Maria Diana Popescu: Noul Preşedinte trebuie să rupă tratatele fiscale dăunătoare României

22 Jan 2015 by admin, Comments Off on Maria Diana Popescu: Noul Preşedinte trebuie să rupă tratatele fiscale dăunătoare României

Nu sînt omul care să se îmbete înaintea nuntaşilor şi nu accept ca poporul să primească din nou doar o batistă de şters lacrimile din partea unui suflu, aparent, echilibrat. Nu cred nimic pînă nu voi vedea reparaţii morale şi financiare pentru români, locuri de muncă, salarii şi pensii ca în Vest. Abia atunci putem spune  că „România lucrului bine făcut” nu e o lozincă. Analistul Ilie Şerbănescu spune aşa: „Ajunsă la guvernare, fosta opoziţie nu poate face de fapt nimic pentru a combate marile neajunsuri ale românilor, care sunt aceleaşi cu cele ale bulgarilor: sărăcia, umilinţa de la Bruxelles, practicile coloniale ale monopolurilor (bănci şi companii) vest-europene care au luat în stăpânire ţara”. Nu cred nimic, nu mai cred în lozinci pînă nu dispare din Guvern ultimul corupt şi incompatibil, pînă nu dispare rasa de politicieni violenţi, haotici, tot timpul puşi pe harţă şi răfuieli politice, pe furt, şantaj şi îmbogăţire. Românii au nevoie şi aşteaptă de un sfert de veac o schimbare în bine a nivelului de trai, aşteaptă un preşedinte pentru popor, un preşedinte pentru care poporul să fie mai presus de orice. Românii aşteaptă un preşedinte care să scuture Ţara de sclavia organismelor financiare mondiale şi să ţină femeiul în ploaie, pentru că acest organism nu este parte a vreunei soluţii de redresare a României, ci parte a problemelor crizei pe care o adînceşte perpetuu.

 

Noul Preşedinte trebuie să spună nu politicilor de austeritate

 

România şi toate ţările de sub tutela F.M.I. au devenit colonii insalubre, unde bancherii şi cămătarii mondiali se distrează cu banii şi cu viaţa oamenilor.  Românii aşteaptă un nou început acasă şi în Europa. Noul Preşedinte trebuie să spună nu politicilor de austeritate de la Bruxelles şi să rupă tratatele fiscale dăunătoare României. Sper că va da României posibilitatea să renască. Deocamdată îşi savurează felicitările, masa şi dansul, pe urmă va fi pus sub lupă, capturat, contorizat şi strîns cu menghina de către oficialii europeni, americani şi de alţi oficiali ai lumii, funcţie de interese, convinşi de importanţa României în geopolitică. Sînt un optimist-pesimist, pentru că de un sfert de veac noi n-am făcut altceva decît să rotim prin vot hoţii sătui cu hoţii flămînzi. Am sărit dintr-un guvern în altul, trecînd prin numeroase şi nepotrivite formule de guvernare. „Şi cu asta ce-am făcut?” – vorba lui Constantin Tănase. Am ajuns tot de unde am plecat. Dacă noul preşedinte va eşua în încercarea de a conduce Ţara spre bunăstare, trebuie să înţeleagă faptul că vremea acestor seniori expiraţi a trecut. Românii sătui de circ, austeritate şi sărăcie au aşteptări enorme.

Noul Preşedinte trebuie să spele numele României, mînjit de un sfert de veac cu sute de dosare penale

 

Simt că România va fi în continuare strînsă de  gît de găşti mafiote şi catilinare, de aceeaşi indivizi dubioşi, care mai au încă doi ani de mandat.  Dacă justiţia nu-i cazează cu preţuri mici la mititica, vor trăi boiereşte în continuare şi se vor distra pe seama românilor la fel cum se distrează B.N.R., achiziţionînd pentru angajaţii săi haltere, biciclete, benzi şi echipamente fitness, în valoare de 60.000 euro. Apropo de bănci, Florin Dănescu, preşedintele Executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, a precizat „că băncile sunt blamate pe nedrept în România şi că practica face parte dintr-un joc, valabil şi la nivel european, denumit Jocul Acuzelor.” Să înţeleg că domnul Dănescu n-are conştiinţă, pardon cunoştinţă de faptul că bancherii – cîtă frunză, cîtă iarbă, pe teritoriul Ţării – abuzează milioane de români prin clauze frauduloase şi comisioane abuzive şi că neapărat au nevoie de vizita D.I.I.C.O.T.? Sub umbrela instituţiilor financiare se adăposteşte o întreagă mafie la nivel naţional! Aştept ca noul preşedinte să spele numele României, mînjit de un sfert de veac cu sute de dosare penale, cu marile tunuri, cu afaceri pe banii  şi cu terenurile statului, afaceri cu avuţia naţională. Sînt o reală problemă pentru Ţară lichelele din funcţii de stat şi politice: parlamentari, senatori, miniştri, primari, şefi de consilii judeţene – de toate culorile politice – au furat cu legea în mînă şi au fost apăraţi de ea! În 25 de ani, aceşti vrăjitori au transformat economia României în scrum şi cenuşă. De la exportul de vapoare, grîne, maşini grele, utilaje petroliere, utilaje agricole, am ajuns la exportul de capre, oi, bujii şi la importul de bancheri-cămătari, molluri şi farmacii.

 

 

Maria Diana Popescu, Agero

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii