Un medic din Bucureşti îl înfruntă direct pe Nigel Farage pentru declaraţiile jignitoare la adresa românilor
Medicul doctorand Claudiu Popescu îl înfruntă pe Nigel Farage, liderul Partidului Independenţei din Marea Britanie, în urma declaraţiilor jignitoare la adresa imigranţilor români, făcute la postul londonez LBC, postate şi pe site-ul formaţiunii sale politice (n.r.)
Publicaţia britanică The Guardian consemnează că Nigel Farage ar fi îngrijorat dacă ar avea vecini români: „Realitatea nefericită este că ne aflăm într-o uniune politică cu o ţară post-comunistă care devine într-un grad ridicat susceptibilă în privinţa criminalităţii organizate. Acolo unde există rate ale criminalităţii diferite între naţionalităţi, este perfect justificat să evidenţiem acest lucru şi să îl discutăm în spaţiul public şi eu voi continua să fac asta. Datele poliţiei sunt destul de clare şi arată că există un nivel ridicat de criminalitate în interiorul comunităţii româneşti din Marea Britanie. Aceasta nu înseamnă pentru moment că toţi sau chiar majoritatea românilor care trăiesc în Marea Britanie sunt criminali. Dar trebui spus că orice persoană normală şi corectă ar avea perfect dreptul de a fi îngrijorată dacă un grup de români s-ar muta brusc în apartamentul vecin. (…) Desigur, dacă am putea avea o schemă adecvată de permise de muncă pentru cetăţenii români, cu controale potrivite, aşa cum a recomandat UKIP, atunci nimeni nu ar trebui să fie îngrijorat dacă un grup de români s-ar muta în apartamentul de alături”, a declarat Nigel Farage.
Mesaj Trimis lui Nigel Farage pe nigel.farage@europarl.europa.eu
Mr. FARAGE,
My name is Claudiu POPESCU and I am a Romanian physician practicing rheumatology in Bucharest. The reason I am writing is your recent LBC interview in which you fashioned a rather appalling image of Romanian immigrants, in spite of your unrealistic excuse that you were not “demonising” them. I understand that the anti-immigrant and nationalist acts bring votes, but to believe and/or say such things generally denotes either a fundamental lack of judgment or a mix of disinformation, lack o interest and hypocrisy. Your Dulwich College teachers surely must not have told you that generalization is one of the most common errors of reasoning and that even gold has impurities.
I must say that I was offended by your allegations both as an E.U. citizen and as a Romanian, enough to want never to step foot on your soil. Surely I am not the only one. As history teaches us, gaining voters’ confidence by promoting hate against other nations is a strategy that always backfires and hurts its practitioners. Speaking of which, I hope you are and will be in the best of health, but if not, the thousands of Romanian doctors active in the British medical system will surely help you as they dedicatedly help your countrymen.
Dr. Drd. Claudiu POPESCU
Domnule Farage,
Mă numesc Claudiu Popescu, sunt medic român şi practic reumatologia în Bucureşti. Motivul pentru care vă scriu este recentul dumneavoastră interviu acordat LBC în care aţi creionat o imagine de-a dreptul înfiorătoare a imigranţilor români, în ciuda scuzei dumneavoastră neadevărate că nu îi „demonizaţi”. Înţeleg că discursul anti-imigranţi şi discursul naţionalist atrag voturi, dar a crede şi/sau a spune astfel de lucruri despre români denotă în general fie o lipsă fundamentală de raţionament fie un amestec de ipocrizie, dezinteres şi dezinformare. Cu siguranţă profesorii dumneavoastră de la Colegiul Dulwich nu v-au spus că generalizarea este una dintre cele mai întâlnite erori de raţionament şi că până şi aurul are impurităţi.
Vă mărturisesc că acuzele dumneavoastră la adresa românilor m-au ofensat atât în calitate de român cât şi în calitate de cetăţean european, destul cât să-mi doresc a nu păşi vreodată pe pământul dumneavoastră. Cu siguranţă nu sunt singurul. După cum ne învaţă istoria, câştigarea încrederii electoratului prin promovarea urii împotriva altor popoare este o strategie cu două tăişuri: se întoarce întotdeauna asupra celui ce o mânuieşte şi îl răneşte. Apropo, sper că sunteţi şi veţi fi sănătos, dar dacă nu, miile de medici români care lucrează în sistemul medical britanic cu siguranţă vă vor ajuta aşa cum ajută cu dedicaţie compatrioţii dumneavoastră.
Dr. Drd. Claudiu Popescu