Nestor Vornicescu: Aethicus Histricus un filosof străromân de la Histria
Cosmografia se păstrează astăzi într-o versiune avrebiată datînd din secolul al VIII-lea. Aethicus este recunoscut ca autor şi al altor scrieri, ale căror texte nu s-au păstrat. Ne interesează aceste lucrări îndeosebi, penbtru că este vorba de opera unui adevărat om de cultură străromân, multulateral, un erudit care a văzut lumina zilei în părţile Histriei doborgene – în Scythia Minor a acelei vremi –, o operă asupra căreia în lucrările de specialitate de până acum nu găsim date, elemente de elucidare.
Filosoful străromân Aethicus Histricus, de viţă nobilă – cum spune Cosmografia – (nobile prosapia parentum), a putu fi un descendent al clasei conducătoare a cetăţii şi a regiunii Histria (Histriae regione) din Scythia Minor (nationae scythica) pe la jumătatea secolului al IV-lea. În capitolul XXII din Cosmografie, Aethicus precizează că s-a născut în Histria (ille Histria se exortum). Şi-a făcut educaţia şi a fost instruit în şcolile vremii din partea locului, în această cetate pontică, iar dacă provenea din clasa conducătoare a putut primi şi o instrucţie particulară, cu profesori de literatură clasică latină şi greacă, Dar nu este exclus ca, asemenea altor fii ai Daciei Pontice din secolele anterioare sau posterioare, să fi urmat şi cursuri academice la şcolile înalte ale timpului, din Asia Mică, din Grecia, sau din alte părţi ale lumii – ale acelei lumi cunoscute pe atunci –, mai ales că a călătorit foarte mult, s-a informat şi nu a păstrat toate informaţiile şi cunoştinţele numai pentru sine, destinîndu-le cunoaşterii de către contemporani şi urmaşi. îl interesa aşadar posteritatea cunoştinţelor pe care le acumulase. A fost filosof, explorator, călătorind departe – probabil însoţit de alţi histrieni –, a fost neguţător de aur şi de pietre scumpe, în această calitate a cutreierat lumea cunoscută pe atunci, străbătînd, împreună cu discipoli ai săi, ţinuturi din Europa, Asia şi Africa. Urmărea cu predilecţie să cerceteze neamurile care se găseau în afara sferei de cultură greco-romană, neamuri care nu erau menţionate nici de scrierile care alcătuiau Vechiul Testament.
Timp de peste cinci ani, Aethicus Histricus a stat în părţile Greciei, la Atena şi în alte cetăţi din Grecia continentală şi din insulele greceşti şi a purtat discuţii cu filosofii timpului. Acelaşi lucru l-a făcut şi în Spania, timp de un an. A călătorit apoi spre nord, în ţinuturi pe care la acea dată nu le străbătuseră nici geografii greci şi romani. A cunoscut neamurile germanice continentale, ca şi pe cele din insulele şi peninsulele din Marea Nordului şi din Marea Baltică. A călătorit în Danemarca, Finlanda, Norvegia, Suedia şi, probabil, în Groenlanda. în călătoriile sale în răsărit şi sud a cunoscut Armenia, unde a stat timp de un an, a călătorit la Porţile Caspice – Alania şi Marea Caspică –, iar spre nord pînă la «Marea îngheţată». A cunoscut ţinutul Meso-potamiei, Mongolia, India, Izvoarele Gangelui din Himalaia, călătorind pe Gange cu o navă proprie, continuînd apoi călătoria pe apă pînă în Ceylon. întoarcerea spre casă a făcut-o prin Babilonia, Arabia, Canaan, Egipt şi Libia.
Despre toate acestea s-au păstrat date şi detalii în Cosmografia lui Aethicus, abreviată. Dar cum am putea cunoaşte care i-a fost itinerarul în întregimea lui, care au fost observaţiile lui asupra ţinuturilor străbătute şi asupra neamurilor întîlnite acolo? Pentru că Aethicus prezenta şi date aproape amănunţite despre viaţa popoarelor pe care le-a cercetat, cultivate sau unele considerate sălbatice, despre zeii lor, despre moravuri, despre meşteşugul construirii navelor, despre virtuţile războinice, despre arme şi sisteme strategice, despre bogăţiile acelor ţinuturi, aur, fier, pietre scumpe, grîne, animale etc. – aşadar, munca sa a fost de adevărată cercetare etnologică, la nivelul şi în condiţiile posibile atunci, cu un remarcabil simţ al investigaţiei.
Se crede că acest adevărat jurnal de călătorie, sub titlul de Cosmografie, a fost alcătuit în limba latină, la Histria dobrogeană. Numeroase aspecte ale Cosmografiei atestă inteligenţa autorului, dar şi anvergura preocupărilor sale, în baza culturii vaste pe care şi-o însuşise. Avea spirit inventiv şi aptitudini de arhitect – a consemnat în scris proiectul unui pod la Haellaes-pont, în termeni enigmatici. în cîteva locuri din Cosmografie a consemnat lucruri enigmatice, folosind literele alfabetuluùebra-ic, grecesc şi. latin, aşezînd la mijloc litere ale alfabetului propriu, cunoscut astăzi în lume sub titlul Alfabetul Aethicus – alfabet cu litere şi denumiri proprii.
Cosmografia şi Alfabetul lui Aethicus Histricus s-au răspîndit, după uzanţa epocii, prin copii-manuscrise.
Cosmografia cuprindea date, în special geografice, care nu se mai găseau în nici o altă lucrare din literatura greco-romană. Iar Alfabetul este deosebit faţă de alfabetele cunoscute pînă atunci : Alamon, Becah, Cathu, Delfoy, Efothu, Fomethu, Garf ou, Hethmu, Iosithu, Kaithu, Lethfu, Malathy, Nabaleth, Ozechi, Chorizech, Pithirin, Salathi, Intalech, Thothymos, Azathot, Reque, Irchoni, Zothychin (vezi figurile 6, 7 şi 8).
În secolele VI–VII, un exemplar din Cosmografia lui Aethicus Histricus a ajuns în ţinuturile din sudul Spaniei şi acolo, Arhiepiscopul Isidor al Sevillei, în momentul în care a alcătuit lucrarea sa cu caracter enciclopedic numită Etimologii, a folosit multe date care se găseau numai în Cosmografia lui Aethicus Histricus.
Aceşti autori daco-romani de limbă latină, originari de la Dunărea de Jos, au dus pînă departe, în lumea cunoscută pe atunci, faima ţinuturilor pontico-danubiene, aducînd contribuţii valoroase la cultura universală a epocii.
La Dunărea de Jos, în sudul Moldovei, în Transilvania – cum dovedeşte între altele inscripţia de la Biertan –, în ţinuturile dintre Dunăre şi Carpaţii Sudici, în secolele IV–V populaţia autohtonă daco-romană vorbea latineşte. Aceasta este şi o dovadă a prezenţei şi continuităţii străromânilor în spaţiul vechii Dacii. Se vorbea o limbă romanizată intens şi se scria în limba latină a timpului, aşa cum această limbă se utiliza şi în alte părţi ale Imperiului roman. La daco-romanii care acum primiseră şi creştinismul – în epoca etnogenezei lor – o mare parte a terminologiei bisericeşti teologice a fost luată direct din latineşte şi s-a păstrat ca atare, constituind şi o mărturie dintre cele mai evidente a continuităţii daco-romane. Limba latină a acelor «sciţi», ca Aethicus Histricus, loan Cassian, loan Maxenţiu, Dionisie Exiguul, era o limbă latină a romanităţii orientale conţinînd unele influenţe din mediile unde circulaseră autorii respectivi.
Operele scrise în limba latină şi inscripţiile de la Dunărea de Jos din epoca străromână formează, după cum spune Părintele profesor Ioan G. Coman, «un testimoniu irecuzabil al romanizării Daciei, în frunte cu Scythia Minor» – Dacia romanizată era integrată în romanitatea orientală, iar limba latină şi credinţa ortodoxă au constituit «pîrghiile puternice ale continuităţii».
După cum dovedeşte opera lor folosirea limbii latine este incontestabil dominantă, chiar în condiţiile influenţelor greceşti inerente datorită cetăţilor de la Pontul Euxin şi prin contactele strìnse cu Bizanţul începînd cu secolul IV. Latina era nu numai limba de cultură ci şi limba vorbită de straturile largi ale populaţiei daco-romanizate. Referindu-se la Scythia Minor şi la alte regiuni romanizate învecinate, eruditul Nicolae Iorga arată că în bună măsură şi poporul care vorbea latina determina folosirea de către scriitori a limbii latine, chiar clacă ei ar fi putut să-şi redacteze lucrările şi în limba greacă, de pildă.
Opera lui Aethicus, ca şi cea a celorlalţi cărturari străromâni, este expresia apartenenţei culturale şi lingvistice a locuitorilor acestui ţinut la romanitatea răsăriteană. Cultura şi limba latină a acestor locuri a putut îmbrăca forme superioare şi s-a exprimat în opere originale, fiind asimilate multe dintre tradiţiile materiale şi spirituale geto-dace. Latinitatea şi unitatea limbii române de astăzi sînt mărturii de mult recunoscute ale originii daco-romane a poporului român, ale permanenţei şi etnogenezei sale în limitele teritoriale ale Daciei lui Burebista.
Scriitorii străromâni au îmbogăţit cu demente ale vechii civilizaţii romanitatea orientală, dar şi pe cea occidentală, nu numai prin posteritatea operei lor, dar chiar în epocă. Cînd nu au circulat chiar ei între cele două arii de cultură – cu atîtea elemente fundamentale comune – au circulat operele pe care le-au elaborat. Aceşti scriitori au fost şi au rămas tot timpul «sciţii» de la Dunărea de Jos, adică daco-romanii din acel spaţiu accesibil şi pe uscat şi pe mare. Ei, fie se declarau daco-romani, fie acceptau fără motive preconcepute denumirea de «sciţi» – cum este şi cazul lui Aethicus Histricus, cel care avusese atîtea prilejuri să-şi prezinte singur numele, cognomenul, ca şi renumele în îndepărtatele ţinuturi pe care le-a străbătut.
Constituind caracterul esenţial al limbii şi al culturii noastre, latinitatea a fost «stimulentul energiei noastre etnice», după formularea profesorului Radu Vulpe, aşa cum prin fiinţa noastră, prin strînsa legătură cu pămîntul Patriei am păstrat virtuţile străbunilor geto-daci în structura specifică a poporului nostru.
După cum ne dovedesc şi operele scrise străromâne, procesul romanizării s-a prelungit după secolul al III-lea şi s-a extins peste marginile fostei Dacii Traiane, dînd o fizionomie culturală şi lingvistică unitară întregului spaţiu carpato-danubiano-pontic, cu o tenacitate redutabilă oricînd în fata vicisitudinilor istoriei.
NESTOR VORNICESCU
