Victor Roncea: Pentru Martirul Mihai Eminescu în Sinaxarele “Mamei Neamului Românesc”, Biserica Ortodoxă Română. 125 de ani de la asasinarea “Românului Absolut”.
„Marţi, 16 iunie (*), se vor împlini 20 de ani de la moartea marelui poet şi cugetător Eminescu, care stăpâneşte şi astăzi inimile tinerimii noastre. Alţii vor scrie despre geniala sa activitate literară, noi vom reproduce cugetări şi fragmente din articolele politice pe care le-a publicat în Timpul în anii 1880 şi 1881, prorociri care s-au adeverit pe deplin şi care probează o pătrundere şi o prevedere fără seamăn. Nimeni n-a iubit şi nu s-a întristat mai mult ca el de neamul românesc de pretutindeni, nimeni nu a scris cu mai multă căldură pentru reînvierea şi păstrarea moravurilor bune strămoşeşti. Duşman neîmpăcat al vorbelor goale şi al şarlatanilor politici, el a biciuit cu cea mai mare asprime demagogia liberală, câştigul fără muncă şi onoarea fără talent. Preocupat de consolidarea reală şi temeinică a statului român, a apărat din convingere şi cu pricepere programul partidului conservator, fiind încredinţat că numai prin realizarea acestor idei putem ajunge la un program real.
Suflet mare, care te-ai zbuciumat şi ai suferit pentru toate păcătoşeniile noastre, apostol sfânt al neamului tău, trupul pământului ţi-a fost prea şubred, şi nu a putut conţine multă vreme focarul arzător şi dătător de lumină ce clocotea în tine. Prin moarte ai devenit martirul muncii şi al sărăciei, şi ai lăsat neamului nostru cea mai curată şi mai frumoasă glorie. (…) Prorocirile tale s-au îndeplinit. Statul român ajunsese la marginea prăpastiei. Am avut revolte sângeroase, însă, ca o pedeapsă dumnezeiască, ele au fost potolite cu cruzime de înşişi provocatorii lor. Demagogii biciuiţi de tine odinioară, cei fără caracter, fără cultură şi talent, prin tertipuri necinstite au devenit milionari şi spre ruşinea noastră conduc destinele acestei nenorocite ţări”.
Epoca (Nicolae Filipescu), 14 iunie 1909
(*)
Data de 16 iunie a fiecărui an a fost considerată, până în perioada interbelică, zi comemorativă a lui Eminescu. 15 iunie, care i-a luat locul după 1939 (semicentenarul morţii poetului) este o dată convenţională simetrică faţă de 15 ianuarie, apropiată de sărbătorile sfârşitului de an şcolar, etc.
Extras din studiul RECEPTAREA ZIARISTICII EMINESCIENE – capitolul “Nicu Filipescu, primul eminescian politic”, de Prof. univ. dr. Nicolae Georgescu
Inainte de a da curs indemnului lui Nicu Filipescu facand trimitere la referintele de mai jos, amintesc ca cercetarile din ultimii ani, la care a contribuit si Asociatia Civic Media, demonstreaza caracterul criminal premeditat al uciderii lui Mihai Eminescu, ceea ce, dupa o atenta analiza a Patriarhiei, l-ar putea ridica pe Romanul Absolut acolo unde ii este locul, in sinaxare, ca demn martir al neamului romanesc, pe care l-a cantat si aparat cu toata fiinta sa.
Documente și mai multe articole găsiți pe blog Victor Roncea
Foto și alte precizări: Ziaristi Online