Cuvânt și iubire

„Nu dor nici luptele pierdute, /nici rănile din piept nu dor.

Cum dor acele braţe slute /care să lupte nu mai vor”.

                 (Radu Gyr)

Zilele trecute s-au împlinit 25 de ani de la câteva evenimente, care au marcat viitorul Europei şi al fostei u.r.s.s. În luna noiembrie 1989 în două zone diferite ale Europei aveau loc două evenimente de importanţă majoră. Pe data de 7 noiembrie 1989 la Chişinău aveau să fie blocate tancurile sovietice scoase pe artera principală a Capitalei pentru a participa la parada militară legată de cea de-a 72 aniversare a „marii revoluţii (puci bolşevic-n.n.) socialiste din octombrie”. Se întâmpla acest lucru pentru prima oară într-o colonie a imperiului sovietic după 45 de ani de ocupaţie sovietică, în plin regim sovietic la doi ani până la decretarea independenţei. Grupuri paşnice de manifestanţi în frunte cu regretata, plăpânda Leonida Lari, o adevărată Jane D’Arc, cu alte personalităţi de vază ale intelectualităţii naţionale, au oprit tancurile sovietice, culcându-se în faţa lor. Ofiţerii sovietici şocaţi n-au îndrăznit să calce pe trupuri (exista acest pericol). Astfel a fost zădărnicită acea paradă militară, fiind învinsă frica din noi, inoculată de regimul stalinisto-comunist timp de 45 de ani, fiind doborât zidul dintre noi. În scurt timp, impulsionate de aceste evenimente, la Bucureşti cade regimul comunist al lui Ceauşescu.

În aceeaşi lună pe 9 noiembrie 1989 în altă margine a Europei, la Berlin, cădea simbolul războiului rece – zidul Berlinului, care a împărţit un oraş european în două părţi, o Europă în două lumi, a despărţit rude, tăind în jumătate cartiere, străzi, case ale Berlinului timp de 28 de ani.

Acele evenimente din noiembrie 1989 au marcat o nouă etapă în istoria acestui colţ de ţară. Evenimentele din acel an au fost precedate de alte mişcări în masă, care au avut loc în anii 1987-1988 şi au culminat cu Marea Adunare Naţională cu peste 700000 de participanţi. A fost o generaţie care nu s-a temut de tancurile sovietice, de militarii sovietici înarmaţi, de miile de miliţieni sovietici (înarmaţi şi ei) ai lui V. Voronin (pe atunci ministru de interne). De ce însă astăzi „acele braţe să lupte nu mai vor”? De ce nu mai suntem în stare să anihilăm nişte adunături dodoniste, care mărșăluiesc şi minciunesc poporul prin oraşele Basarabiei fluturând steaguri roşii şi pancarte cu simboluri sataniste: steaua roşie a lui Dodon sau secera şi ciocanul lui Voronin? „Nu vom permite ca în oraşul nostru drag (Iaşi – n.n.) să fluture alt steag decât falnicul nostru tricolor” declara în anii 30’ cunoscutul naţionalist Zelea Codreanu (se referea la tentativele unor forţe de stânga străine Neamului să mărșăluiască cu steaguri roşii pe străzile Iaşului). De ce noi însă permitem ca în oraşul nostru drag să fluture steaguri şi pancarte roşii cu însemne sataniste. Zilele trecute posturile de televiziune ruseşti puse în slujba lui Dodon şi Usatâi, declarau despre zeci de mii de protestatari, care au mărşăluit în Ungheni, Bălţi şi Cahul. Ei bine, de unde să ei la Ungheni 10000 de manifestanţi şi toţi prododonişti şi antieuropeni, în oraşul aflat chiar la hotarul cu Uniunea Europeană şi care beneficiază pe deplin de avantajele acestei vecinătăţi? Sau la Cahul? Minciuni gogonate. Problema e că ei ştiu cum să exploateze la maxim în folosul lor starea de lucruri, în care se află această frântură de popor.

Pericolul e mare. Desigur supăraţi pe actuala guvernare, mai bine zis pe unii din exponenţii ei, sunt mulţi. Au făcut multe găinării. Şi eu am unele rezerve faţă de ei însă un lucru mi-e foarte clar: în orice situaţie trebuie să ne mişcăm înainte pe cărarea europeană trasată. Staţionarea sau întoarcerea înapoi sunt mortale pentru noi acum când ursul tocmai asta aşteaptă să ne reînghită. De ce noi, aflându-ne pe muchie de cuţit împinşi de partidele – făcături ruseşti, continuăm să ne autobiciuim, folosind un anapoda tip de masochism. Televiziunile democrate (parcă ale noastre?) nu mai au acum alte subiecte pentru emisiunile lor decât despre oligarhii Plahotniuc şi Filat şi lupta cu această mafie. Există şi susţinători ai acestor mari luptători cu mafia. Din păcate, unii dintre cei care odinioară au fost activi, neînţelegând până la capăt riscul la care este supusă această frântură de popor acum, nu mai vor să lupte, declarând că „…nu vor vota partidele de la guvernare care sunt pline de mafioţi”. Nu cred că e cea mai bună soluţie. Atâta luptă dusă până acum şi când am ajuns foarte aproape de scop să lăsăm mâinile în jos, deschizându-le astfel drumul spre putere unor forţe oculte. De asemenea, nu-i înţeleg pe bunii noştri părinţi şi fraţi de la ţară. Eu le înţeleg perfect durerile, singur fiind venit de la ţară şi ştiu ce înseamnă munca la pământ: atâta muncă depusă în acest an şi ce s-a ales din truda lor „de un an şi o vară”? Dar să cazi atât de uşor în mrejele slugilor celora, din vina cărora ai nimerit în această situaţie, este chiar ridicol. Priveam cu câtă satisfacţie aruncau în piaţă merele unii pseudo agricultori, instigaţi de ţâncani de-ai lui Dodon. Să nu înţeleagă ei că într-un astfel de partener cum este Rusia nu poţi fi sigur în ziua de mâine. Nu poţi fi sigur că ceva nu l-ar supăra poimâine şi nu va trebui iarăşi să arunci merele în drum.

Mai există un aspect al politicii moldoveneşti actuale: încercarea guvernanţilor actuali de a face politică curată. Premierul Iu. Leancă, primarul D. Chirtoacă caută să lucreze în mănuşi albe. Aşa ar fi corect într-o societate civilizată. Însă atunci când îi ai alături drept concurenţi pe alde Dodon, Usatâii, Voronin, Muşuc, Petrenko ş.a. cum se poate lucra în mănuşi albe, oricum te murdăreşti. Din păcate în acest colţ de ţară politica se face prin metode murdare. Dodon declară că va mări pensiile, alocaţiile pentru naşterea copilului, salariile, acordarea creditelor preferenţiale tinerelor familii, înlesniri fermierilor prin redeschiderea pieţelor ruseşti. „Dodon a spus şi noi îl credem…” repetă seară de seară nişte zombaţi în clipurile electorale ale lui Dodon. Şi eu aş dori să-l cred pe Dodon (e frumos ce spune) însă nu am cum să-l cred. Îmi pun întrebarea: de ce nu a făcut acest lucru atunci când împreună cu doamna Greceanîi erau la guvernare, când nimic nu le încurca. Embargourile la vinurile moldoveneşti pentru prima oară au fost declarate în a. 2006 când ei se aflau la putere. Oare nu e clar că Dodon este un mincinos, iar unii naivi îl cred sau se fac a-l crede. Ceea ce nu minte e că pe vremea guvernării lui a adus bunăstare, însă doar familiei sale, socialistul de astăzi Dodon devenind atunc un capitalist prosper.

Parlamentul adoptă majorarea salariilor profesorilor din sistemul de educaţie cu 20% iar guvernul (înţeleg, din insuficienţă de mijloace) reduce această majorare la 10%. Nu se face aşa în plină campanie electorală. De asemenea, dl D. Chirtoacă a demarat optimizarea transportului de pasageri în Capitală (lucru strict necesar) şi a declarat că va merge până la capăt chiar dacă l-ar costa voturile alegătorilor (dar noi nu dorim ca din această cauză în locul lui să vină un mincinos care a făgăduit multe). Nu cred că această reformă nu ar mai fi aşteptat vreo două luni. Nu se fac astfel de acţiuni în plină campanie electorală atunci când şi aşa suntem pe muchia de cuţit. Repet, pericolul e mare.Ce ar trebui să facem noi cu toţii în aceste ceva mai mult de două săptămâni cât au mai rămas până la alegeri pentru a evita acest pericol, pentru a contracara venirea la putere a lui Dodon, Usatîi, Voronin, care ar însemna renunţarea la cursul proeuropean şi reîntoarcerea în lagărul siberian. Spuneam ceva mai înainte că n-ar fi rău să fim puţin ca cecenii. Acum aş spune altfel: n-ar fi rău să fim puţin ca ucrainenii. Cum le-au şters nasul ruşilor în recentele alegeri! O ţară cu o minoritate însemnată rusească şi cu profunde atitudini proruseşti (ca între fraţi!) până mai ieri ucrainenii au făcut o alegere atât de bună, partidele pro ruseşti luând un număr infim de locuri în parlament. Iar noi continuăm să votăm în masă satana. Să fie această orbire caracteristică tuturor românilor? Priveam deunăzi o hartă apărută după alegerile prezidenţiale din România. O hartă la 2/3 roşie cu secera şi ciocanul, care reprezintă judeţele, în care a câştigat reprezentantul PSD Victor Ponta. Din păcate la aceasta au contribuit şi basarabenii cu cetăţenie română. Cum s-a întâmplat acest lucru? Românismul în Basarabia prin definiţie este opus stângii, care în mare parte este alogenă.   Dacă ar fi făcută o hartă a sărăciei în România ar fi aproximativ aceeaşi. S-a observat că socialismul prinde acolo unde e sărăcie.

Mă îngrozesc la gândul că după 30 noiembrie noi am avea în Republica Moldova aceeaşi situaţie şi această roşaţă ar cuprinde şi spaţiul dintre Prut şi Nistru. În cazul nostru situaţia e mult mai grea, fenomenul fiind alimentat şi de susţinerea masivă a Moscovei. Mereu suntem puşi în situaţia eroului hamletian „A fi sau a nu fi”. Alegerea, pe care trebuie să o facă peste trei săptămâni această aşchie de popor român: „A fi” înseamnă să alegi Uniunea Europeană. „A nu fi” înseamnă să te întorci înapoi în ţarcul rusesc, din care abia am ieşit. De ce „Uniunea Vamală” înseamnă „A nu fi” pentru noi. Fiindcă are o Siberie unde ne va deporta ca şi pe bunicii şi părinţii noştri în momentul când vom ieşi din cuvântul ţarului. Fiindcă Rusia (ca şi Rusia ţaristă din a. 1917) este pe cale de dezintegrare (spun acest lucru toţi analiştii ruşi treji la minte), care nu va fi una liniştită ci va fi condusă de mai cataclisme sociale (ca şi în a. 1917. Atunci pe noi ne-a salvat de grăzăviile războiului civil şi foametei provocate de bolşevici unirea cu Ţara). Fiindcă Rusia de astăzi este copia cele ţariste (în perioada sovietică era mult mai camuflată) cu velicorusismul ei la nivel de politică de stat.

Valeriu Dulgheru