Prof.univ.dr. Dumitru Mnerie: Demnitatea lacrimei
Pentru cuvântul ”demnitate” nu sunt prezentate în dicţionare definiţii prea complicate sau semnificaţii contradictorii. Astfel, ”demnităţii” i se atribuie, în majoritatea publicaţiilor explicative sensul de ”calitate de a fi demn”, iar ”a fi demn” însemnând a fi capabil, destoinic; corect, respectabil; rezervat, sobru, grav. Aceste calităţi, în fapt onorante pentru fiecare om, sunt mai greu de dovedit, celor care pot să o aprecieze. De aici apare nevoia de căutare a modelelor de netăgăduit, cărora să li se poată asocia caracteristica de ”demnitate”. Aceste modele pot fi descoperite de sub diverse acoperământe, care dau nota de discretă nobleţe noţiunii de ”demnitate”. Demnitatea nu se etalează, nu se prezintă pe tejghea sau în galantare, nu se cumpără, nu se vede aşa uşor; ea se descoperă, se poate remarca, se poate intui, mai ales atunci când vrei să ai încredere.
Pentru cuvântul ”lacrimă” găsim explicaţii mai ştiinţifice, cum ar fi: ”secreție lichidă, incoloră, sărată, alcalină, produsă de glandele lacrimale, care umezește suprafața globilor oculari și care se poate scurge în afară, în urma unor tulburări în starea psihofizică a omului”.
În literatură, sau în vorbirea curentă, apare mult mai frecvent pluralul, ”lacrimi”, care sunt asociate cu plânsul, de durere, sau, uneori cu râsul de nestăpânit. Dacă şiroaiele de lacrimi nu pot pune în evidenţă demnitatea celui căruia îi aparţin, lacrima singulară poate impresiona în mod extrem, poate şoca, poate dezvălui taina demnităţii celui, pe al cărui obraz se observă prelinsă discret.
În operele lor, unii poeţi, scriitori, pictori, reliefează lacrima cu o semnificaţie aparte. Spre exemplu, ”Memoria lacrimei” este titlul unei frumoase cărţi scrise de profesorul nonagenar Nicolae Enescu, cu referire la suferinţele omeneşti, mai puţin personale, ci cu mai multe detalii despre durerile ascunse ale unor personalităţi, elite ale vieții culturale, politice ori militare românești din perioada interbelică. Semnificaţia lacrimei scăpate fără voie, în lupta pentru ţară, este mai aproape de demnitatea celui care se sacrifică.
”Lacrima este distilarea sufletului. Este cea mai profundă emoţie a inimii umane exprimată în soluţie chimică. Este un extract concentrat, este produsul final al căderilor şi al suferinţelor. Lacrimile adevarate nu sunt un camuflaj, ci sunt tabloul sufletului desenat pe pânza emoţiilor. Ele sunt portretul celor mai adânci aspiraţii umane. ”(M.R.De Haan)
”Lacrima este gustul vieţii cu fericirea şi mâhnirea ei. Lacrima este chipul fericirii şi al tristeţii. Lacrima este aripa de avânt şi visul de zbor.” (Claudiu Ovidiu Tofeni)
”Lacrima e un leac al firii. E prisosul de simţire, care nu mai încape în sufletul omenesc. ” (Ronetti Roman)
”Lacătele de piatră / Se deschid cu râuri / Lacătele de apă / Se deschid cu stele / Lacătele din noi / Se deschid cu o lacrimă. ” (Octavian Paler)
Părintele Iustin Pârvu, leagă demnitatea românească cu ”lacrima sufletului ofrandă adevărului”
Emil Cioran aprecia că ”O lacrimă întotdeauna are rădăcini mai adânci decât un zâmbet. ”
Poetul Mihai Eminescu în poezia Gândire considera ”Cum lacrima iese din ochi, astfel iese gândirea pe buze ”
”Lacrima Maicii Domnului” este denumirea populară a unei plante delicate, de culoare alb roziu (denumită ştiinţific Hoia), care are o inflorescenţă multiplă, excepţională, parcă ar fi de ceară, pe suprafaţa căreia apare din când în când o mică picătură incoloră.
Atitudinea demnă, dârzenia, corectitudinea faptei nu se trâmbiţează, ca o laudă de sine; ea poate fi trădată uneori de o lacrimă scursă pe ascuns pe obraz. Demnitatea lacrimei este marcată şi de acurateţea ei, de puritatea ei, de nevinovăţia ei.
Când căutăm demnitatea unuia anume, să nu citim în ziare, să nu întrebăm în stânga şi în dreapa, ci să fim atenţi la ”coada ochiului”, de unde, în momente cheie, de răscruce sufletească, de durere ascunsă, de cumpănă emoţională, apare cu demnitate – lacrima.
Pentru fiecare, fie elev, fie student, este important să se concentreze pe învăţătură, pe însuşirea cunoştinţelor necesare profilului profesional ales, pe dobândirea tarelor educative care să le dea mai mult şansa trecerii prin viaţă cu demnitate, fără pierderea speranţei în propriile forţe, ci cu tăria de caracter bazată pe manifestarea corectitudinii, dârzeniei, capabilităţii de a rezolva cu competenţă problemele. Ce bine ar fi să avem parte de cât mai puţine persoane incapabile de o lacrimă a demnităţii.
Sunt cunoscute o serie de întâmplări, ca și semne divine, când din ochii unor imagini reprezentând pe Domnul Iisus Hristos, sau pe Maica Domnului, câteodată se scurge o lacrimă, ca dovadă a demnității sfinte, a aplecării solidare, a apropierii de suferințele oamenilor. Noul bust, realizat după un model creat într-un mod excepțional de sculptorul Dinu Rădulescu, inspirându-se din majoritatea reprezentărilor cunoscute ale scriitorului, a fost turnat în bronz la Timișoara și va fi amplasat la Dumbrăvița. (v.foto).
S-a scris mult despre demnitatea marelui scriitor clasic Ioan Slavici, apreciată de contemporani, dar și de urmași prin interpretarea scrierile sale. În acest sens vom privi mai des bustul, urmărind posibila lacrima scăpată, ca semn al vegherii și alăturării, de-acolode sus … la eforturile noastre închinate prestigiului numelui SLAVICI dar și cu conștiința realizării unui învățământ de calitate și o educație adecvată perioadei actuale. Așa este frumos, să poţi fi apreciat ca demn de misiunea încredinţată !
E frumos să poţi fi apreciat ca demn de misiunea încredinţată !
Prof.univ.dr. Dumitru MNERIE
PREŞEDINTE al Consiliului Academic al Universităţii IOAN SLAVICI
