Mugurel Pușcaș: La Ruşii-Munţi
La Ruşii-Munţi
La Ruşii-Munţi…
Seară fierbinte de vară…
Greierii cern
Timpul cu aripi de ceară.
Trec lin păstori,
Turme spre somn si uitare…
Fusele torc
Veşnic, pe-a vieţii cărare.
Sub Bursucău,
Satul petrece sorocul…
Mândri, rusenii,
Împărăţesc holda, locul.
Mureşul sfănt,
Curge spre ceruri de stele…
La cimitir,
Dorm amintirile mele.
Sufletul meu,
Încărunţeşte-n pustie…
E Dumnezeu,
Rusan din veci, spre vecie.
LA RUŞII-MUNŢI
La Ruşii-Munţi se toarce veşnicia…
Stă Bursucău-n mâini cu-n fus de timp…
Dumnezeiescul Scaun stă de veghe,
La firul vieţii-n fiece-anotimp.
La Ruşii-Munţi e mai albastru cerul…
Strălucitoare stele-n nopţi de jar,
Par licurici împrăştiind lumină…
Clipe de vară-n vremuri de cleştar.
Pe drum de care, mai aproape-i visul…
Când ostenit se-ntoarce de la câmp,
Tăranul, adormit, cu biciu-n mână,
Visează holde mari pe-al său pământ.
Curgând încet, purificând prin apă,
De la-nceput spre mâine, vii si morţi…
E Mureşul, eternă acoladă!
Ruseni au fost, vor fi, suntem cu toţi!
Mugurel Puşcaş
( Liga Scriitorilor din România)
(vol.”Cabana de foc”)
