Narcisa Irina Siminiuc: Poesis
La mulți ani, poetei Narcisa Irina Siminiuc!
Eu…
Sunt ultimul vers
dintr-un poem
de dragoste
ce face nota
discordanta
cu tipatul
pescarusului
rastignit
pe o coapsa
dezgolita.
Sunt ultima
neliniste
pierduta
printre ramurile
unei salcii
cu albia raului
secata.
Radacini noi
Gandul ca adaptarea
era raul necesar,
ii garbovi si mai rau
umerii pistruiati.
Isi renegase fara regrete
vechile radacini
si acum se trezi
in fata pamantului sterp
pe unde parea
ca anotimpurile,
uitau sa mai treaca.
Punand zabrele
unui stol de amintiri,
se lasa incarcerata
de o liana pamantie
(prea materna
pentru gustul ei)
ce parea dornica
sa-si doneze
a treia parte
din radacina .
Umbre
Noaptea, tolanita
aproape pagan
pe o tufa de azalee,
statea la povesti
cu a treisprezecea stea
din Calea Lactee,
lasandu-si umbrele,
(slujitoare fidele,
de-altfel)
sa joace feste
trecatorilor intarziati
si mai slabi de inger.
Aflata in antiteza,
umbra zilei,
isi pariaza reticenta,
pe un vis efemer
cu livreaua rupta.
Narcisa Irina Siminiuc
17 august 2014
Foto: Carmena Tudoran
