Maria Diana Popescu: Destinaţie de vis pentru cei care vor salarii şi pensii uriaşe în euro
Înainte de toate, un anunţ extrem de important: Un anume domn Radu Oprea din Arizona, care primea link-urile cu editoriale, s-a îndrăgostit aşa de tare, de cine credeţi? Nu de mine, ci de textele mele, încît şi-a însuşit prima parte a editorialului “Eurovisionul, un atentat la morala creştină” şi l-a postat, cu semnătura sa, pe blogul XXL şi pe alte pagini online. În urma somaţiei mele şi-a prezentat formal şi voalt scuze, prin e-mail, dar în privat, între prieteni, continua să-şi susţină aberaţiile. Sportul acesta este pasiunea sa fierbinte, prin care încearcă să-şi fotoşopeze imaginea. În curînd voi reveni cu un editorial pe tema faptelor comise de domnul Oprea, care, se pare, din datele primite cu poşta electronică, nu este pentru prima oară cînd sare pîrleazul pe tarlaua altor jurnalişti.
După o campanie aproape violentă de promisiuni, dezbateri pe la colţuri, prin crîşme, la serbări cîmpeneşti, de abuzuri de socializare şi like-uri pe reţele virtuale, de manifestări penibile, pervertire şi manipulare a realităţii, declanşate de fluierul de ţignal al cursei pentru Bruxelles, în care au sărit cu paraşuta, s-au aruncat pe nisip, printre mici şi fumul de la grătar, s-au dezmăţat pe feisbuk şi ne-au cerşit votul cu feţele lor fotoşopate de pe panourile stradale, de pe şepci, tricouri, baloane şi alte materiale propagandistice, pe care au fost cheltuiţi bani frumoşi, s-a ales, ca de fiecare dată, cu intenţii neortodoxe, neghina din grîu. Nu grîul de neghină. Miza o constituie salariile uriaşe, peste un milion de euro de-a lungul unui mandat, în condiţiile unui salariu minim de 150€ pe lună în unele ţări membre U.E., printre care şi România. Adăugăm beneficiile pe termen lung ale fotoliului de europarlamentar, inclusiv pensia de nabab de 9.000€ lunar, după numai 15 ani de muncă. Indiferent de culoarea politică, odată ce vor sorbi din elixirul pătimaş al Puterii europene, cu toţii se vor lepăda de morală, de responsabilitate şi bun-simţ, de care toţi politicienii Ţării s-au lepădat.
Efectul zero al europarlamentarului român şi milionul de euro pe mandat
Despre candidaţii alegerilor locale parţiale, nu mă mai ostenesc cu detalii. Ştim cu toţii cine sînt oamenii împinşi pe lista de candidaţi cu care partidele politice încearcă să cîştige un loc în Parlament: îmbogăţiţii prin furt, fraudă şi corupţie sau acoliţi ai acestora, slugi ale unor foşti demnitari, indivizi cercetaţi de D.N.A., prieteni de familie, parteneri de afaceri sau protejaţi ai unor lideri politici. Impurităţi politicianiste, fără ţinută morală şi educaţională, posedînd doar o brumă din ideologia confuză a partidului de care s-au lipit ca marca de scrisoare, gata oricînd să facă traseul de la un partid la altul, în funcţie de cîştigător. La europarlamentare, miza pentru biletul „allinclusive” spre Bruxelles e în buzunare. Efectul europarlamentarului român pe scara Richter a sărăciei din Ţară este nul. Parlamentul European e o destinaţie de vis pentru cei care vînează venituri substanţiale, rapide şi cu efort minim de muncă. Salarii de mii de euro, pensii garantate fără plata contribuţiilor sociale şi, în plus, diurne consistente pentru zilele de activitate oficială, fără ca aceştia să fie obligaţi să prezinte documente justificative. Lipsa oricăror răspunderi concrete, e dovada clara a manipulării menite sa facă naivii a crede că trăim în democraţie. România a trimis la curtea Europei numeorşi eurosfertodocţi şi trădători, ca să ne facă de rîs sau să ne vîndă. Vom avea de suferit dacă de această dată ne vor reprezenta indivizi cu legături dubioase în rîndul mafiei, cu rude implicate în afaceri ilegale, indivizi gata de sforăit pe scaune şi ridicînd mîna pentru vot doar dacă vine ordinul de la partid! Soluţii nu există pentru România, oricîte trupe specializate am trimite la Curtea Europei. Nu există în acest sistem capitalist, pentru că, însuşi sistemul este fundamentat pe escrocherii şi ideologii utopice. Dezaprob faptul că cetăţenii se entuziasmează de puţinul oferit de politicieni, acceptînd şi mulţumindu-se cu răul cel mai mic.
Biden n-a venit la Bucureşti doar ca să-şi dezbrace vestonul
Ce părere aveţi despre mezinul extrem de şcolit al vicepreşedintelui S.U.A., Joseph Robinette Biden, pe numele său Hunter Biden, instalat în postul de director pentru asistenţa juridică şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale în compania Burisma Holding, Kiev, cea mai mare unitate privată ucraineană din industria gazelor, deţinătoarea unei arii mari de explorare în zonele controlate acum de separatiştii pro-ruşi, situaţie comentată mai puţin favorabil de cotidianul Washington Times. Ca să fie garnitura completă, Hunter Biden şi-a adus alături în conducerea companiei din Kiev, un partener de afaceri al familiei vicepreşedintelui S.U.A., finanţator al campaniei sale electorale. Hmmm, credeţi că Robinette Biden, alias Joe Biden-cawboy-ul a bătut atîta drum pînă la Bucureşti ca să-şi dezbrace vestonul în faţa camerelor de luat vederi şi să ne spună că vremea e frumoasă? Sau să dea mîna cu netrebnicii noştri? Aceste gesturi tot pe noi ne costă. Nepotismul este perfect compatibil cu sistemul de valori al celui m ai democratic şi paşnic stat din lume, răspîndit ca norul de cenuşă vulcanică pe meridiane. Ucraina fierbe, acolo mor oameni, iar haitele de cawboy se reped să stoarcă profit din nenorocirile puse în scenă cu aceleaşi metode prin care în sec al XIX-lea storceau America, în timp ce măcelăreau triburile băştinaşe de amerindieni.
În statisticile Scotland Yard nu românii sînt campioni, ci zeci de mii de britanici
Degeaba plîngem noi de mila statului adus pe margine de prăpastie. Statul român nu mai este demult o instituţie în sprijinul cetăţeanului, ci un concern condus de impostori cu acte, care s-au lepădat de Dumnezeu, lăsînd şi naţiunea în vitregia istoriei, printre şuturile puterilor occidentale. Tot mai multe tabloide din Marea Britanie, vîrf de lance fiind The Sun, aruncă o mizerie greu de imaginat pentru un segment civilizatoriu cum se cred britanicii, pardon, colonizatoriu, asupra cetăţenilor români. Tastaturile jurnaliştilor britanici înfăţişează România lumii ca un teritoriu blestemat, Sodoma şi Gomora, de unde se prăvălesc în Regatului colonizator toate crimele şi nenorocirile. Întreaga planetă a văzut la Eurovision de unde pleacă şi cine promovează sodomismul. Aceiaşi jurnalişti care au inventat, fără să fie pedepsiţi, planul de răpire a familiei unui fotbalist, plîng online şi pe paginile ziarelor, că violatorii, tîlharii, măsluitorii de carduri, curvele, proxeneţii, bolnavii de tuberculoză sau de SIDA au năvălit în Trafalgar Square. În statisticile Scotland Yard nu românii sînt campioni ai delictelor, ci zeci de mii de britanici, unii infectaţi cu HIV, care s-au pricopsit cu boala de la imigranţii asiatici şi africani, apoi au transmis-o între ei.
Ei sunt principalii duşmani ai Patriei Române!
Dacă cineva îşi închipuie că organismele internaţionale ne-au vrut în U.E. şi în N.A.T.O. dintr-un sentiment de caritate, se înşeală. În internul lor colcăie o adunătură de impostori. Pentru ei, România nu e decît un teritoriu de muls resurse, cu sprijinul marilor boieri, baroni, moguli şi talibani români, care şi-au transferat aproape toată avuţia naţională în propriile hambare. Aşadar, unde mai e problema? Am avut o problemă cu ultimul patriot român, pe care nu l-am meritat, pentru că am fost mai naivi decît prevede legea şi l-am împuşcat în Sfînta Zi de Crăciun pentru acuzaţii false, scornite de vulturii care aşteptau să-şi înfigă ghearele în suveranitatea, în independenţa naţională şi în demnitatea poporului român. Acum sîntem liberi, în bătaia vînturilor, cîrpiţi în coate, cu părul zbîrlit de groaza unui război, cu ciocul mic în faţa celor care ne-au cumpărat şi umiliţi peste poate de stăpînii Ţării, care se pricep de minune să înfurie colosul de la Răsărit. Ei sunt principalii duşmani ai Patriei Române! De la daci încoace, singura perioadă din Istoria României în care Ţara a fost liberă şi suverană, a fost…, pregătiţi-vă de impactul cu adevărul, perioada socialistă. Esenţa alterată a capitalismului, din care am fost siliţi să bem, este imposibil de atacat în instanţele superioare. Nici măcar sticlele incendiare nu-i vin de hac. În concluzie, mai degrabă un anticapitalist cinstit decît un capitalist vîndut cămătarilor mondiali. Unica soluţie este ca Naţiunea Română să se trezească din „somnul cel de moarte”!
Maria Diana Popescu
