Maria Diana Popescu: ,,Făcătura unchiului Sam şi devierea intenţionată a zborului MH17″
Nu ştiu alţii cum sînt, vorba lui Creangă, dar eu cînd mă gîndesc la avionul doborît în Ucraina îmi vin în minte turnurile gemene, puse la pămînt meşteşugit prin metoda imploziei, inspirată de la japonezi, din timpul celui de-Al doilea Război Mondial. Autorităţile americane au afirmat că atacurile de la 11 septembrie 2001 au fost săvîrşite de către 19 terorişti Al Qaeda, care au deturnat patru avioane comerciale, dintre care două au lovit W.T.C. din New York, unul ar fi izbit clădirea Pentagonului (fără urme vizibile de dimensiunea unui avion), iar un altul s-a prăbuşit în Shanksville (Pennsylvania). Aşa ceva era imposibil de realizat pe cerul atît de bine păzit al Americii. E la mintea cocoşului că un stat care dispune de cea mai performantă tehnologie militară, de sateliţi şi sisteme radar sofisticate, nu putea fi atacat atît de simplu şi masiv de către terorişti, nici din aer, nici de pe uscat. Chiar aţi crezut că ăia 19 indivizi au luat aşa avioanele alea de capul lor şi-au dat cu ele în turnurile gemene? Vă mai amintiţi de echipele de televiziune care erau deja pregătite şi poziţionate pentru spectacol? Tot unchiul Sam l-a creat din nimic pe Osama bin Laden. Adică nu prea a existat. Altfel nu l-ar fi alergat atîţia ani prin grotele de nisip fără să-l prindă. Şi cînd l-a prins, poc, a declarat că nu e voie să arate fotografiile cu el mort, pentru că „sînt groaznice” şi se sperie omenirea. Cum aţi putea crede într-un film prost regizat, la fel ca şi aselenizarea din 1969? Dacă ar fi existat un bin Laden mort, Obama ar fi fost obligat să predea trupul neînsufleţit familiei pentru îngropăciune. Washington-ul prosteşte de multă vreme lumea întreagă! Avea nevoie de un motiv care să incumbe sacrificii umane, pentru a declanşa războiul din Irak, chipurile, ca să elimine armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein, care de fapt n-au existat, şi pentru a impune aşa-numita „Pax Americana”. La fel şi în Afganistan.
Certificatele de deces ale milioanelor de oameni ucişi în războaie, semnate de Washington
Adică, eu, Obama vă aduc cu mitraliere, roboţi militari şi rachete, ideologii golite de sens – pace, libertate, democraţie – iar voi îmi daţi în schimb controlul asupra resurselor şi economiilor voastre. Mai mult, vă trimitem pe cap băncile, femeiul şi firmele cu capital american să vă înroleze în sclavia financiară. Zis şi făcut. Iată de ce, avionul doborît în Ucraina îmi miroase a făcătură marca unchiul Sam. Că doar are şi el interese în Ucraina şi nu, minore. Cum unchiul omenirii are probleme cu certificatul de naştere, dacă justiţia îşi va face treaba, iar popoarele atacate de americani nu vor dormi în papuci, va avea probleme cu certificatele de deces ale milioanelor de oameni ucişi în războaie, pentru care a primit Nobel-ul pentru Pace! Ups! Şi cu Nobel-ul are probleme, fiind luat asemenea unui credit cu buletinul de la Goldman Sachs. Dacă i s-ar fi cerut certificatul de naştere nu ştiu pe unde îşi scotea cămăşa.
O navă americană de război a doborît un Airbus A300, aparţinînd companiei Iran Air
Pentru a fi mai bine înţeleasă, precizez că nu sînt nici de partea ruşilor, deci nu fac partea din Coloana a cincea a lui Putin şi nici de partea americanilor. Eu nu respect decît adevărul! Oare cum am îndrăznit să mă iau de americani, cînd ei n-au greşit niciodată? Nu li se poate pune în cîrcă nici inventarul cruntelor războaie, „justificate” prin pretexte şirete, răspîndite şi susţinute de mass-media aservită. Zece războaie, zece minciuni mediatice. Ei n-au invadat niciun stat fără motiv, n-au ucis, n-au jefuit, n-au minţit, n-au poftit resursele altor state, nu s-au amestecat în treburile lor interne, nu vor petrol, nici gaze. Cum să dăm vina degeaba pe ei? Vinovaţi sînt doar că au uitat să-şi ceară scuze, cînd la 3 iulie 1988, nava americană de război USS Vincennes a doborît cu o rachetă, deasupra Golfului Persic, un Airbus A300 aparţinînd companiei Iran Air, care decolase din Bandar Abbas cu destinaţia Dubai, ucigînd 290 de pasageri, dintre care 66 de copii. Americanii au susţinut în mod absurd că au confundat Airbus-ul A300 cu un avion de război F-14, afirmînd că li s-a părut că era în coborîre, pe cînd acesta abia decolase. Echipajul navei de război USS Vincennes, care a doborît avionul Airbus A300, a primit medalii şi distincţii „pentru curaj şi servicii extraordinare”. Adică pentru uciderea a 290 de oameni.
Obama se face că nu ştie nimic despre doborîrea avionului
Vedem din toate lecţiile cum oficialii americanii sînt fiinţe extrem de nobile, şi tot din nobile interese merg peste mări şi ţări şi împart libertate, rachete, scuturi antirachetă, seamănă război şi vor culege furtună. Dacă îşi permit să tragă Rusia de urechi, mînioşi că nu mai pot implementa la maxim „dolarocraţia” în Ucraina, trebuie să-i înţelegem. E mare păcat de civilii care mor nevinovaţi. În concluzie, Obama se face că nu ştie nimic despre doborîrea avionului şi cere o anchetă, iar eu mă întreb cu ce se ocupă forţele navale americane, fregata lansatoare de rachete U.S.S. Taylor împreună cu nava de comandă Mount Whitney din Marea Neagră, cică aduse special pentru „a menţine pacea şi stabilitatea în regiune”? Prezenţa acestora inflamează tensiunile în regiune şi constituie o manifestare de sfidare la adresa Rusiei. Nu m-aş grăbi, precum alţi colegi, să afirm că acesta ar fi începutul unui război mondial, cu toate că planeta clocoteşte în punctele esenţiale, avînd în vedere şi tulburările din Fâşia Gaza, unde Israelul a demarat o ofensivă terestră de proporţii. Mai este cale pînă la un război mondial. Deocamdată să ne pregătim de o resetare financiară globală, de parastasul dolarului şi de botezul unei alte monede.
Avionul a fost deviat intenţionat deasupra zonei de conflict
În cele două afaceri regizate, Malaysia Airlines a pierdut, în doar saşe luni, două avioane intercontinentale cu 536 de oameni la bord, primul dispărînd ingenios şi planificat deasupra Oceanului Indian, iar analiştii anticipează falimentul companiei. De ce avionul n-a ocolit Ucraina? Pentru că a fost deviat intenţionat. Cît priveşte interceptarea telefonică dată publicităţii, în care rebeli pro-ruşi discută cu agenţi ruşi de informaţii şi recunosc că au doborît un avion comercial, s-a demonstrat deja că este fabricată. Presupusa înregistrare a fost realizată anticipat în 16 iulie şi a fost postată pe YouTube în prima parte a zilei de 18 iulie. Un spaniol angajat la controlul de trafic aerian din Kiev avertiza pe contul său de Twitter, înainte de tragedie, despre devierea intenţionată a zborului MH17 deasupra zonei de conflict. Contul său Twitter, cu peste 10000 de postări, a fost şters imediat. Şi conturile se-mpuşcă. De ce nu?
Maria Diana Popescu, Agero