Cuvânt și iubire

,,În textul Evangheliei citit astăzi găsim cuvintele proorocului care zice: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu“ (Osea 11, 1). Cel căruia i s-a încredinţat ocrotirea Pruncului Dumnezeiesc a fost Dreptul Iosif, a cărui pomenire o face azi Sfânta Biserică. Dreptul Iosif primește poruncă în vis, de la înger, care îi zice: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.“ (Mt. 2,13). Doamne, Tu, Care ai mulţimi nenumărate de îngeri, îi dai poruncă unui om să-L ocrotească pe Fiul Tău?! Ce har a primit acest pământean – Dreptul Iosif – ca el să ia chip de înger păzitor al Fiului lui Dumnezeu?!

Iubiţi credincioși,

      Irod a fost primul om, care, pus în faţa Luminii celei de Sus, s-a văzut pe sine și apoi a căzut în sine și din sine a căzut în adânc, în râul de sânge al nevinovaţilor prunci pe care i-a ucis. Irod, prin uciderea pruncilor, deschide poarta unei noi galaxii în univers, galaxia martirilor. Cei ce se luptă cu Dumnezeu au o gândire cu sumă zero și au intrat în noaptea minţii. Pendula timpului pentru ei se oprește deasupra mormântului. Azi, Irod nu mai taie capul pruncilor, însă, din nefericire, se încearcă tot mai mult să li se taie mintea. Iubite mame, ce vom răspunde lui Dumnezeu și sociologilor la întrebarea: de ce, în școlile noastre, în urmă cu o sută de ani, erau mai mulţi copii decât azi?! Oare suntem noi, cei de azi, autorii ultimului act din tragedia neamului nostru românesc? A face socoteli cu moartea este cea mai cumplită aritmetică pentru un neam. În decursul frământatei istorii a neamului românesc, unii au făcut socoteli cu moartea pentru neamul nostru, dar n-au reușit, pentru că Dumnezeu a fost cu noi și cu strămoșii noștri.

Iubiţi credincioși,

      Dreptul Iosif a luat pe Pruncul Iisus- Fiul lui Dumnezeu- și pe maica Sa și au fugit într-o ţară străină. Iată ce conlucrare tainică între Dumnezeu și om, omul fiind chemat să fie împreună lucrător cu Dumnezeu. Doamne, azi mă chemi să fiu împreună lucrător cu Tine aici, la brazda de vest a României, în străvechiul pământ al Daciei, în vatra Banatului. Ţinând cont de faptul istoric că legiunile romane se mișcau dintr-o parte în alta a Imperiului Roman, prin analogie, putem să spunem că, încă din perioada ocupaţiei romane, printre ostașii romani se aflau și creștini. Mărturiile arheologice din secolele al III-lea și al IV-lea ne pun în faţă urme materiale ale culturii și credinţei creștine din părţile Banatului. Poziţia geografică a Banatului- în vecinătate cu Imperiul Bizantin și cu Muntele Athos- fac din această zonă un centru creștin puternic, încă din mileniul întâi, încununat de întemeierea unor mănăstri precum Sfântul Ioan Botezătorul de la Morisena sau Sfântul Gheorghe de la Maidan (Oraviţa), mănăstiri ctitorite la începutul secolului al XI-lea. Aceste mănăstiri au fost vetre de cultură și credinţă creștină în jurul cărora s-a dezvoltat o viaţă bisericească intensă. Spre aceste vetre de sihăstrie se va îndrepta în anul 1650 un sihastru din Muntele Athos- pe nume de călugărie Iosif- care va conduce Biserica din Banat în calitate de mitropolit între anii 1650-1653. Pentru viaţa lui aleasă a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1956 (7 octombrie). Câte mame sfinte, câţi părinţi sfinţi n-a dat Banatul! Banatul este și el un antimis cu sfinte moaște Reașezarea din punct de vedere canonic și administrativ a Timișoarei la loc de cinste în Biserica Ortodoxă Română, s-a făcut cu mari greutăţi, având în vedere contextul istoric al stăpânirilor străine ( otomane și hasburgice).

Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna a fost unul din ierarhii care a promovat Biserica din Banat dându-și seama de importanţa unui scaun vlădicesc la Timișoara. Ca o încununare a strădaniilor bunilor credincioși din Banat, după terminarea lucrărilor la această catedrală (63/32- 82 ha-1500mp), scaunul vlădicesc de la Timișoara, în anul 1947, revine la tradiţia istorică bisericească, la rang de mitropolie. Pe acest scaun vlădicesc a urcat Mitropolitul Vasile Lăzărescu și apoi, timp de o jumătate de veac, vrednicul de pomenire Mitropolitul Nicolae Corneanu. Doamne, ia-mă Tu de mână și învaţă-mă să fac primii pași în aceste locuri binecuvântate de Tine, în care au trăit și Ţi-au slujit Ţie și neamului nostru strămoșii sfinţi din Banat, așa cum m-a învăţat maica mea să fac primii pașii în vatra casei părintești. De azi, Banatul va fi pentru mine pridvorul Raiului, de unde, Doamne, să ne primești la Tine pe toţi cei ce vom mărturisi credinţa în Preasfânta Treime Dumnezeu și „ne vom face tuturor toate“.(cf 1 Cor. 9, 22). Doamne, dă-mi cheile acestui sfânt tezaur al Bisericii și al neamului nostru din Banat și ajuta-mă ca, împreună cu cinstitul cler și cu bunii credincioși, să-l păstrăm în sfinţenie și să mai adăugăm la el lacrimile credinţei și ale pocăinţei noastre! În Sfânta Biserică Îl vom cunoaște pe Dumnezeu Tatăl, vom trăi viaţa în Hristos și vom dobândi pe Duhul Sfânt.

„Biserica, care era duhovnicească, s-a arătat în Trupul lui Hristos, arătându-ne că, dacă cineva din noi va păstra Biserica în trupul său și nu o va strica, va primi pe Duhul cel Sfânt“ ne spune Sfântul Clement Romanul (PSB vol. I , pag.119). Sfântul Ignatie Teoforul zice: „Unde este Hristos, acolo este și Biserica Universală.“ (Epistola către Smirneni cap. VIII, 2 în PSB vol.1, pag.222). „Biserica este casa binecuvântată și locul de primire al harului dumnezeiesc“ spune Sfântul Ambrozie al Milanului (PSB vol.53, pag. 284). Întemeierea Bisericii este creaţia lumii din nou: în ea se creează cer nou. ( cf. Is.65,17), (Sf. Grigorie de Nyssa, PSB vol.29, pag.292). Astăzi, când trăim într-o lume din care se dorește a fi izgonit Hristos, ierarhii, preoţii și credincioșii sunt chemaţi mai mult ca oricând să rămână neclintiţi în Trupul viu al Bisericii. România este o ţară creștină, România este ţara lui Hristos.

Biserica este maica mângâierii celor în suferinţă. Biserica dă sfinţi Raiului și neamului fii binecuvântaţi. În Biserică ne regăsim pe noi, dar și lumea creată de Dumnezeu. Biserica este spaţiul de nădejde și de comuniune al tuturor fiilor ei, indiferent de starea socială. Rolul slujitorilor Sfintelor Altare este să pregătească poporul lui Dumnezeu pentru Împărăţia Sa. Arhiereul poartă o mare responsabilitate în viaţa Bisericii. El „este luat dintre oameni, pentru oameni, spre cele ale lui Dumnezeu.“ (Evrei 5, 1). El este chemat „să se facă tuturor toate“ și „în orice chip să-i mântuiască pe unii“ după cum spune Sfântul Apostol Pavel (cf. 1 Cor. 9, 22). Arhiereul, prin slujitorii Sfintelor Altare, adună poporul drept-credincios în jurul Sfântului Potir, unde Se află Hristos Domnul. Aici mărturisim aceeași credinţă izvorâtă din Evanghelia lui Hristos și din cuvintele și trăirile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Arhiereul este garantul păstrării și mărturisirii de credinţă a Bisericii, al păstrării Tradiţiei Sfinte și a rânduielilor liturgice din Biserică. El integrează credincioșii din eparhia sa în sânul Bisericii neamului său și prin aceasta în sânul Bisericii Universale a lui Hristos. El este chemat să devină glasul lui Dumnezeu pe pământ, să ia Crucea lui Hristos și s-o ducă pe Golgota neamului său. Arhiereul este împreună lucrător cu preoţii din eparhia sa; cu ei și prin ei cheamă și îndrumă poporul lui Dumnezeu pe cărarea Raiului.

Cinstiţi părinţi,

      Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute ca, împreună lucrând, să primim răsplata celui care a știut să-și înmulţească talanţii. Parohia pe care o păstoriţi este locul unde împărtășiţi credincioșilor Cuvântul, Trupul și Sângele lui Hristos. Azi se produc mutaţii demografice în parohii, iar cele de la sate au o populaţie din ce în ce mai îmbătrânită. Suntem provocaţi azi să răspundem problemelor noi care apar într-o societate tot mai secularizată. Azi, preotul nu poate sluji doar la un sigur altar, ci el trebuie să slujească și la altarul milei, al întrajutorării celor în nevoi și în necazuri. Bătrânii nu sunt la marginea lumii, ci ei trăiesc în pridvorul Împărăţiei lui Dumnezeu. Tinerele vlăstare ale Banatului trebuie să fie o prioritate a misiunii noastre pastorale. Ei sunt viitorul Bisericii din Banat și al neamului nostru. Educaţia copilului începe chiar din pântecele maicii sale; el trebuie păzit de atâtea ispite care sunt azi în societatea noastră. Biserica și școala trebuie să conlucreze cât mai strâns pentru a lăsa Bisericii și neamului fii de nădejde, buni creștini și buni români, iubitori de Dumnezeu, de neam și de ţară. De asemenea, școala teologică are menirea să formeze tineri bine pregătiţi și cu o trăire aleasă pentru sfintele altare.

Vieţuitorilor din mănăstiri,

      Vă îndemn să trăiţi după rânduielile Sfinţilor Părinţi și ale marilor duhovnici, făcând din mănăstire o oază duhovnicească spre mângâierea celor ce vin cu evlavie spre aceste vetre vechi de spiritualitate românească.

Iubiţi fii duhovnicești ai Banatului,

      Am răspuns azi chemării frăţiilor voastre și a Sfântului Sinod de a veni aici, pe aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu, în care au slujit atâţia ierarhi sfinţi, printre care și Sfântul Iosif de la Partoș. Vin cu dorinţa sinceră și sfântă de a fi slujitorul lui Dumnezeu și al frăţiilor voastre. Aveţi aici un distins corp universitar care a pregătit atâţia fii ai neamului nostru românesc. Iată una din bogăţiile Banatului. Împreună cu cei care slujesc la altarul școlii, cu preoţii din eparhie și cu autorităţile locale, aș dori să-mi unesc truda mea spre binele Bisericii și al neamului. Fiii Banatului s-au adus jertfe vii aici, în Timișoara, în Decembrie 1989, aprinzând din inima lor candela unui veac nou- cel al credinţei în Dumnezeu. Celor care s-au jertfit le port respect și recunoștinţă, iar celor care au rămas cu lacrimi pe obraz, aș dori să le fiu o sinceră mângâiere.

Iubiţi fii ai Banatului,

      De azi veţi fi în rugăciunile mele pe care le voi înălţa către Bunul Dumnezeu. Cu ziua de azi trec din Mitropolia Ardealului în cea a Banatului, dar rămân statornic în credinţa mea și în dorinţa sinceră de a sluji lui Dumnezeu și Bisericii neamului nostru românesc. Îi asigur de tot respectul meu pe toţi cei ce locuiesc în Banat, chiar dacă sunt de un alt neam și de o altă credinţă. Nădăjduiesc într-o bună colaborare spre binele tuturor celor ce locuiesc aici, în acest binecuvântat pământ al Banatului. Întind o mână caldă și prietenoasă fraţilor noștri aflaţi dincolo de frontiera de sud- vest a ţării și-i asigur de dragostea și preţuirea mea.

Preafericirea Voastră,

      Aţi întronizat și aţi hirotonit mai mulţi ierarhi din Biserica Ortodoxă Română, iar azi aţi întronizat pe Mitropolitul Banatului. V-aţi născut pe aceste meleaguri care au un loc aparte în inima Preafericirii Voastre. De aceste meleaguri Vă leagă binecuvântaţii ani ai copilăriei și ai primului abecedar. De aici V-a chemat Dumnezeu la cea mai înaltă și grea slujire din Biserica Ortodoxă Română, aceea de Patriarh.

Preafericirea Voastră, purtaţi crucea unei întregi biserici, iar mie mi-aţi încredinţat de azi să port Crucea Banatului. Mulţumesc Preafericirii Voastre și Sfântului Sinod pentru încredere și Vă rog să mă pomeniţi în rugăciunile Preafericirii Voastre.

Mă îndrept acum, în cuvântul meu, către venerabilul Vlădică Timotei al Aradului, către Preasfinţitul Lucian al Caransebeșului, către Preasfinţitul Paisie, rugându-i ca împreună să slujim lui Dumnezeu și credincioșilor din Banat.

Las cuvânt de mângâiere preoţilor, cinului monahal și credincioșilor din Eparhia Munţilor pe care nu-i voi uita în rugăciunile mele.

Dumnezeu să fie cu mine și cu toţi cei ce azi îmi sunt încredinţaţi spre păstorire!”

† Ioan

al Banatului

sursa: basilica.ro