acum o cuprindere între cer şi pământ,
o negociere…
ce nu se ştie încotro mă va duce.
DE-AŞ PUTEA A MĂ ÎNTOARCE
În noaptea asta de-nceput de an,
rece, ninsă, nărăvaşă,
ca gura iubitului în ceas de-mpreunare,
aştept deşteptarea ascultării curate,
împotriva neastâmpărului pierdut.
Nu mai am timp de împotrivire,
pasul s-a îngreunat de la bocancul înzăpezit
la călcătura împotriva vântului aspru,
fără de iertare.
Mă-ntorc pe drumul ce se îndepărtase de lumină.
E plin de urme şterse şi pline de împotrivire.
Încerc să-mi desluşesc urma,
sub privirea lunii înfiorată în argintirea gerului,
întoarsă de învolburarea multelor ore peste abis.
Dar… nu mai e.
S-au aşternut peste ea amintirile clipelor brumate.
Pas cu pas,
vorbă cu vorbă,
ca dorurile unui sfârşit de gerar
printre offurile neştiute ale întunericului.
VREAU SĂ MĂ ROG
Nu dorm de multă vreme.
Am uitat de când.
Sub învolburarea neliniştii sfârşitului,
care răscoleşte împrejurul.
Îmi vin în minte vorbele unei rugăciuni,
auzite seară de seară în copilărie.
Spre înserare,
când orătăniile se retrăgeau în coteneţe,
glasul de mulţumire al bunicii
pentru clipele de respirare
şi îmbucăturile curate.
Intra în odaie transfigurată.
Într-un colţ,
templul ei de căinţă,
o aşteptare fremătândă.
Îşi cobora inima cucernică,
şi gândul cel mai pierdut
ca pentru ultima spovedanie.
Am uitat de rugăciunea de seară
şi ritualul candelei cuvântătoare.
În urma ajungerii în noapte,
rămâne doar tremurul pierzaniei:
Dă-mi, Doamne, puterea înţelegerii
şi a închinăciunii,
la templul moştenit
şi fără timp,
să-mi pot petrece gându’ îmbătrânit,
şi inima-n lumină.
IANUARIE
Sunt născută în ianuarie,
o lună cu ochii de gheaţă
în hibernarea greoaie a poverilor sufleteşti.
Alături,
înariparea îngerească a speranţei.
Zăbovesc pe străzi ca-ntr-o rugăciune.
În jur, doar pândele cerşetorilor
îmbrăţişaţi părinteşte de ger,
în uimirea trecătorilor indiferenţi.
Oriunde privesc,
abatere, risipă, pierzanie
de la drumurile moştenite de la facere,
în licărirea luceafărului de seară.
MĂ CHEAMĂ SINGURĂTATEA
Şoapte meschine
îmi şuieră în urechi,
tocmai când bat clopotele împărtăşaniei.
Robe atârnate peste capetele rugânde,
ochi înecaţi în lacrimi de căinţă,
mustrări sfidând timid lumina,
toate cheamă singurătea.
Se dă semnalul ridicării privirii,
şi te miri că nu eşti trăsnit
de sminteala bănuitoare.
Rămâne doar fuga de Eden,
scrijelind peste dureri.
În unduirea singurătăţii,
fraternizezi cu singurătatea.
CAUT
Caut de prea multă vreme,
dar am uitat ce.
Printre milioanele de vreri,
nu ştiu dacă am găsit ce.
Trasă întruna în zăluda-mi preumblare,
totul curge fără-ndemânare.
Caut acel ceva fără nume,
fără contur,
fără masă
şi ştiu că-l voi găsi
atunci când voi învăţa să uit.
Caut uitarea.
Uitarea de sine,
singura care-mi zăpăceşte trecerea.
Aici, acolo, dincolo,
ca-ntr-un labirint neguros.
POATE
Mă plimb pe străzi buimacă,
cu gândul că-l voi întâlni.
Nu vreau să mai trăiesc singură.
Mă înspăimântă gândul
că nu voi învăţa sensul lui a iubi.
Că DOI e o renaştere
într-o noapte fără sfârşit
pe aripile îngerilor ce trag Carul Mare,
risipind întrebările aburinde
despre sensul lui Poate.
Încă visez că apare
învăluit în giulgiul îmbrăţişărilor izvorânde
la umbra sălciei pletoase,
murinde de atâta aşteptare.
RĂMÂN
Să ştii că rămân pe strada ta,
unde-ţi ascunzi evadarea.
Mi-am închipuit că mi te arăţi
în nedesluşita încumetare de a mă îmbrăţişa.
Ţi-am mângâiat umbra,
ce-mi sărutase roşeaţa obrajilor,
la întoarcerea înserării timpurie.
Ieri-alaltăieri nu te-ai mai arătat.
Să fi devenit strada potrivnică poemului în doi?
Ori poate nu te-oi fi recunoscut,
în încordarea buzelor aşteptânde
zilei când vom merge braţ la braţ
la ceasul nestins de chemare.
EL
Noaptea îl chem adesea.
Sunt poate prea fragilă
ca să dorm singură.
Membrele se înstrăinează de trup,
dinţii încep să clănţăne supărător,
părul îmi cuprinde gâtul dureros,
urechile’s încordate instinctiv,
ochii pândesc clanţa uşii lucioase,
sub care am pus un taburet scrijelit.
A fost o dată şi nu mai ştiu
de-a fost aievea sau în vis.
E greu de spus cu nodu’n gât,
subţiat de-atâta ruşinare.
Îmi amintesc doar sunetul sacadat
al respirării subjugate’n sărutare.
Îi simt şi-acum căldura căutării,
a murmurelor tomnatice,
a soarberii dorinţei coapte,
a legănării magice şi transparente.
Timpul din mine
începe să mă zorească,
sfidând simţirea învăţată să aştepte.
Cu inima dorită de-amintire,
în lumi ce nu cunosc singurătatea,
nesomnul răcoros mă poartă’n braţe.
DE-AR FI
De-ar fi să vii,
lacrimile îţi vor îmbăia trupul
asudat de împreunarea dorurilor.
În cearceaful de fân proaspăt cosit,
un colţ de câmp pătat de roşul macilor
ascunde gândurile vremuite.
Ca şi cum
aşteptarea s-a oferit gaj la poarta lui Dincolo.
De-ar fi să vii,
întrebările vor atârna pe fitilul candelei,
cu ultimele pâlpâiri tăinuite
ce presimt ezitarea din gânduri.
Nici bucurie, nici tristeţe.
În aşteptarea atingerii,
o umplere în acorduri de tăcere.
UN NU ROSTIRII POTRIVNICE
Uneori rostirea loveşte neiertător,
de ai vrea să provoci furtuna
în deşertul liniştii
murdărite de neputinţă.
Rostirea devine capabilă de orice,
din nebănuite direcţii,
întotdeauna în căderea unei alte rostiri.
Spusele, otrăvitoare săgeţi
care se înfig în zona suportabilităţii,
pironite în veşmântul invidiei,
acoperind sumar goliciunea verbală.
Zadarnic cauţi liniştea apoi…
În aşteptarea unui zâmbet întârziat,
eşti osândit la viaţă,
clipă de clipă,
cu condeiul invizibil al contradicţiilor.
O RĂMÂNERE CONTEMPLATIVĂ
Dacă plec acum,
e ca şi cum aş trişa destinul.
Îmi înalţ respirarea până la Templul lui Dumnezeu,
şi aştept.
Stranie senzaţia de aşteptare:
mă mângâie adierea aerului divin.
Înaripate migratoare,
cu aripile obosite
ciripesc în agonie.
Un poem dramatic,
început din timpuri apuse,
rămân încă o vreme
să contemplu libertatea condeiată
în culori negrăitoare.
UMBRA
Peste tot îmi privesc umbra,
aş spune imperceptibilă,
dacă ţin cont de vremea de afară.
Ieri şi azi
un cer plumburiu
în acord cu grijile trecătorilor.
Uneori, umbra este însângerată
de sfâşierea pasului în căutarea
zâmbetului pe care l-am pierdut
în adolescenţă,
când îmi lăsasem braţul
petrecut peste visare.
Alteori, umbra este zglobie
de frumosul murmurat
al gurii mustoase,
care alunecă, nu se ştie cum,
pe apusul soarelui,
în fericirea cântului adierii de vânt.
Acum umbra doarme,
murmurând stelelor palide
despre blândeţea zilei de mâine.
MONADĂ
Citesc o scrisoare uitată,
în miezul nopţii,
când nu mă mai pot bucura
de nici un apus,
de nici un răsărit.
Căutam cartea Un veac de singurătate
şi-am găsit un teanc de scrisori
ce-mi amintesc de o adolescenţă goală,
ivită şi trecută ca roua de dimineaţă
într-o zi caniculară.
Pe colţurile foilor,
însemnări prescurtate
ce mă pregăteau de ieşirea
de pe o scenă asediată de nelinişti.
Am devenit o femeie prudentă
în dreptul inimii,
o listă de nume risipite,
în care mă refugiez
doar la nevoie.
Daniela Gifu
*
GÎFU Daniela, născută la 10 ianuarie 1973, în oraşul Bârlad, Vaslui, România. Stabilită în Cluj-Napoca. Studii: Facultatea de Fizică a Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi (UAIC) – 1997; Master în Comunicare şi Relaţii Publice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti – 2004, Doctor în Filosofie la UAIC – 2010; Studii postdoctorale, domeniul interdisciplinar (Informatică şi Psihologie) la UAIC – 2010-2013. Cercetător ştiinţific, cadru universitar, scriitoare, poetă, jurnalistă, editor de carte, redactor şi redactor şef la mai multe publicaţii virtuale şi fizice. Detalii: http://webmail-profs.info.uaic.ro/~daniela.gifu/. „Diplomă de Excelenţă” din partea Asociaţiei Astronomice SIRIUS – Club UNESCO, România; Primeşte distincţia „Cetăţean de onoare” al comunei Bălăbăneşti, Galaţi, România.
Cărţi publicate: „Zeno Fodor-80” (Antologie-evocări), Ed. Nico, Tg.Mureş, 2014; „A nyugtalanság bűne” (Poezie), Ed. Mentor, Tg.Mureş, 2014; „Temeliile Turnului Babel” (Eseu), Ed. Acad. Rom., Bucureşti., 2013; „Păcatul neliniştii” (Poezie), Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2012; „Violenţa simbolică în discursul electoral” (Eseu), Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2012; „eu, tu şi El” (Oglindiri spirituale), Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2009; „Jurnal de iniţiere spirituală” (Eseu), Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2008.
Membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), Membru în Colegiul de redacţie „Avanti Publishers.com”, Karachi, Pakistan & Windsor, Connecticut, USA; Membru în Colegiul de redacţie „Computer Engineering and Information Technology Journal CEITJ”, Indore, Madhya Pradesh, India; Redactor la Social Sciences and Educational Research Review, Sitech Publishing House – Craiova, România; Vice-preşedintă a Observatorului Internaţional de Ştiinţe Sociale (OISS), afiliat la UAIC, România: Redactor şef al revistei „Destine literare”, Montreal, Canada; Redactor la „Revista de recenzii”, Craiova, România; Fondatoare şi preşedintă la Asociaţia ArtVerba, Târgu-Mureş, România; Membră a Asociaţiei Canadiene a Scriitorilor Români (ACSR), Montreal, Canada.