Adrian Grauenfels: Fernando Botero sau cultul obezității extreme
1932 – Se naşte Fernando Botero – Pictor, sculptor, caricaturist, portretist Columbian.
La 12 ani capătă instrucţie de matador în paralel cu şcoala normală. Să nu ne mirăm că primele sale picturi sunt inspirate de arena cu tauri. La numai 16 ani prezintă picturi înregiunea să natală Medellin. Avea un caracter rebel, protestatar şi este expluzat din şcoală când produce vâlvă cu un articol scris pentru un ziar local în care laudă cu entuziasm non-conformismul artei lui Picasso. Discuţia despre importanţa distorsiunii a fost privită de autorităţi că fiiind obscenă.
Artistul se mută la Bogota şi acolo cunoaşte avangarda locală, crema inteligenţei, pictori care se întâlneau la Cafeneaua „Automatica”. La numai câteva luni de la sosire Botero deschide o expoziţie solo. Cu banii câştigaţi din vânzarea tablourilor îşi permite să călătorească în Europa. A studiat la Madrid, la muzeul Prado şi a cercetat frescele lui Giotto la Florenţa în Italia. Se mută la Paris că să studieze operele Luvrului. Dar partea importantă a experienţei sale o capătă în Italia. În 1956 se însoară cu Gloria Zea şi se mută cu proaspăta soţie în Mexico unde întâlneşte arta lui Diego Rivera. Stilul lui Rivera, opulenţa lui Ingres, îl determină în alegerea drumului sau artistic.
În 1956 expune la New York, faima lui creşte şi la numai 26 de ani este numit profesor de pictură la universitatea din Bogota. Din anii 60 trăieşte la NY şi se separă de Gloria Zea. La NY întâlneşte ostilitate din partea criticii care era în marea majoritate de formaţie expresionistă. Schimbarea se produce în anul 1961 când muzeul MOMA cumpără faimoasa sa replică pentru „Mona Lisa la 12 ani”. În următorii ani Botero oscilează între Columbia, Europa şi NY. În 1973 se mută la Paris cu Cecilia Zambrano. Cei doi au un fiu Pedro, mort într-un accident rutier la numai 5 ani. Din 1983 începe să producă sculpturi. Locuia în Italia la Pietrasanta lângă numeroase cariere de marmură. Munca lui devine recunoscută, căutată şi expusă în toată lumea. După anii ’80 Botero preferă sa facă sculptură care se aseamănă picturilor sale.
Admirator al deformaţiei voite, întâlnită la Pierro de la Francesca şi la Picasso, ea devine la Botero referenţa, standardul unei noi estetici şi frumuseţi găsită în obezitate. Botero expune o operă eclectică, influenţat de expresionism şi abstract dar dezvoltă în timp un stil personal, în care personajele sunt ca nişte păpuşi de gumă umflate într-o obezitate exagerată. După cum explică scriitorul Vargas Llosa anatomia excesivă nu degradează ci este un rafnament al unor persoane în carne şi oase, finite plastice care populează o lume a lor, a formelor şi a culorilor.
Stilul sau numit situaţional include naturi moarte şi peisaje populate de personaje care se aseamănă. Se pictează pe sine ca bărbat sau femeie, în poziţii sau situaţii uneori bizare. Seturile au şi ele umor, au maliţie, satirizând momentele vieţii sau ridicolul unor personaje de proporţii exagerate plasate în aspectele banalului cotidian.
Botero explică înclinaţia sa spre obez astfel: „Un artist este atras de de anumite forme fără să ştie cauza. Adopţi o poziţie, mai mult intuitiv, mai târziu e posibil să găseşti raţiunea acestei alegeri. Devine convins că exagerarea proporţiilor este esenţa artei sale, probabil influenţat de exuberanţa naturală a Columbienilor şi a Columbiei, „o ţară condusă de o mare doză de exagerare” după cum o vedem descrisă în romanele lui Garcia Marquez. O altă direcţie a fost parodierea marilor maeştrii care i-a adus o internaţională celebritate şi recunoaştere. Botero rămâne un pictor original şi neafiliat vreunei mişcări artistice. Mai toate pânzele sale au accente satirice, umor, ne amuză şi ne pun pe gânduri la graniţa fină dintre real, suprarealism şi imaginar. Este inteligenţă şi înţelepciune în munca sa care a rămas nealterată timp de câteva decade.
În anul 2005 Botero capătă un mare ecou internaţional după expunerea în Europa a seriei de tablouri Abu Ghraib, picturi care denunţă abuzurile americanilor în deţinerea prizonierilor în timpul războiului cu Iraqul. Aceste tablouri nu au fost vândute ci donate muzeelor. Botero este expus azi în marile capitale, parcuri şi muzee din Europa şi America. Îl găsim la Roma, Londra, Ierusalim sau Madrid în statui care ne surprind şi produc zâmbete, ele induc nevoia a fi fotografiate prin bucuria şi mirarea estetica indusă, adrenalina oricărei arte…
Adrian GRAUENFELS
Rishon LeZion, Israel
14 Martie 2015
