Mugurel Pușcaș: Cabana iubirii
CABANA IUBIRII
În zori, e timpul să-mi revăd iubita…
E vremea să mă-ntorc, din nou, în munţi,
Să bat cu pasul drumuri neumblate,
Să redeschid ale vieţii punţi.
M-aşteaptă munţii codrilor sihaştri…
M-aşteaptă puşca atârnată-n cui,
Cabana neştiută a iubirii,
În prag, iubita mea şi-a nimănui.
Vechi călător să calc vremelnicia,
Să redevin din nou învingător,
Să-mi curgă peste plete reci cascade
Şi iarba să-mi tresară sub picior.
M-aşteaptă fiarele fără odihnă
Să repetăm scenariul ancestral…
Să-mi pun pe umeri blana aburindă,
Fad, mirosind a sânge animal.
Cu carnea-n tolbă, împrăştiind căldură
Să plec înspre cabana mea de foc,
Iubita mea aşteaptă-nfometată…
Voi repeta al cărnii dulce joc.
Ca fiarele, mereu, fără odihnă,
Ne vom iubi frumos şi clandestin,
Vom transpira sub pături de zăpadă,
Vom degusta al trupurilor vin.
Apoi…Din nou…Mai singur decât moartea,
Voi face loc tristeţii între noi
Şi voi pleca din munţi, spre mai departe,
Mereu pribeag…Drumeţ, spre alte zori…
DIMINEAŢA
Aşa frumoasă eşti de dimineaţă,
Îmi vine să te-nvălui într-un nor…
Să-ţi dăruiesc o toamnă, ca prefaţă,
Cu dragoste, apoi, să te-nconjor.
Pe coapsa ta se profilează jaruri,
Corăbii vechi se-ntorc dinspre zenit…
E vară, încă, pe-ale tale maluri,
Aş vrea să fie aşa la infinit.
E doar un vis…E timpul…Nu ne iartă…
Dar tu, frumoasă, ştiu, mereu vei fi,
Iubirea noastră, tandru punct pe hartă,
Va încălzi ale vieţii sihăstrii.
Apoi…Târziu…Pleca-vom mai departe…
Ne-aşteaptă cele cotidiene, vechi,
Vom depăna în pagini vechi de carte,
Corăbii, trupuri, suflete-perechi.
Mugurel Puşcaş
(vol.”Cabana de foc”)
(Liga Scriitorilor din România)
