Olguţa Luncaşu Trifan: poesis
Învredniceşte-mă, Doamne !
Învredniceşte-mă Doamne,
când sufletul eu mi-l privesc,
să te aflu pe tine, să stiu,
nu cât, ci doar cum să trăiesc!
Învredniceşte-mă Doamne,
când pierduţii de tine-ntâlnesc,
să-ti caut, să-ţi aflu iubirea,
mireasmă de suflet, să-i liniştesc!
Învredniceşte-mă Doamne,
în vreme de mari încercări,
să rezist, să fac faţă, să pot
în suflete triste să aduc alinări!
Învredniceşte-mă Doamne,
în privirea pierdută a unui copil
să citesc, să aflu soluţii, să-l ating,
zâmbetu-i dulce nu mai fie umil.
Resemnare
Un flaut trist îmi cântă, de plecare…
plânsul lui, acum, dezleagă un mister:
sorbit-am timpul, lacom, cu-nsetare.
Ce-aş mai putea să fac ? Mă rog şi sper…
Nu mai e timp de glume fără noimă.
Viaţa e scrisă, pe foaie de destin,
cu versuri scurte, albe, făr’de rimă.
Îngenunchez în faţa Ta, mă-nchin…
Am ostenit. O clipă pendulează
răscruce între: “a fi sau a nu fi”.
Flautul, trist, rece acord vibrează.
Eu, lut, pe-al Tău altar mă voi jertfi.
Vă las acum, să îngrijesc de mine.
Aştept cuminte. Facă-se voia Lui!
Ziua în care numai noaptea vine,
mă-nchin şi spun adio flautului.
Cu dor de tine
Cât de fragilă, astăzi, mi te arăţi uimirii
cerşind apoteotic din lacrimi ametist…!
Îţi cercetez privirea, enigmele trăirii
şi-n profunzimea-i dulce mă văd: doar eu exist…
Te vreau, iubito, în frunza ruginie-a toamnei,
te vreau şi-n fulgii iernii – petale de argint,
te vreau, când primăvara îşi pune haina doamnei,
te vreau, iubito, vara, mereu dulce alint!
Iubeşte-mă! Aruncă-mi-te-n braţe! Fii toată,
astăzi, ca un templu, o rază de lumină!
Reinventează-mi timpul şi viaţa înc-odată,
eu, iris zâmbitor, la tine pe retină!
Te vreau, iubito, să-mi răsari în suflet, o floare,
să-ţi simt mirosul, să mă îmbăt cu el şi iar,
vindecătoare-n vene, cînd sufletul mă doare,
să te prelingi, iubito, în dulce şi amar!
Spune-mi!
De ce te-oi fi iubind, atunci,
când răsăritu-mi chemi în noapte,
cănd rouă din iubire-aduci
în ochii-ţi ce-nfloresc în şoapte?
Zburdând prin tainele trăirii,
de ce te-oi fi iubind, atunci,
când simt amprentele iubirii
pulsând prin iarba verde-n lunci?
Mă-nec în ochii tăi adânci
cerând răspuns privirii tale…
De ce te-oi fi iubind, atunci,
crescând femeie din petale?
Când doru-n piept nu-mi mai încape,
voi smulge vântului porunci
să mi te mângâie pe pleoape…
De ce te-oi fi iubind atunci?!
Fluturi ninși
Priveam
necuprinsu-ți
mistuită de mirare.
Dorind ca
trup obosit, de uitare,
să nu se descompună
în fragmente iluzorii,
dezorientate,
să nu fugă anapoda,
șiroind dorințe sterpe,
pe coama anilor pierduți,
din ochiul timpului
cenușiu.
M-am văzut
strălucind
în ochii blânzi ai Soarelui,
ce-mi privea
imensitatea zorilor.
Mă contempla
ca pe o carte de căpătâi, necitită.
Ca pe ultimul poem
din Cântarea Cântărilor
atingând
spații după spații,
rescriindu-ne fericirea
pe cerul vieții,
cu fluturi ninși.
Olguţa Luncaşu Trifan
