Camelia Cristea: Am fost
Am fost
Am fost cândva o pajişte înflorită,
Şi au crescut pe- alocuri buruieni,
Firul ierbii grabnic se usucă
Trecem fără vlagă, tulburate vremi.
Am fost trup şi suflet, cântec de iubire,
Note muzicale în acord perfect,
Partitură ştearsă…doar în amintire
Se aud ecouri. Oare tu mă chemi ?
Am atins în vise soarele şi luna,
Cerul plin de stele, toate strălucind
Se deşiră firul, asta este vrerea.
Înrămez trecutul. Astăzi e declin.
Am clădit castele, turnuri efemere
Toate sfărâmate, valurile trec
A rămas în urmă flacăra tăcerii
Undele albastre, soarta ne-o petrec.
Înfloresc castanii, plopii fără soţ
Trec pe rând iubiţii, cum şi noi am fost
Se scriu iar poeme, cărţile-s deschise
Visele frumoase nu sunt interzise.
Verbul a iubi se conjugă rar,
Unii sunt sărmani, nici nu au habar.
Leşul iernii pleacă cânta ciocârlia
Şi-n decor reintră iarăşi bucuria !
Camelia Cristea