George Anca: Paraclis

27 Apr 2014 by admin, Comments Off on George Anca: Paraclis

George Anca

PARACLIS

Pentru Alexandra şi Victor

Aş înota, aş acoperi rutina pe portativ, covrigul conjunctivitei, geometriile insolaţiei. Iau o biblie, pastişă. The Talmud Does Not Permit Sex With A Three Year Old. Thelema – fay ce que vouldras – Rabelais, Aleister Crowley.

Nu-mi vine să vă povestesc scandalul, nu rentează. N-am cum scrie despre această doamnă Thatcher, n-o iubesc, n-o urăsc. Drumul Jilavei, la dreapta. Ăştia nu s-ar certa. Ăla nu era beat. Cât favoritism pentru străini. Voi procesa caiete, poeme din ocult. Arsă floarea soarelui. Ciadul este mai mare ca România, steag pe steag.

Romanul leucemic bălteşte.

Genoveffa vergine. Nu şi Tomaida, afină. Feminitatea de dinaintea femeii. Giuliano martire, NY. Liberata vergine.. Emerenziana, Filofteia. Ce virgină, ce martir, ce abate am pe verso? Francesco di Sales. Da’ sfinţii ăştia. Pierdui Dunărea, Saule. De nu mi-o ieşi marea din păreri. Zice că l-ai omorât. Vezi că te sun tot pe mobil. Nu-l mai face beţiv, nu e beat. Calendar mai mult sânge. Suflet de virginitate. Mi-aţi păpat respectul. Am în burtă lilieci din Ionele.

Aici ar fi scrisul din prag. Mănăstiri de nasturi. Naşteri agnostice. Rămăsesem la Bosco. Penultimatum. Păduri de leucemie. Îi scriam o epistolă la cânepă. Magie minimă hăituită. Shinto. Aflaţi-ne sihăstriile. Parolă de mântuire. Te-ai uita frumos, n-ai râde, ce să mă mai spovedesc, povesteşte episcopi de treabă îmbătrânindu-ne. Lăsarăm cânepa. Ne-o aştepta. Bhang. Diabetul stupilor. Messă în Andalo. Gemenii mării în Mamaia-Sud. Verdiana, Viridiana. Şi lui Bunuel o scrisoare, să fi răspuns Fernando.

Adusei crucea. Contează neuitarea. Impresie de lojă. M-aş fi afiliat simpozioanelor. Nu faci ce-ţi doreşti, ce-ţi iese-n cale, cât să crezi în destin, în fatalitate, în imposibilitatea de a te realiza, cum că eşti programat liminar, eliminat din pornire. Na şi ţie. Cât să ţi se întreţină canibalismul, ştii un lucru, tot vei fi mâncat. Verdiana, te făcusei vediana, vedică.

Sfinţii italieni, chenare de pagini maha în Architetto şi Caiet studenţesc galben. Sankalp jain. Kayotsarg. Din sfinţi se alege altă mare comunicantă prin Morse cu Piteşti. Poezia mai cânepă, voi după maci. Subhash era mai bătrân ca Mohandas. Gruelescu trecut prin pentateuc. Telemea lui Pantagruel. Valule, cântă-te. Şapte zile să locuiţi în corturi. Levitic. Norul acoperea cortul. Numeri. Tu să-mi fii tată şi preot. Judecătorii. Cei patru contra Iov. Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde. Psalm 78. Împotriva Egiptului. Ezechiel. Fata îşi dă păpuşa pe tobogan, băiatul se dă pe el. Ce caut în biblie, ce caută biblia în mine? Respectuos a ne devora. Confundasem pe I cu E. Tola, fiul lui Pua, fiul lui Dodo. Domnul te dăduse astăzi în mâinile mele în peşteră. Samuel. Gata scandalul, subiect nici atât. M-am apucat de punctuaţie. I-am zis, tu te respecţi numai pe tine şi vrei ca toţi ceilalţi să facă la fel, tot pe tine, normal, te-ai prins, uite că nu ne mai contrăm. Ram în sămânţa lui Pereţ: Pereţ – Heţron – Ram – Aminadab – Nahşon – Salmon – Boaz – Obed – Isai – David.

Kayotsarg. Tratack. Yoga în Marea Neagră. Mănăstirea mării, a marinarilor Mariei, primească-ne prana

mângâierea valurilor

durerilor darurilor

durerea mângâierilor

zilelor ierilor

citimu-ne sectelor

iama aspectelor

Yama să ne învii

soţ pentru Savitri

sanscritei risipa

Rama rar Sindipa

mângâindu-ne val

durerându-ne Graal

Mucegai. Cartea. Nu, mucegai. Casa Micescu.

Sfinţii italieni nu mai primiră fiumetti unghiulare din toată biblia, la hazard, ci din opt foi din Matei, rupte cu adresă, parcă, picate din carte, semn ori nu, cuvintele lui Hristos în dreptul lor în româneşte. Ocolesc sonetul. Matei şi sfinţii italieni. Alkyonii de anul ăsta. Matei s-a desprins singur mandală, de-l erijasem pe Ioan mai al sfinţilor români, da, Ioan şi sfinţii români. Tratack pe pâlnia răbojului de reflexe zigzagate ale soarelui, Matei-italieni, Ioan-români, fractali de animaţie nemaicultică, valuri-sori-sfinţi pe protretul salin al napolitanului, poeme-gnoze-metale.

N-o strânge de gât, o doare. Îi dă un şut sub maşina Citirigilor.

Cortul s-a rupt singur. După Matei, pp. 933-941, versiune românească din diaspora, cu virgulă între subiect şi predicat, semn, rupt şi eu sau soarele în vălurire-vântuire-filosofăluire. În loc de Solomon, am transcris telefon, mobil. Fiecare triunghi se luminează dinspre soare pe valuri până în vârf, în mine. O singură mandală rămasă şi o pagină din destrămătura-mană. Se schimbase la faţă: să nu spuneţi nimănui de vedenia aceasta până nu va învia Fiul omului din morţi.

Matei şi Sfinţii italieni

Per Eduardo e Rione Sanita

Păcătoşenia în profeţi

Nu te retrage glonţ în Lourdes

Vescovo nepământesc duhovnicesc

Aici se rupse Matei

Virgine martiri episcopi într-o joacă

Vedeţi să nu ştie nimeni niciodată

Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel

Să nu intraţi în vreo cetate a Samaritenilor

Vrednic este lucrătorul de hrana lui

La intrarea voastră în casă uraţi-i de bine

Maura Leandro Perpetua Biagio Eufrosia

Ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela

Nu e nimic ascuns care nu va fi descoperit

Voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii

N-am venit să aduc pacea ci sabia

Fratele va da la moarte pe frate-său

Tatăl pe copilul lui copiii se vor scula

Împotriva părinţilor şi-i vor omorî

Am venit să despart pe fiu de tatăl său

Pe fiică de mamă-sa şi pe noră de soacră-sa

Omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui

Alessandra Zosimo Zenone Matilde Eriberto

Cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor

Împărăţia cerurilor se ia cu năvală

V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat

V-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit

Vai de tine Horazine vai de tine Betsaido

Adalgisa Sotero Zita Pellegrino Desiderato

Desiderio Rita Ubaldo Nereo Gliceria Flavia

Luaţi jugul meu asupra voastră

Irineo Germana Eliseo Romualdo Medardo

Oamenii vor da seamă de orice cuvânt

Iona trei zile şi trei nopţi în pântecul chitului

Fiul omului trei zile şi trei nopţi în inima pământului

Iată că aici este unul mai mare decât Iona

Mă voi întoarce în casa mea de unde am ieşit

Sivtuno Elisabetta Apollonia Edda Priscilla

Veronica Fortunato Alessio Brigida Cristina

Celestino Nazario Euridio Ottone Antonio

Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei

Cine are urechi de auzit să audă

Să audă cu urechile să înţeleagă cu inima

Ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud

Lorenzo Chiara Macario Giacinto Monica Aristide

Egidio Elpidio Rosalia Vittoriano Petronio

Sergio Pulcheria Diomede Guido Cipriano

Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar

Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat

Voi vorbi în pilde voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii

Cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia

Tatălui lor cine are urechi să audă

Împărăţia cerurilor mai seamănă cu un negustor

Sofia Genaro Matteo Maurizio Pio Pacifico Oreste

Ermellinda Lucilla Silvia Leonardo Ernesto

Giocondo Margherita Oddone Benigno Flora Massimo

Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod

Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor

Cine va grăi de rău pe tatăl sau pe mama sa

Să fie pedepsit negreşit cu moartea

Când un orb călăuzeşte pe alt orb vor cădea amândoi în groapă

Din inimă ies gândurile rele uciderile

Preacurviile furtişagurile mărturiile mincinoase hulele

Nu vreau să le dau drumul flămânzi să nu cumva să leşine de foame pe drum

Făţarnicilor faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi

Şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi

Luaţi seamă şi feriţi-vă de aluatul fariseilor şi saducheilor

Puţin credincioşilor pentru ce gândiţi că n-aţi luat pâni

Saturnino Eligio Bibiana Giuliu Ambrogio Albina

Siro Lucio Valeriano Graziano Fausto Eugenio Silvestro

Ilie a şi venit şi ei nu l-au cunoscut era Ioan

Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor

Mare este secerişul dar puţini sunt lucrătorii

Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor

Ei îl vor omorâ dar a treia zi va învia

Cine zic oamenii că sunt eu Fiul omului

Dar voi cine ziceţi că sunt ferice de tine Simone

Înapoia mea Satano tu eşti o piatră de poticnire pentru mine

Dacă doreşte cineva să vină după mine

Să se lepede de sine să-şi ia crucea şi să mă urmeze

Ce-ar folosi unui om să câştige toată lumea dacă şi-ar pierde sufletul

Să nu spuneţi nimănui de vedenia aceasta

Până va învia Fiul omului din morţi

Ioan slavă pe care mi-ai dat-o tu fiindcă

Tu m-ai iubit înainte de întemeierea lumii

Nouă nu ne este îngăduit de lege să omorâm pe nimeni

Iată că vi-l aduc afară ca să ştiţi că nu găsesc nici o vină în el

Cine mă dă în mâinile tale are mai mare păcat

Părinţii din unghi îmi rotiră sorii ochi

Fraţi şi învăţători ca-n Gita şi-n Matei rupt italienilor

Respingerea părinţilor unul cu omor unul cu logos

Aşa şi italienilor scrisul pe fruntea ruperii prin război strin

Giulieta Eduardo Isabela Eugenio Tereza

Dottore ci lo troviamo insieme nella notte

Ognuno ha il suo misticismi în vecinătatea Domului

Cortegiul patimilor spre Etna topind crucea

Icos: MATEI ŞI SFINŢII ITALIENI

Logosul grăind în pilde

lucruri ascunse de la

începutul lumii.

Părinţi în unghi.

Matei se rupse pagini italienilor.

Moarte cui va grăi de rău

pe tatăl sau pe mama sa.

Fraţi şi învăţători de ucis în Gita.

Dacio, vescovo di Milano.

Nu te retrage glonţ în vreo

cetate a Samaritenilor.

Voi, che mi comandate cose imposibile.

Francisco iris al Egipto

por kristianigi la Sultanon.

Ioan şi Sfinţii români

Martirilor de mâine

Ion Dumitru Elisabeta Vasile Ilinca Tănase

Legea prin Moise harul şi adevărul prin Iisus

Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu

În mijlocul vostru stă unul pe care nu-l cunoaşteţi

Femeie ce am a face eu cu tine nu mi-a venit încă ceasul

Noi vorbim ce ştim şi mărturisim ce am văzut

Şi voi nu primiţi mărturia noastră

Oricui bea din apa aceasta îi va fi iar sete

Mihai Constantin Lucian Tudor Corneliu Mircea

De aceea să nu mai păcătuieşti ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău

Dacă aţi crede pe Moise m-aţi cred şi pe mine

Eu sunt pâinea vie care s-a pogorât din cer

Dacă însetează cineva să vină la mine şi să bea

Eu sunt lumina lumii cine mă urmează pe mine

Nu va umbla în întunerec ci va avea lumina lumii

Nu zicem noi bine că eşti samaritean şi că ai drac

N’am drac şi eu cinstesc pe tatăl meu dar voi nu mă cinstiţi

Eu sunt uşa dacă intră cineva prin mine va fi mântuit

Să ştiţi că tatăl este în mine şi eu sunt în tatăl

Cercetează bine şi vei vedea că din Galileea nu s-a ridicat niciun prooroc

Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi dar pe mine nu mă aveţi totdeauna

Nu pentru mine s-a auzit glasul acesta ci pentru voi

Iisus s-a tulburat în duhul lui unul din voi mă va vinde

Iuda după ce a luat bucăţica a ieşit afară în grabă era noapte

Nu ştim unde te duci cum putem să ştim calea-ntr-acolo

Eu sunt calea adevărul şi viaţa nimeni nu vine la tatăl decât prin mine

Voi veţi plânge şi vă veţi tângui iar lumea se va bucura

Vă veţi întrista dar întristarea voastră se va preface în bucurie

Am ieşit de la tatăl şi am venit în lume acum las lumea şi mă duc la tatăl

Cum m-ai trimes tu pe mine în lume aşa i-am trimes şi eu pe ei în lume

Slavă pe care mi-ai dat-o tu fiindcă tu m-ai iubit înainte de întemeierea lumii

Filofteia Arsenie Gheorghe Vasile Sandu

Domniţa Pita Catrina Zotic Frunza Zahei

Pe cine căutaţi pe Iisus din Nazaret mă căutaţi pe mine

Să se împlinească vorba n-am pierdut pe niciunul din aceia pe care mi i-ai dat

Bagă-ţi sabia în teacă oare nu voi bea paharul pe care mi l-a dat tatăl meu să-l beau

Piatra Chifa tăiase urechea lui Malhu Vincent

Este de folos să moară un singur om pentru norod

Dacă am vorbit rău arată ce am spus rău

Dar dacă am vorbit bine de ce mă baţi

Iată că vi-l aduc afară ca să ştiţi că nu găsesc nicio vină în el

Cine mă dă în mâinile tale are un mai mare păcat

Să n-o sfâşiem ci să tragem la sorţi a cui să fie

Femeie iată fiul tău ucenicule iată mama ta

Au luat pe domnul din mormânt şi nu ştiu unde l-au pus

A văzut pe Iisus stând acolo în picioare dar nu ştia că este Iisus

Maria Magdalina s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe domnul

Pace vouă cum m-a trimis pe mine tatăl aşa vă trimit şi eu pe voi

Dimineaţa Iisus stătea pe ţărm dar ucenicii nu ştiau că este Iisus

Cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu

Dacă vreau ca el să rămână până voi veni eu ce-ţi pasă ţie

A ieşit svonul printre fraţi că ucenicul acela nu va muri deloc

Ce înţeleg prin sfinţi români of course capete tăiate

Nu scriitori nu partizani nu străini nu pustnici nu criminali

În cale după umblet scrisă Pita sufi Catrina în cânepă

Numai sfinţi numai părinţi numai sfinte să ne-alinte

Cu-ale domnului cuvinte din Eufrosin Călin Din

Cu moara mălai cremlin făină în submarin

Fotografiaţi fiziciana din astronomia voastră

Sfinţi născuţi din trup de duh din durere nu văzduh râs ras la stuh

Turcilor pe capete după Roma capete Moscova ne scapete

Atunci sfânta Românie căpuită pe tipsie surioară Salomie

Cum ajunse doar Ioan sfântului valahian şi muri în cort în lan

Caută-i în stăreţii gropilor comune-i ţii sfânt nisip sub vii pustii

Pescăruşii toţi şi navă dormitează pe otravă până câinii-i zbor în slavă

De lucrarea sfinţilor oşti romano-dacilor fanar papistaşilor

Nume de sămânţă grâu nume de arhanghel frâu nume de martir părâu

Naşterea pe la irozi îngropat de voievozi înviat în flori de bozi

Voi căuta din Hristos ce din greci şi cu folos din evrei mai drăgăstos

Gnostici nebăgaţi în cost fără preţul anagnost dar şi-acum e lucru prost

Cum am râs a ne-mpăca discotecii nemţi a da nedormirilor în za

Sfinţilor nu vă cunosc dar citesc smirnă nu mosc dinspre voi de-a surda trosc

Poate frunza oaia-n brad mai din fluier camarad din Galaţi în Galaad

Sfânta mamă fără sine soră-mea nepoţii strine soarele de prin cantine

Te-aş slăvi n-am decât raze te-aş purta nu am talaze mi-ai fi domn în metastaze

Comparaţi-i până-n aur aură de minotaur zdrenţuită pe coclaur

Şoapta trăznetului cord invers filmul amarcord noaptea adormind la bord

Sat cetate sinucisă din uzină recipisă puşcărie-ntredeschisă

Nimic sfânt păi dar pe ce să te creadă farmece în dinţii de şoarece

Nici satană cosânzeană dă-mi geană la damigeană ghionoaia-mi dă o pană

Scrisul pe psaltire cal şaua muntelui pocal într-o rână capital

Plecătorii vânătorii găsitorii sunătorii însuraţii vorbitorii

Credincioase înrobite preafrumoase de iubite păcătoase sub copite

Ce virgine neamule ce haiduci haidamule d’unde turci creştinule

Ştiu că domnul nu ne ţine decât popa părăsi-ne în păresimi sfânt neştine

Numai o sfinţenie fără nici ţipenie evanghelie ni e

Obiceiuri rădăcini am venit să mi te-nchini

Ce-mi trebuia din sfinţi nume de meditaţie calendarul acasă

De cum mă luarăţi cu voi parcă şi sfinţi mi-aţi fi v-aş fi după toane

Minuni şi torturi petrecând pe cale alarme auziţi

Pe voi cine v-a gonit stoluri în zbor ne pe direcţie de-o lunecare răsăririi

Ce sfinţi abia umbre pământului călugăre duhului vântului

Rugăciune yoga nevoinţă concentrare la armată gata vânătorii de munte

Sfinte dispariţii clare din a neamului cicoare care floare nu înfloare

Specializaţi în sfinţi cunoştinţe de rude de martiri nu rima

Sfinţii români sunt români sfinţi pomelnic

Nu-i ştiu m-au ştiut sfinţii altfel îi omoram şi eu închinându-mă strâmb

Axiomatici schimnici ipoteze spirituale proverbialităţi cântec

Reflexe din plinul luminii într-o delurime vălurime de ritmare petrecere

când vă răsădirăţi candele pe muzica spaimei de la dumnezeire

Sfinţi din întâmplare întâlnind în capul filei de calendar nici ortodox nici protestant

Şi o analogie atavică justificare empatică terorii religioase

Ci nerespectându-ne sfinţii cum am putea exista măcar din clipa gândului la ei

Cum nici ei nu se strigară urechilor bieţilor enoriaşi

Ce alţi sfinţi decât înşişi însuferitorii suferiţilor suferitorii însuferiţilor

Sfânt criminal sfânt călău sfânt irod sfânt comunist sfânt turc sfânt liliac

Sfânt dac sfânt creştin sfânt decapitat sfânt uitat sfânt cenzurat sfânt scris

Rimam a sonet acum un an alkyoni în persoana pescăruşilor omnivori

Cuminţi pe nisip privind acelaşi vânt migrând primului zbor împreună

O sociabilitate de sfinţi pozaţi după ei modele şi după descrierea mea

Au dus alţii sfinţi ca ei din fresce în valuri arzându-mi vederea

N-am altă explicaţie a sfinţilor decât soarele decât apa reflectându-i

Împreună lumina sfinţenia căutasei văz peticindu-ţi

În rugi cu un ochi cu amândoi până sub largul solar orizont de-aproape unul în zare fără şir

Vei orbi de soarele sfinţilor în traducerea evangheliilor cu uitarea părinţilor

Miere ce ne-oi fi vrăjit la tine-n cuib de-am puit când albine n-au roit

Pe furate mâinile şalele picioarele bătrâneţile morţile

Dacă moartea e sfânta ce rost avu viaţa sfântului necunoscut

Prefăcută necredinţă şi mai prefăcută credinţă fug demonii de nehotărâre

Cred în sfinţii români neidentificaţi necăutaţi nemaiînfrunziţi în fraţi

Cred în martirii credinţei în eroii suferinţei în psalmiştii nevoinţei

Cred în mama cred în tata după moarte încă şi în soră-mea că trăieşte

Cred în cei vii în cei morţi n-am grija pedepselor nici a recompenselor

Interschimbabile karme snobism oriental de unde-o veni sfinţenia

Sfinţenia naturii şi a omului până-n romantici gnostici şi mistici

Mai adie steaua constelaţii fiul dumnezeirea moartea preexistenţa

Cred în distrugerea credinţei pedepsitoare pe neîncercate fie ce-o fi sfânta sfintelor

Pe schimbate foile mirurile credinţele din comandă fiinţele

Filofteia sfânta moartă sfinţii noştri sunt străini pe Cristos că îl primim

Moarte aş primi şi de la evreu pentru evreul Hristos

Cum a lăsat vorbă către ai lui neamurilor către al domnului

Ioan ne e pe pământ ce ne e Hristos în cer Hristos pe pământ Dumnezeu în cer

Mai o străinie cioban străinel Crist sau sol lui Zalmoxe

Străini şi-n Italia pre catolicie Matteo evanghelista

Dar Il Nostro Signore am vedea autosacramentale calendar

Voi trece la Ioan despre Ioan şi frate-său cu mamă

Icos: IOAN ŞI SFINŢII ROMÂNI

Surioară Salomie, Românie pe tipsie.

Nu ziceam noi bine că eşti samaritean?

Chifa tăiase urechea lui Vincent.

Iată fiul tău, iată mama ta.

Ucenicul acela nu va mai muri deloc.

Domnul pe cruce cu tine a vorbit.

N-am pierdut pe niciunul.

Ucenic al sfântului Daniil,

din Putna Ierusalim ai făcut.

Catapeteasma neamului s-a despicat.

Bucură-te, Mireasă urzitoare

de nesfârşită rugăciune.

Tantum esse sub fragmentum

Quantum toto tegitur.

We are of Ur and Babylon. We were of Egypt. În România, ieri la ruşi, azi la americani. Ne prea grăbim să declarăm sfinţi. Când unul, în loc să putrezească, se păstrează, ba mai mult, miroase frumos sau izvorăşte mir, atunci nu prea mai este loc de discuţie. Organista lui Bach, beţivă criminală. Te-ai vrea diamant de cenuşă, să îmbogăţeşti copiii. Eu aş scrie cu pană de pescăruş, bine , de gâscă, manuscrise de vânzare postum. Ne ridicăm în copii cum nu ne vor arunca manuscrisele şi ceramica.

Gerar. Vasile, Ioan, Antipa, Bretanion.

Făurar. Perpetua, Teodor, Casian.

Mărţişor. Domnina. Isihie. Dialogu. Marin.

Prier. Gheorghe. Calinic. Sava. Alexandra. Ilie. Iosif. Elisabeta.

Florar. Iov. Ahile. Constantin. Elena. Sofia.

Cireşar. Zotic. Antim. Alexandru. Grigorie. Ioana. Matei.

Cuptor. Ştefan. Leontie. Achila. Faust. Ilie.

Gustar. Maria. Solomeea. Varlaam. Teodora.

Răpciune. Moise. Nimfodora. Iona. Teodosie.

Brumărel. Anania. Parascheva. Oprea. Dimitrie.

Brumar. Paisie. Antonie. Andrei.

Undrea. Filofteia. Daniil. Petru. Nicodim. Hermes.

Oh San’ Agata la gloria

per noi prega,prega di Iassu

E il frate Bonagura (Santa Chiara). Dacio, vescovo di Milano (San Dacio Aghioti). Il santo vescovo Evasio. Beata Fina, vergine. În esperanto: Francisko iris al Egipto por kristanigi la Sultano. Fără spor. He prayeth well, who loveth well / Both man and bird and beast. (Coleridge). Et postea parum steti et exivi de seculo. (San Francesco d’Assisi). San Gennaro / Ianuario. Chi siete voi, che mi comandate cose imposibili? (Don Bosco). O San Prospero abbi pur di noi pieta. Santa Beata Ninfa vergine e martire. Santa Scolastica. Santo Stefano del Lupo avrebbe ammansito un lupo nele campagne di Manoppelle. Tantum esse sub fragmentum / Quantum toto tegitur (Tomasso d’Aquino).

Evlavie sfinţilor neamului nostru, mucenici, ierarhi, cuvioşi, mărturisitori şi voievozi, ştiuţi sau neştiuţi.

Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!

Bucură-te, Sfinte Sava, mare mucenice, că apa Buzăului s-a îmvrednicit a primi prea cinstitul tău trup!

Bucură-te, Niceta, că pe mulţi dintre daci i-ai botezat în numele Sfintei Treimi!

Bucură-te, Daniile, mare sihastru, că din pruncie viaţa ţi-ai împodobit cu toată virtutea!

Bucură-te, Vodă Constantin, mucenice, că te-ai arătat mai darnic decât toţi domnii!

Bucură-te şi tu, Sfinte Antim, că din pământul Iviriei ai ajuns păstor al Ţării Româneşti!

Bucură-te, Paraschiva noastră cea iubită, care viaţa desăvârşit ţi-ai închinat-o lui Hristos!

Bucură-te, Ştefan cel Mare, spaima păgânilor şi apărătorul întregii creştinătăţi!

Bucură-te, Filotee, fecioară prea lăudată.

Bucuraţi-vă, toţi cei închişi la Piteşti, care l-aţi mărturisit pe Hristos!

Veniţi toate popoarele creştineşti pe “Fiul Tunetului” să-l lăudăm, Pe Apostolul şi Evanghelistul Ioan , cel ce a scris şi a tunat dogmele dumnezeeşti în toată lumea, căruia cu credinţă şi cu evlavie din inimă să-i stigăm: Bucură-te , iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!

Acatistul Rugului Aprins (Sandu Tudor)… Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune! /…/ umblare prin care Aminul în noi a venit /…/ răgazul în care logosul în noi se ascultă /…/ salt isihast cu zbor de binecuvântare /…/ osia cerului cu luceafărul înţelesului /…/

Tu, Darnică Maică, Povăţuitoare de taină,

Doamna nădejdii, a înserării albastre,

Stăpână cu trei luceferi pe haină

Şi sfânta Arghira a neputinţelor noastre

Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos /…/ Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă! /…/ ziditorul celor de sus… răscumpărătorul celor de jos… pierzătorul celor de dedesubt… cuvântul cel necuprins… cuvântul cel nevăzut…

Văzând străina întrupare a lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm din lumea cea deşartă şi mintea spre cele dumnezeieşti să o suim.

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii