Cuvânt și iubire

Ben Todică: De ce aţi plecat din ţară?

Florin Gheorghiu: Am plecat din țară, deoarece soția mea era cetățean străin şi am decis să ne continuăm viața în patria ei.

B.T.: Care a fost obstacolul cel mare pe care l-aţi înfruntat ca emigrant, la început şi după aceea? Ce a fost cel mai greu?

F.G.:  Cel mai mare obstacol înfruntat ca emigrant a fost învăţarea limbii țării. Din fericire, m-am adaptat foarte repede. După 6 luni, vorbeam destul de fluent limba greacă.

B.T.: Ce simţiţi pentru România, acum şi de-a lungul anilor?

F.G.:  România este şi va fi patria mea etenă, iar Grecia, cealaltă patrie!

B.T.: Ce faceţi sau aţi făcut pentru România (în România şi-n străinătate), pentru schimbarea imaginii)?

F.G.: În anul 1992, am fondat prima revistă care a apărut în Grecia în limba română și greacă. Revista  se numea “Ateneul Eleno-Român“, apoi,  împreună cu un grup de entuziaști, am fondat prima comunitate românească din Grecia, Comunitatea “Ștefan cel Mare şi Sfânt”, fiind ales și primul președinte al comunității. Deoarece sunt din Moldova, municipiul Huși, judeţul Vaslui, am “botezat” comunitatea cu numele marelui voievod, unul din cei mai mari români ai tuturor timpurilor! Am propus d-lui ambasador de atunci, (după 2008), prof. dr. Caius Τraian Dragomir să facă demersurile necesare, pentru ca Aeroportul Internațional Otopeni să se numească “Henri Coandă”. Aceasta, pentru a se crea o imagine luminoasă în întreaga lume, despre România. Din fericire, acest deziderat al meu, s-a îndeplinit. Împreună cu un grup de susţinători, în frunte cu d-na Monica Săvulescu-Voudouri, cea care a fost promotoarea şi preşedinta, am înfiinţat Societatea Culturală Balkania Contemporană, la care se desfășoară foarte multe activități culturale (cenaclu, lansări de carte, echipă de teatru, invitaţi din ţară, din Grecia şi din ţările balcanice, pentru promovarea unei imagini corecte a României, traduceri de carte a unor scriitori români (Caragiale, Panait Istrate, Gelu Naum, Marin Sorescu, Nichita Stănescu).

În 1994, la Teatrul Antic Epidaur, unde se desfăşoară un prestigios festival internaţional de artă, pentru  prima dată a fost invitată să dea spectacol, o trupă din România. Este vorba despre Teatrul “Bulandra”. Meritul îi aparține lui Ion Caramitru, care în acea vreme era ministrul culturii. Ambasada de la Atena a sprijinit această manifestare, ca și Comunitatea noastră. Am închiriat un autocar și am asistat la un spectacol de excepție cu “Antigona” lui Sofocle, în limba română. În rolurile principale erau, regretata Irina Petrescu, Ion Caramitru, Ion Besoiu, regretatul Dan Tufaru.

În anul 1995, în luna iunie, am organizat şi sponsorizat ca persoană particulară o expoziţie de artă plastică la Centrul Cultural al Primăriei Paleo Psihico. Acesta este unul din cele mai selecte cartiere ale Atenei. La această expoziție am invitat pe regretatul mare grafician Marcel Chirnoagă, care m-a onorat cu prietenia sa. Maestrul Chirnoagă a prezentat ciclul Apocalipsa, care este o capodoperă a gravurii române din secolul XX. De asemenea, în expoziție erau lucrări ale designer-ului Alexandru Ghilduș și picturi ale arhitectei Mara Kukula, care locuiește în Atena. Expoziția s-a bucurat de un mare succes.

B.T.: Sunteţi mulţi artişti români în Atena?

F.G.:  La ora actuală există în Atena un grup pestigios de oameni de cultură și artă. Aceștia contribuie prin operele și activitatea lor, la activitatea bogată a Societății Culturale Balkania Contemporană. Astfel, d-na Monica Săvulescu-Voudouri este un romancier de seamă, care a publicat în România, Olanda, Belgia, Danemarca, Peru, Grecia. Este sufletul acestei societăți. Tot în Atena, locuiește soprana Marina Krîlovici, prof. dr. Victor Ivanovici, un scriitor, critic de artă şi traducător de greacă, spaniolă, română, recunoscut pe plan internaţional. Există şi un grup de muzicieni de valoare ca: violoncelistul Marcel Spinei, pianista Sanda Spinei, violonistul Sergiu Năstase, harpista Maria Năstase, bizantologul și istoricul Florin Marinescu, care studiază manuscrise românești de la Muntele Athos și a scris mai multe cărți de istorie şi relații eleno-române. Avem o foarte bună legătură cu Editura Omonia din București, condusă de apreciata doamnă Elena Lazăr care publică traduceri din literatura greacă în limba română şi din literatura română în limba greacă. Tot aici trăiește şi un sculptor talentat, Gabriel Grama.

B.T.: Dacă aţi avea mulţi bani, cum aţi ajuta România?

F.G.: Dacă aș avea mulți bani, aș ajuta pe elevii meritoşi să-şi continue studiile. De altfel, am publicat două volume de poezii “Sentimente în chihlimbar” și “Pe urma zborului”, iar banii din vânzarea cărților au fost donați pentru elevi merituoși din Iași, care nu au posibilități materiale.

B.T.: Neavând mulţi bani ce faceţi pentru România?

F.G.: Pentru a face ceva bun pentru România, nu este nevoie neapărat să ai mulți bani. În primul rând, trebuie să fii corect, acolo unde te afli (omul sfințește locul), să te consideri mereu un reprezentant al patriei tale, care face cinste locului de unde a pornit. De asemenea, niște idei bune, pot să contribuie la îmbunătățirea imaginii ţării de origine.

B.T.: Daţi-mi un exemplu! O idee foarte bună este mai importantă decât banii.

F.G.: Se pare că am avut o asemenea idee, chiar îmediat după 1990, dar din păcate, deși ideea era sublimă, punerea ei în practică a lipsit cu desăvârșire (cum spunea Caragiale!). Deoarece la vremea respectivă eram bombardați prin intermediul televiziunii numai de imagini şi reportaje terifiante referitoare la ţara nostră (vezi copiii cu Sida şi cei handicapați), m-am gândit că un răspuns adecvat s-ar fi putut  da chiar prin intermediul televiziunii. Acest proiect, nerealizat din păcate, dar care nu ar fi rău să se realizeze acum, l-am denumit Proiectul Madrigal. Iată despre ce este vorba: După modelul Concertului de Anul nou, de la Viena, să fie transmis din România (în cât mai multe țări, încetul cu încetul), un concert care să prezinte Colinde de Crăciun, interpretate de Corul Madrigal. Adevărul este că la acest capitol, la vremea respective (trăia regretatul Marin Constantin), eram imbatabili pe plan internațional. Se putea amenaja o sală de concert frumos ornată la Ateneu, cu sprijinul Orchestrei Simfonice radio-tv și al câtorva mari solişti de operă (Angela Gheorghiu, Nely Miricioiu, Mariana Nicolesco şi mulți alţii), cu un regizor talentat se putea organiza un spectacol fără egal, pe care l-ar fi preluat la început câteva televiziuni străine (Republica Moldova, alte țări vecine), în timpul pauzei se puteau proiecta imagini cu ce este mai frumos în România (mănăstirile din Bucovina, Complexul sculptural Brâncuși de la Tg. Jiu și avionul lui Coandă, etc. etc.)

Fiind o fire optimistă, m-am adresat la Ambasada noastră din Atena, unde ideea a fost apreciată, dar nu şi sprijinită. Atunci, am făcut un drum la București şi am încercat să susțin proiectul, care încetul cu încetul ar fi adus şi bani, pentru că sponsorii aşteaptă nişte manifestări de anvergură pentru a li se face publicitate. M-am adresat presei, am susţinut ideea la Forumul Românilor organizat de Fundaţia Culturală Română, l-am vizitat acasă pe Marin Constantin, care a fost încântat de idee şi s-a oferit să susţină gratuit concertul, dar cu condiţia ca un for (un minister, o fundaţie) să se implice în organizare. Am scris un articol şi în Ateneul Eleno-Român, referitor la acest proiect, dar totul a rămas un vis frumos. Mă gândesc că nu este târziu nici acum, ca ideea să prindă viață. Poate ar fi mai bine dacă totul ar porni din Iaşi, unde Teatrul Național este o adevărată bijuterie arhitectonică, există Opera din Iaşi care are un manager inimos (d-na Beatrice Rancea) şi există un cor extraordinar al studenţilor de la Conservator, condus de prof. dr. Nicolae Gîscă, care a fost premiat pe multe meridiane ale lumii şi cântă în mai multe limbi străine. Credeţi că am putea să plecăm împreună, în căutarea timpului pierdut şi să se realizeze acest vis al meu? Cred că România merită o asemenea promovare!

B.T.: România merita mult mai mult! Am putea să ne alăturam noi, toţi românii care simţim la fel.

Credeţi că românul emigrant după ’89 simte diferit pentru România?

F.G.: Nu știu ce simt cei veniți după 89 din România, dar un om de calitate, trebuie să-şi iubească țara.

B.T.: Despre atitudinea pentru limbă?

F.G.: În legătură cu limba, îmi permit să vă citez câteva versuri din poezia mea “Limba Vorbită” care a fost publicată în volumul, “Pe urma zborului”:  “Fratele meu geamăn, poetul / Când amintea despre limba vorbită /… Îmi spunea c-o respiră tot timpul ca aerul! / Eu mă imaginam un scafandru aflat în adânc / În oceanul de vise, din ea, cer cu nesaț respirând “.

B.T.: Fenomenale!!! Vă mulţumesc şi vă doresc tot binele!

Cu deosebit respect,

Florin Gheorghiu