Margareta Cemârtan Spânu: ,,Pasărea fără aripi “
La noi
,,Satul în care m-am născut, satul bunicilor şi al străbunicilor mei este Mihăilenii Vechi din raionul Răşcani, judeţul Bălţi. Până la venirea sovieticilor (n.n.-1940), oamenii trăiau într-insul aşa cum apucaseră din bătrâni: frumos şi liniştit. Cea mai mare bogăţie era pământul- nu banii, nu aurul, ci pământul. Dacă omul avea pământ, nu murea de foame şi după cum muncea, aşa trăia. … Şi oamenii munceau din greu, iar Dumnezeu îi binecuvânta cu de toate. Nu aflai gospodar să nu aibă în casă belşug de grâu, porumb, fasole, ouă, brânză, lapte şi dulceţuri. Şi-atât erau de îndestulaţi, Încât în Sâmbăta Morţilor, când venea vremea să dea de pomană la vreun sărac, ca să fie mai primit, n-aveau cui da, că toţi trăiau bine. Oamenii se temeau de Dumnezeu şi de păcat şi ştiau că tot răul aduce pedeapsă de sus, de aceea fiecare se silea să facă bine. Iar de se şi întâmpla să fie vreo gâlceavă … Îşi cereau iertare unul de la altul şi gata, că ştiau că-i păcat să ţii mânie asupra fratelui şi că de nu vei ierta aproapelui, nici tu nu vei fi iertat.”
La ei
,,… şi am văzut un lup fugind dinaintea noastră. .. fel de fel de jivine, ziua în amiaza mare….Noaptea târziu am ajuns într-un cătun cu vreo cinsprezece case. Nu se vedea nimic, decât numai umbrele caselor şi un lac mic care lucea. Ne-am repezit ca vitele într-insul, să bem apă. După ce ne-am săturat, ne-au aşezat pe toţi într-o magazie mare din bârne şi acolo am stat până dimineaţă. Dimineata cum s-au ivit zorile, hai repede la fântână! Dar de unde fântână, că nu era nicăieri! Singura apă era lacul acela. Întrânsul intrau şi caii, şi vacile, acolo se bălegau şi tot acolo femeile spălau rufe şi luau apă de băut şi de făcut mâncare! N-am avut încotro şi ne-am spălat în el. …În primul rând toţi ne-am repezit după mâncare, fel de fel de ciuperci ce creşteau prin pădure şi peşte din iaz. .. Pe urmă, bărbatii au săpat fântână frumoasă, cu împrejmuire de bârne, cu cumpănă, cu căldare, ca pe la noi. Ruşii tare se mai mirau: – Ia uite, chiaburi şi lucrează!
… După ce au băut şi au văzut că apa e curată şi bună n-au mai luat nici ei din din iaz ci veneau la fântână, chiar dacă era la marginea cătunului. Şi ziceau: – O, moldovan, moldovan! Ce brava sunt sunteţi…”
(Fragmente din Pasărea fără aripi de Margareta Cemârtan Spânu)
