Scrisoare deschisă către: Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor
Scrisoare deschisă
Către:
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor
În atenția organelor abilitate !
Nu știu cum aș putea să încep această epistolă. Să fie scrisă prin lacrimi sau cu lacrimile mamei? Dacă domnul Ponta este sensibilizat de observațiile mamei domniei sale, eu, cum aș putea sta pasivă privind fața tristă a mamei?
Mama mea, Rizac Viorica, fostă Plăvan, refugiată din satul Cupca, jud, Storojinet , reg Cernăuți, din anii 1944, nu are liniște nici acum. În noiembrie va împlini 84 de ani. Multă suferință, adunată în timp. Familia decimată odată cu evenimentele tragice petrecute la Fântâna Albă, doar ea și o mătușă decedată între timp, au ajuns în România. Cum este să te trezești singur, fără să cunoști pe nimeni, fără identitate ani de zile? Și pe acea mătușă, Ivanof Magdalena, fostă Plăvan care scăpase de jugul terorii, a descoperit-o după 20 de ani. Mama, primise identitate doar în anii 1950. Nu figurează în nici o arhivă. De unde a venit mama? De ce nu se iau în considerare abuzurile făcute de autorități, cu cei refugiați?
Cum se explică, că totuși în calitate de beneficiară a Legii 189/2000, nu poate să-și vadă visul împlinit prin aplicarea corectă a Legii 290/2003?
Cum vă explicați domnilor, ca un dosar depus, având nr.209/2003 la Prefectura Timiș, cu toate actele solicitate în acea perioadă, nu a putut fi soluționat? S-a scris de-a lungul vremii cum au fost soluționate anumite dosare.
Am încercat să iau informații de la arhivele din țară, să pot da de urma moșului meu Plăvan Gheorghe, așteptând acum și răspunsuri din Ucraina.
Spre surprinderea mea, nici mama nu apare în arhive! Dacă mama nu apare nicăieri, cum să pot da de bunicul?
Dacă ,,băieții deștepți” și-au făcut jocurile, nu mai există nici un interes pentru cei pribegi. Ați cunoscut gustul dezrădăcinării domnilor? Nu vă doresc! Suferințele părinților mei mi-au marcat existența. Nu-mi pot renega trecutul! Nu-l pot uita pe unchiul meu Vasile Plăvan avocat, jurnalist, publicist, participant la Marea Unire. Nu pot uita, cum vizitând locul nașterii mamei mele, am găsit doar un drum, nici urmă de casă. Mama căuta fântâna casei. O fântână, cu cea mai bună apă din acel loc întemeiat încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun…
Unde este dreptatea? Îmi cereți certificatul de deces al bunicului! Ajutați-mă să-l primesc, să știu unde aș putea să-i pun o floare la mormânt sau să-i pun o sfântă cruce.
Prin hotararea nr.618/05.12.2011, privind respingerea dosarului depus cu nr.209/2003 la Prefectura Timiș, pentru acordarea de compensații pentru bunurile deținute în proprietate de către moșul meu PLĂVAN GHEORGHE, ați dat încă o palmă mamei mele.
Consider că s-au încălcat prevederilor legale în materie, respectiv art. 2 alin. 1, 4, 5 din HGR nr. 1120/2006, deoarece s-a inițiat o corespondență cu institutiile abilitate.
În aceste conditii, daca nu au existat registre de stare civila, registrele de stare civila au fost pierdute ori distruse în totalitate sau în parte, nu este posibila procurarea din strainatate a certificatelor de stare civila sau a extraselor dupa actele de stare civila. Se cunoaște că arhiva primăriei Cupca a ars în timpul războiului.
Este de notorietate situatia de dupa încheierea celui de al doilea razboi mondial, când multe persoane au fost lasate în afara oricarui regim de stare civila sau nu s-au putut certifica anumite evenimente petrecute pe front sau în timpul razboiului. Astfel, pentru locuitorii din Ardealul de Nord, Legea nr. 50/1948 a prevazut posibilitatea ca pentru persoanele decedate dupa 21 iunie 1941, pentru care data decesului nu poate fi stabilita cu acte de stare civila, sa se înregistreze ca data a decesului ziua de 9 mai 1945.
În aceasta problema trebuie retinut ca reconstituirea actului de stare civila sau constatarea unor fapte prezumate pentru cetatenii români din teritoriul ce a fost ocupat de fosta Uniune Sovietica, în anul 1940, se puteau face înregistrari speciale ce erau ținute de primari, în baza Decretului nr. 4062/13.12.1940, existând situații de neoperare a acestora.
S-a reținut că la dosar nu este depus actul de deces al lui Plăvan Gheorghe, deși s-a inițiat o corespondență cu Directia Judeteana Suceava a Arhivelor Nationale, și alte arhive din țară, prin care am solicitat acest act.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 290/2003, cetățenii români, deposedați ca urmare a părăsirii forțate a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța, precum și ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial și a aplicării Tratatului de Pace între România si Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor, în condițiile prezentei legi.
Am făcut contestație la ANRP. Contestație înregistrată cu nr. 1487/2012, dosarul fiind acum la București.
Bineînțeles nu am primit nici un răspuns. Printr-o solicitare telefonică la deparatamentul ANRP, azi, mi s-a precizat că voi primi doar luna viitoare un răspuns la contestație. Ce m-a frapat, a fost faptul că mi s-a reproșat că nu aș fi respectat termenul de depunere a contestației. Dar din 2003, cât timp a trecut până sosise un răspuns? Uite dosarul…nu este dosarul! De la contestația depusă în cât timp trebuia să primesc răspunsul, scumpă doamnă? Totuși…vorbim de un dosar depus încă din 2003 și rătăcit și acum…Vorbim de competențe? De valori democratice? De membrii de frunte a Uniunii Europene? Legea nu este valabilă pentru toți? Mă întreb ca cetățean, cum sunt respectate drepturile în țara mea! Mumă pentru unii, ciumă pentru prostime. Nu așa am înțeles democrația! Și în cazul de față trebuie să mă adresez justiției sau DNA ? Am așteptat cuminți ani, mersul firesc al acestei solicitări…Au fost perioade când și telefoanele de la ANRP erau mute! Nici un răspuns de la o petiție on- line. Indiferență, neputință, rea-voință?
Nu se mai aude nimic de cei care comercializau destine? De ce-i faceți asta mamei? Mama mea nu merită să fie batjocorită, cum nu merită nici un român ce a cunoscut pribegia!
Acum câteva zile, plânsul sfâșietor al mamei, reproșându-ne că nu facem nimic, m-a răvășit. Se așteapă oare plecarea dânsei în veșnicie pentru o reparație morală?
11 ani de așteptare pentru mama! Nu vi se pare prea mult?
Vă rog cu respect, redați un zâmbet mamei mele!
Faceți dreptate!
Știți bine că există precedent judiciar pe baza răspunsurilor primite și a martorilor.
Domniile voastre, aveți timp…timpul mamei se scurge…
Cu respect,
Mariana Gurza
Timișoara
12 septembrie 2014
https://www.youtube.com/watch?v=KbD-VGN3zL8&feature=youtu.be
https://www.youtube.com/watch?v=A6tKRyLTkMM
Pe scurt:
– Rizac Viorica, fostă Plăvan, refugiată din satul Cupca, jud, Storojinet , reg Cernăuți
– Beneficiară a Legii 189/2000
– Dosar pt. aplicarea Legii 290/2003 depus cu nr.209/2003 la Prefectura Timis
– Dosar respins prin hotararea nr.618/05.12.2011 de Prefectura Timiș
– Contestatie depusă de Rizac Viorica la ANPR înregistrata nr. 1487/2012
– Până la aceasă oră nu s-a primit nici un răspuns de la ANRP
