Emilia Țuțuianu: Nostalgie
NOSTALGIE
Ea trece pe stradă făcând paşii mici
şi simte în ceafă, în spate, pe-obraz,
privirile celor ce grav o condamnă:
„Păr verde?!…Păr verde?!…
s-aude ecoul.
Ea merge înainte –
şi vântul pribeag îi mângâie părul…
„- Ce verde închis!?…E pădurea?!
uimit îşi pune-ntrebarea..
Iar fata, încet îi şopteşte:
„-Pădurea e-n sufletul meu,
mi-e dor de pădure şi nu pot să o văd,
şi numai suflarea ta ştie să mângâie,
Pădurea din părul meu.”
Emilia Țuțuianu