Rodica Anca: Poeme
R U G Ă C I U N E
(1966)
O, Părinte,
Caută-mi inima în răsuflarea gheţarilor
închişi de veşnicii în negurile peşterilor;
Caută-mi gândurile în crucea văzduhului
unde se lovesc toate stihiile împărăţiei Tale;
Caută-mi trupul umflat şi murdar sub
rădăcinile păcatelor ce cresc ca sălciile
găunoase lângă apa vieţii;
Găseşte-mi-le, Doamne, şi adună-le dinaintea
bunătăţii Tale, spală-mi-le cu lacrimile Tale
de Părinte iertător şi purifică-mi-le cu
flacăra puterii Tale divine de tot ce e rugină
şi putreziciune în ele şi lasă din mine, doar
un pumn de cenuşă curată;
Amestec-o cu sângele din rănile palmelor
Tale şi plămădeşte din ea un nou Adam,
purificat, iar pe mine nu mă mai scoate
din coasta lui, ci lasă-mă să trăiesc în el
şi prin el, până la sfârşitul lumii.
PIETRE SECI (1965)
Pietre seci cheamă noaptea
stropi de lumină lichidă,
ca să se fălească
cu strălucirea stelelor.
Ape galbene şi tulburi
strigă că-s de aur topit,
când e lună plină.
Nu-şi mai amintesc că le-au murit peştii.
O VENIRE
Veni fumul şi zise: Nu!
Veniră ochii şi ziseră: Da!
Mai slab fumul.
Mai albaştri ochii,
goniră cenuşiul.
Când?
DOUĂ, UNA
Două urme de paşi spre lumină
în noroiul verzui de la popii întunericului
merg, merg una în urma celeilalte
cu sonor de liră
Un pas înapoi – o destrămare.
De aici, numai una…
Îşi strânge pământul lacrimile norilor
în urmele paşilor.
Mergând spre lumină
una în urma alteia,
cântau, poate…
Ajunge un singur pas înapoi
pentru o destrămare în viaţă!
De aici numai una mai oglindeşte cerul gol.
MAMĂ
Nu voiau mama şi fiica şi fiul
să vină la fiu în casă…
Fiul nu mai putea de dor
şi vorbea despre toate:
casa cu porţi la curte,
rândunici,
sub garduri -plante,
în fânar sunt cuiburi,
zemuri în pivniţă
căci vinurile s-au vărsat
în cinstea tuturor;
cum coasta
nu se ştie pe ea,
lăsând cireşii
să-şi facă de flori
şi să le coacă
numai pentru îmbrăţişarea
hoţilor doar, lacomi,
demni de vârf.
Eu zic:
mai bine ar fi fost
să fi plecat pe munţi în căutarea
noastră,
mamă, pomenită într-o dragoste.
Rodica Anca
